Felurile pacatelor dupa Sfantul Nicodim Aghioritul

Cartile contemporane de morala ortodoxa clasifica pacatele in mai multe categorii. Ele vorbesc pe de o parte de pacate usoare sau obisnuite, iar pe de alta parte, de pacate grele, din randul carora fac parte urmatoarele trei categorii: pacate capitale, pacate impotriva Duhului Sfant si pacate strigatoare la cer.

Rationalizarea din considerente didactice a discursului despre pacat aduce unele prejudicii crestinului si pune in primejdie relatia lui cu Dumnezeu. O clasificare asa de minutioasa a pacatelor ne duce cu gandul la Codul penal si putem cadea usor in extrema de a considera pacatul doar o incalcare a poruncii lui Dumnezeu pentru care nu va intarzia sa vina asupra noastra mania divina.

Dupa invatatura ortodoxa, care era drept tinta sfintirea intregii noastre fiinte pana la asemanarea dupa har cu Creatorul, pacatul vazut ca greseala nu se reduce numai la incalcarea unor prescriptii, ci, el are in vedere agravarea sau racirea relatiei noastre cu Dumnezeu.

Cand se intampla sa cadem in cursele vrajmasului, Dumnezeu nu se intristeaza doar ca legile Lui au fost neglijate de noi, ci se intristeaza ca noi nu am raspuns cu dragoste la chemarea lui plina de iubire si ne distantam nepasatori de harul sau care duce la viata vesnica.

Tot rationalizand conceptia despre pacat, teologia occidentala a promovat un mod eronat de raportare a omului la legile divine, considerand ca un pacat facut de crestin cu gandul, cu cuvantul sau cu lucrul, este asemenea unui delict comis de om in ordinea social. De aceea s-a ajuns pana acolo incat indreptarea omului sau iertarea lui sa fie un lucru exterior fiintei umane, putandu-se realiza chiar prin achitarea unei sume de bani, cum este cazul indulgentelor.

in Ortodoxie lucrurile au fost pastrate in profunzimea lor. Toti crestinii pacatuiesc in mai mica sau mai mare masura, dar nu ne consideram doar niste raufacatori care am incalcat niste norme morale si care putem plati pentru aceasta printr-un gest exterior, ci ne zdrobim inima prin pocainta, ca unii ce ne-am departat de buna voie, cazand prada ispitelor diavolesti, de izvorul nesecat al sfinteniei, care ne adapa din nemarginita sa dragoste pe drumul catre imparatia vesnica.

Pastrand aceasta linie de gandire si depasind intelesul exclusiv juridic al notiunii de pacat, Parintii Bisericii ne indeamna permanent sa ne ferim de tot pacatul, aratandu-ne vase de mare cinste inaintea lui Dumnezeu. impart si ei pacatele in mai multe categorii, caci rautatea este de multe feluri, insa nu uita ca toate invataturile date noua trebuie sa cuprinda si remedii pentru intoarcerea noastra pe calea sfinteniei.

Sfantul Nicodim Aghioritul ne cere sa fim cu luare aminte la toate faptele noastre si sa ne ferim de orice pacat, fie el de moarte, fie din cele care se pot ierta mai usor, fie din cele pricinuite de lipsa faptelor bune. Este o impartire simpla, dar cuprinzatoare, o clasificare ce ne face sa fim atenti la absolut tot ce se intampla cu noi, constientizandu-ne si de masura pocaintei.

Dupa Sfantul Nicodim, "de moarte sunt acele pacate, de buna voie savarsite, care strica, fie numai dragostea cea catre Dumnezeu, fie cea catre aproapele, impreuna cu cea catre Dumnezeu, si-l fac pe cel ce le savarseste vrajmas al lui Dumnezeu si vinovat mortii celei vesnice a iadului." Dintre acestea, cele mai raspandite sunt: mandria, iubirea de arginti, curvia, pizma (invidia), lacomia, mania si trandavia sau lipsa de grija pentru mantuire.

