Parintele Nicolae Steinhardt - un om vietuind in vecinatatea sfintilor

Parintele Nicolae Steinhardt - un om vietuind in vecinatatea sfintilor

Cei care cercetau în anii 70-80 Biserica ”Sfântul Silvestru” nu puteau să nu remarce prezența unui om potrivit de statură, uscat și luminos la față, pleșuv, de o nervozitate bine stăpânită, cu o privire agilă și vie. Cu o precizie în care se amesteca siguranța și sfiala, el parcurgea ferm traseul de la intrare până la ușa altarului dinspre proscomidiar, cumpărând și aprinzând lumânări, închinându-se la icoane, salutând scurt dar cald cu gesturi sacadate în stânga și în dreapta, toate acestea sporindu-i parcă aerul concentrat și netulburându-i gândurile. Se îmbrățișa monahul cu Părintele Galeriu și se întorcea la locul lui, intrând cu toată ființa în trăirea Liturghiei. La sfârșit mai schimba o vorbă cu unul sau altul dintre cunoscuți, în timp ce stătea la coadă la miruit, după care dispărea la fel de precipitat cum venise. La un moment dat prezența lui a devenit foarte rară. Acum venea întotdeauna înveșmântat într-o rasă călugărească, totdeauna impecabil călcată. Se vedea că îi era drag să o poarte, dar că, în același timp nici n-ar fi vrut să atragă prea mult atenția.

I-am stat mai mult în preajmă o singură dată, cu ocazia unui botez de taină, a trei prieteni evrei, în casa părintelui Ioan Buga. Cei trei tineri se convertiseră ascultând cursurile lui Ioan Alexandru de la Universitate, despre Eminescu și de limba ebraică, și cunoscându-l pe părintele Galeriu de la Biserica ”Sfântul Silvestru”. Și pe cine mai bun putea părintele Galeriu sa le indice drept îndrumător și naș, dacă nu pe Nicu Steinhardt? Între noi, puținii participanți la acest eveniment rar, el era parcă cel mai pătruns de însemnătatea momentului. Tăcut, îngândurat, strâns în sine, părea că se concentrează ca în fața unei bătălii decisive.

Cum se știe, Nicu Steinhardt era el însuși un evreu botezat. A primit botezul la maturitate, s-a lepădat în deplina conștiință a faptului de satana și s-a unit cu Hristos.

În gândire și în spirit era deja creștin în momentul botezului. Aș spune că și el era funciarmente creștin, dacă spusa aceasta n-ar fi un loc comun. Toți suntem funciarmente creștini, nimeni nu este exclus de la Hristos. Numai că unii nu vor sau nu pot să-și observe condiția. Într-o recentă emisiune a „Seratei muzicale TV", domnul Iosif Sava solicita distinsului interlocutor o explicație asupra convertirii lui Nicolae Steinhardt - dacă lumea căreia îi aparținuse prin naștere n-ar fi putut să-l satisfacă din punct de vedere spiritual. Domnul Andrei Pleșu a răspuns că da, „bineînțeles" că acea lume și acel sistem de valori ar fi putut să-l satisfacă foarte bine1 și că actul trecerii lui Nicolae Steinhard la creștinism rămâne o taină greu de pătruns a ființei sale lăuntrice. Chiar dacă excepțional, actul lui Nicolae Steinhardt ține de normalitate. Totuși s-a ajuns ca această normalitate să ne mire și ceea ce acceptăm cu ușurință la Sfântul Pavel ne surprinde la oamenii de azi. Este clar că venirea lui Nicolae Steinhardt la Hristos nu a fost o bizarerie ci o necesitate absolută, rezultatul unor teribile experințe de viață și al unor cugetări persistente, după cum el însuși mărturisește adesea.

Apropierea de Nicu Steinhardt era dificilă pentru că el era copleșitor din cel puțin două puncte de vedere: prin acuitatea și profunzimea trăirii sale creștine pe de o parte, prin extraordinara sa erudiție și mobilitate spirituală pe de alta. Cu toată modestia sa, nefirească aproape, sau poate tocmai de aceea, o anumită sfială te cuprindea în preajma lui, având sentimentul acut că ai în față un om care a atins o treaptă înaltă de iluminare, un om viețuind în vecinătatea sfinților. [...]

Părintele Nicolae s-a aplecat cu dragoste, curiozitate și ziditoare uimire asupra a tot ce întâlnea, încercând să înțeleagă, să-și explice și să ne explice, adesea să ne avertizeze. Nu este atât o confesiune, cât un drum făcut împreună, care nu este încheiat prin istoricitatea lui, ci rămâne de descoperit în persistența lui în noi. Judecata părintelui Nicolae, este, cel mai adesea, corectă, severă, dar nu excesivă, înțelegătoare, de o superioară și înțeleaptă cuprindere a fenomenelor. El nu face aproape niciodată apel la dreptatea și la suferința proprie, ci se referă la suferința semenilor și la o justiție supremă, nepătimașă, în lumina învățăturii evanghelice.

Costion Nicolescu
Sarea pământului, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Sarea pământului"

________________________________________
1. Răspunsul domnului Andrei Pleșu este în contradicție cu ceea ce simțea părintele Nicolae despre lumea căreia îi aparținuse prin naștere: ”Voi care v-ați botezat de mici și nu ați trăit o viață de necreștini nu vă dați seama ce tristă și pustie este viața omului în afara creștinismului, fără Hristos, și ce bucurie, ce pace, ce fericire simți după ce devii, prin Taina Sfântului Botez, creștin.” (Vezi mărturia ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului - N. Steinhardt în evocări, ediție îngrijită de Florian Roatiș, editura Polirom, Iași, 2012, pp. 71-78)
Deci părintele Nicolae nu ar fi putut fi niciodată satisfăcut de acea lume și tocmai pustiul ei spiritual l-a însetat și l-a determinat să caute apa Vieții, care este Hristos!

 

Pe aceeaşi temă

23 Martie 2017

Vizualizari: 3832

Voteaza:

Parintele Nicolae Steinhardt - un om vietuind in vecinatatea sfintilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact