Parintele Alexander Elchaninov (Alexandr Yelchanninov) se numara printre intelectualii rusi de formatie culturala si filosofica profana care, la inceputul secolului al XX-lea, s-au apropiat de teologie, i s-au consacrat, devenind in cele din urma straluciti exegeti si apologeti ai cuvantului lui Dumnezeu. Preot rus, traind in Franta, parintele Alexander Elchaninov a fost recunoscut ca un remarcabil indrumator duhovnicesc. Era indeosebi indragit de tineri.  Dupa ce a murit, jurnalul sau a fost publicat de catre sotia sa, Tamara Elchaninov.

Cei care l-au cunoscut, atat ca profesor, duhovnic sau prieten, dau marturie ca a fost o persona deopotriva implicata si detasata. Pe de-o parte, era capabil de cea mai mare atentie si purtare de grija fata de cei incredintati lui spre pastorire. De asemenea, implicarea sa nu se refera numai la oameni, ci se manifesta si prin interesul fata de literatura, fata de gandirea religioasa si filosofica, fata de psihologie si psihiatrie, prin dragostea de natura. Pe de alta, era detasat se toate acestea, nu le absolutiza. Cauta sa-l cunoasca mai ales pe Dumnezeu prin preocuparea si grija manifestate fata de semeni.

Alexander Elchaninov s-a nascut in 1881, in sanul unei familii de intelectuali cu veche traditie militara. A studiat istoria si filologia in cadrul Universitatii din St. Petersbourg, iar dupa absolvire, a luat in calcul posibiliatea unei cariere in studiul stiintific. Aceasta este perioada in care a fost implicat in miscarile religioase si culturale care au transformat literatura si arta Rusiei intre anii 1900-1910. Devine un apropiat al scriitorilor S. Merezhkovsky, V. Rozanov, si V. Ivanov. In Moscova ii va cunoaste pe Serghei Bulgakov, care i-a devenit prieten si mentor spiritual, si pe istoricul si ganditorul Nikolai Berdiaev.

Insa o relatie de prietenie deosebita il va lega de doi fost colegi de scoala, filosoful Vladimir Ern si Pavel Florensky, matematician si ulterior teolog.

Sub influenta revolutiei din 1905, acestia au infiintat "Fratia crestina de lupta". Inspirati de idei apocaliptice si de viziunea solovioviana a realizarii unei teocratii libere, acestia militau pentru reforme politice, sociale si bisericesti de profunzime, respingand autocratia si  monarhismul clerului in favoarea unui gen de socialism revolutionar religios.

Parintele Alexander Elchaninov a petrecut ultimii ani ai vechiului regim ca profesor si director intr-un colegiu din Tiflis (capitala Georgiei , in Caucaz) .

Educatia era adevarata sa vocatie, chiar si dupa ce a parasit Rusia, dupa Revolutia Comunista, si s-a stabilit la Nice, Franta, in 1922, a activat pentru o vreme tot in invatamant.

A fost hirotonit preot relativ tarziu, dupa ce a trecut prin experienta dureroasa a Revolutiei din 1917. Dupa hirotonirea sa ca preot de parohie, Parintele Alexander a fost, mai intai de toate o calauza spirituala in randul tinerilor, fiind unul dintre liderii Miscarii Stundentilor Rusi din Exil.

Darurile sale ca duhovnic erau remarcabile. Pentru el era atat o necesitate cat si o bucurie sa asiste la descoperirea puterilor adormite ale sufletului. Departe de spiritul prozelitismului, si antipatic fata de folosirea oricarei forte sau constrangeri, in pastoratie, deschidea doar celor aflati sub calauzirea sa, calea examinarii de sine. Fara a fi un mare nevoitor sau mistic, in adevaratul sens al cuvantului, a ramas in amintirea fiilor duhvnicesti ca un povatuitor lucid si bland. Parintele Alexander Elchaninov a murit in exil in Paris in 1934, la varsta de 53 de ani, rapus de o boala necrutatoare.

Multe din crierile Parintelui Alexander Elchaninov s-au pierdut. Cea mai cunoscuta lucrare a sa, "Jurnalul unui preot rus”, reprezinta o lucrare editata postum de catre sotia sa, Tamara Elceaninov si apropiatii sai.

Parintele Alexander Elchaninov a descoperit in scrierile patristice o corespondenta cu experienta sa personala. Tocmai acesta este realitatea care face ca acest jurnal sa fie deosebit de interesant. Insemnarile parintelui raman actuale, atat prin problematica lor, cat si prin maniera directa, percutanta si moderna in care au fost scrise. Regasim in ele concizia si rigoarea aforistica ale "jurnalului" duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt, dar si ale "cuvintelor de folos" ale Sfantului Isaac Sirul, pe care parintele Alexandru il citeaza adesea cu statornica admiratie.

Cartea eflecta specificul pastoratiei sale, intr-un mediu nu tocmai prielnic, in confruntare cu o lume care si-a pierdut interesul fata de religie si ale carei provocari au ramas pana astazi aceleasi.