Pacatele ce se pot ierta sunt acelea savarsite cu buna stiinta de toti oamenii, acele pacate usoare care nu strica dragostea cea catre Dumnezeu sau catre aproapele, nici nu-l fac pe om dusman al lui Dumnezeu si vinovat de moartea vesnica. Acestea sunt greselile noastre de multe feluri din viata de zi cu zi, despre care vorbeste Iacov, fratele Domnului: "Caci toti gresim in multe chipuri." (Iacov III,2) intre acestea se numara: "cuvantul cel desert, cea dintai pornire si tulburare din manie, cea dintai pornire a poftei, cea dintai pornire a urii, minciuna spusa in gluma, pizma cea trecatoare sau mahnirea marunta pentru bunatatile aproapelui."

A treia categorie de pacate, dupa invatatura Sfantului Nicodim, o reprezinta cele datorate lipsei de fapta buna pe care aveam posibilitatea sa o facem dar nu am facut-o din nepasare sau lene. Acestea sunt "faptele bune, vorbele sau gandurile pe care putea cineva sa le savarseasca, ori sa le gandeasca, dar s-a lenevit si nu le-a savarsit, nici nu le-a grait, nici nu le-a gandit, si, care vin, dupa cum am spus, din pacatul de moarte al trandaviei. Pacate ale lipsirii se numesc si cate rautati putea cineva sa le opreasca cu cuvantul sau lucrul si nu le-a oprit."

Multi au obiectat si au zis ca aceste fapte nu pot fi socotite pacate pentru ca nu reprezinta un lucru rau facut de cineva, ci doar lipsa unui lucru bun. Dar suntem raspunzatori si pentru binele pe care trebuia sa-l facem si nu l-am facut, si pentru raul pe care puteam sa-l oprim si nu l-am oprit, asa cum aflam de la Mantuitorul in cuvantul despre infricosatoarea judecata: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau." (Matei XXV, 42)

Vorbindu-ne pe inteles despre toate rautatile care ne pot cuprinde, Sfantul Nicodim arata cat de mult poate avansa pacatul in firea noastra, distingand douasprezece trepte ale pacatului:

1. Prima treapta este cand cineva face lucru bun, dar nu-l face si bine, ci amesteca binele cu raul. De exemplu, cand face cineva milostenie sau tine post pentru a fi laudat de oameni.
2. A doua treapta este savarsirea binelui pe jumatate.
3. A treia - bantuiala lucrului celui rau.
4. A patra - unirea sau consimtamantul liber pentru pacat.
5. A cincea - lupta, care se intalneste la toate treptele, fiindca omul se straduie sa faca bine ceea ce este bine si sa nu se abata de la bine.
6. A sasea - invoiala raului.
7. A saptea - pacatul cel cu mintea, cand omul dupa ce accepta faptuirea pacatului se straduieste sa-si intipareasca acel pacat in mintea sa, atat de limpede, ca si cum l-ar savarsi de fapt.
8. A opta - lucrarea si pacatul savarsit.
9. A noua - obisnuinta si repetarea deasa a pacatului.
10. A zecea - deprinderea pacatului care, cu silnicie si cu asprime, sileste pe om sa pacatuiasca vrand nevrand.
11. A unsprezecea - descumpanirea sau deznadejdea.
12. A douasprezecea - sinucidearea, cand omul isi pune capat zilelor, avand mintea sanatoasa, dar fiind biruit de deznadejde.

Stiind acum de cate feluri e pacatul si cat de adanc se poate inradacina in sufletul omului, sa ne straduim cu multa rugaciune sa-l departam de la noi, iar daca ne aflam pe una din treptele lui sa luptam cu toata puterea nostra si cu ajutorul venit de la Dumnezeu sa reusim sa stam departe de tot pacatul care ne inchide usile raiului.

Sebastian Marin

Despre autor

Sebastian Marin

Colaborator
19 articole postate
Publica din 08 Septembrie 2009

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: