În Biserica Ortodoxă, pomenirea morților ocupă un loc important în economia slujbelor religioase. Creștinul ortodox se roagă pentru cei vii, dar și pentru cei morți. În calendarul ortodox sunt prevăzute toate sâmbetele din an pentru pomenirea morților cu mici excepții. Slujbele de pomenire pentru cei adormiți poartă numele de ”parastas”, termen provenit din limba greacă și înseamnă ”înfățișarea înaintea cuiva”, ”mijlocire” la Dumnezeu pentru cei morți. În cultul ortodox, se face parastas la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile, la 3 luni, la șase luni, la un an de la moarte. Apoi, se fac parastase în fiecare an, până la șapte ani, ceea ce semnifică ciclul complet al creației în șapte zile.
Moartea este singura certitudine
Moartea este - şi va rămâne, totuşi - una dintre originile istoricităţii şi ale identităţii ontologice ale omului. De altfel, unul dintre sensurile principale ale filosofiei şi înţelepciunii greceşti a fosta aceasta: filosofia este pregătire demnă pentru moartea umană.
În ciuda certitudinii morţii, ea rămâne totuşi nedeterminată: nu putem şti nici când şi nici cum vom muri! În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalţi. Ştiu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Şi totuşi... Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esenţialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuşi, majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum n-ar şti nimic despre ea.
Moartea este o evidenţă, de fapt, naturală şi familiară. Şi, totuşi, de fiecare dată când întâlnim această evidenţă, ea ne pare la fel de şocantă! „Nu mai există teamă pentru că nu mai există moarte!” sunt penultimele cuvinte ale lui Ivan Ilici. În locul morţii era lumină. „Cât e de bine şi cât e de simplu”, murmură Ivan Ilici înainte de a-şi da sufletul.
Nu vă temeţi de moarte!
Moartea, de fapt, este cea care ne învaţă cum să ne trăim viaţa. Să trăim clipa de acum ca şi cînd ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înţelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte şi la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoţească pe creştin în fiecare zi.
Eubul, marele filosof al Alexandriei l-a întrebat într-o zi pe fostul coleg de şcoală, Vasile cel Mare: “Spune-ne nouă, minunatule, care este cea mai înaltă filosofie a creştinismului?”. Şi Marele Vasile i-a răspuns: “Cea mai înaltă filosofie de sub cer, iar nu doar a creştinului, este să avem pururea moartea înaintea ochilor”. Adevărata mângâiere nu este nimic altceva decât trecerea de la moarte la viaţă. [...] Fiindcă, în cele din urmă, în atâta osteneală, în atâta nevoinţă şi priveghere, mergând adeseori dincolo de capacitatea de îndurare a firii omeneşti, se naşte un vlăstar, un vlăstar al unei vieţi noi şi neveştejite, ce rodeşte însutit. Şi atunci binecuvântezi toate durerile şi suferinţele.
Jertfeşti toate lucrurile, fiindcă bucuria ce s-a arătat e o scânteiere a veacului viitor, care dă lumină şi viaţă atât prezentului, cât şi viitorului. Ajungi astfel, să cauţi în mod spontan ceea ce e mai aspru, mai greu, mai sever şi mai auster, spre a înainta în direcţia adevăratei mângâieri care nu amăgeşte, spre lumina cea neînserată care îl face pe om în stare să iubească întreaga omenire şi toate lucrurile.
„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creştinii ortodocşi, cunoaştem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existenţă în altul, ştiut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morţilor şi în propria noastră înviere”, ne învață regretatul Părinte Bartolomeu Anania.
Pomenirea din neam în neam
În Ortodoxie, sâmbăta este consacrată pomenirii morților, a moșilor și strămoșilor noștri plecați la Domnul. Este ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sălășluit în mormânt și a propovăduit celor din iad. În calendarul ortodox există două sâmbete cunoscute în popor sub denumirea de ”Moș”, în care cei adormiți sunt pomeniți într-un mod solemn. Prima sâmbătă este cunoscută sub denumirea de ”Moșii de iarnă” și precede Duminica Înfricoșatei Judecăți sau a lăsatului sec de carne. A doua sâmbătă este cunoscută sub denumirea de ”Moșii de vară” sau Sâmbăta Rusaliilor și este dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt.
Moartea ca sfetnic
Mergi tu, iubitorule de lume, de bogăţie şi de înfrumuseţare, la mulţimea trupurilor morţilor şi umblă printre ele şi vei învăţa inima ta, cea care înainte era iubitoare de lume că toate sunt deşertăciune. Ia-ţi prieten şi sfătuitor apropiat moartea şi te vei umple de înţelepciune. Dacă vei trăi după sfatul ei în toată viaţa ta, mulţi oameni se vor minuna de petrecerea ta îmbunătăţită şi toţi vor întreba ca şi marele Isaia: cine a fost sfetnicul lui?
Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continuă. Istoria trece mai departe, cu noi sau fără noi... Trist este faptul că odată cu plecarea la Ceruri a celor dragi ne dăm seama, din păcate cam târziu, cât de puțin i-am prețuit. De aceea, Biserica are și rolul de a continua „dialogul” dintre cei rămași și cei plecați dintre noi. Să nu-i uităm, nicicând, pe moșii și strămoșii noștri, pentru că altfel nu vom ști cine suntem, de unde venim și încotro mergem.
Ștefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.