In limba romana, cartea aparut sub titlul "Credinta vine din iubire. Insemnari - scrisori - convorbiri - sfaturi pentru preotii tineri”.

Din insemnarile Parintelui Alexander Elchaninov

Casatorie si monahism

Exista viata monahala si casatoria. A treia situatie, cea a fecioriei in lume, este extrem de periculoasa, intesata cu ispite, si mai presus de puterile majoritatii oamenilor. Mai mult, cei care adera la aceasta conditie sunt si un pericol pentru persoanele din preajma lor: aura si frumusetea fecioriei, care, atunci cand este lipsita de o semnificatie religioasa directa, sunt intr-un fel "un penaj nuptial", exercita o puternica atractie si desteapta trairi nedorite.

Casatoria transforma

Casatoria este o revelatie si o taina. Vedem in ea completa transformare a unei fiinte umane, a expansiunii personalitatii sale, o viziune noua, o noua perceptie asupra vietii si, prin aceasta, o renastere in lume intr-o noua plenitudine. Individualismul nostru modern creeaza dificultati speciale in viata celor casatoriti. Pentru a le depasi, este necesar un efort constient din partea ambelor parti, pentru a construi casatoria si pentru a o face o "insotire in prezenta lui Dumnezeu". (Doar Biserica ofera o solutie deplina si autentica pentru toate problemele). Si este ceva mai mult, ceva ce pare a fi lucrul cel mai simplu dintre toate, dar care, este cel mai greu de dobandit - o intentie ferma de a permite fiecarui partener sa-si pastreze locul sau potrivit in cadrul casniciei - ca sotia sa-si asume cu smerenie locul al doilea,- iar sotul sa ia asupra-si sarcina si responsabilitatea de a fi capul.

Dumnezeu ne va ajuta intotdeauna sa urmam aceasta cale dificila, calea muceniciei - cantarea "Sfintilor mucenici" este cantata in timpul procesiunii mirilor - care este si un mod de viata ce produce cea mai intensa bucurie. Casatoria, iubirea trupeasca, este o mare taina. Prin ea este indeplinita cea mai reala si in acelasi timp cea mai tainica forma dintre toate tipurile de relatii umane. Si, calitativ, casatoria ne da posibilitatea de a trece de toate normele obisnuite ale relatiilor umane si de a intra intr-o regiune a miraculosului, a supraumanului.  In iubirea trupeasca, dincolo de valoarea sa intrinseca, Dumnezeu a daruit lumii o partasie la atotputernicia Sa: omul creeaza om, un nou suflet este adus la fiinta.

Probleme familiale

Disputele familiale iau nastere adesea ca urmare a reprosurilor sotiei, primite cu rezistenta de sot, chiar atunci cand sunt meritate (mandria). Trebuie descoperita cauza originara a acestor reprosuri. Adesea provin din dorinta sotiei de a-si vedea sotul ca fiind mai bun decat este el in realitate, din cauza ca ea ii cere prea mult, adica dintr-un fel de idealizare. In aceste ocazii, sotia devine constiinta sotului ei, iar el ar trebui sa accepte ca atare admonestarile ei. Un barbat tinde, mai ales in casatorie, sa lase lucrurile sa alunece, sa fie multumit cu date empirice. Sotia il rupe de acest [obicei] si asteapta ceva mai mult de la sotul ei. Astfel, certurile din familie, oricat de ciudat ar putea parea, sunt dovada faptului ca acea casatoria este implinita (nu doar planificata [formal]): in noua fiinta umana, in care doua persoane s-au unit, sotia joaca rolul constiintei. Acesta este motivul pentru care disputele dintre oameni care sunt apropiati se pot dovedi uneori utile: flacarile disputei ard tot gunoiul resentimentelor si neintelegerilor, acumulate uneori de-a lungul timpului. O explicare si o marturisire reciproca este urmata de un sentiment de calm complet si de liniste - toate au fost limpezite, nimic nu mai apasa asupra mintii noastre. Apoi cele mai inalte daruri ale sufletului sunt eliberate; intrand in comuniune reciproca, ajungem sa vorbim despre cele mai minunate lucruri, ajungem la o unitate deplina a sufletului si a mintii.

Iubirea este un "praznic"

In casatorie, bucuria festiva a primei zile ar trebui sa dainuiasca intreaga viata; fiecare zi ar trebui sa fie o zi de praznic; in fiecare zi sotul si sotia ar trebui sa-i apara celuilalt ca fiinte noi, extraordinare. Singura cale de a dobandi aceasta este ca amandoi sa-si adanceasca viata duhovniceasca si sa se trudeasca din greu cu sarcina dezvoltarii de sine. Pe cat de pretioasa pentru casatorie este dragostea, pe atat de cumplita este pierderea dragostei - si uneori dispare din cauza unor fapte marunte. Asa ca trebuie sa ne orientam toate gandurile si eforturile spre acest scop (de asemenea si spre "Dumnezeire"). Toate celelalte vor veni de la sine.

Radu Alexandru