Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, a fost canonizat cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie. Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română împreună cu alți 15 cuvioși și mărturisitori români din secolul al XX-lea.
Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc marți, 4 februarie 2025, la aniversarea a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române.
Parintele Serafim Popescu s-a nascut in anul 1912, pe 27 octombrie si a trecut la cele vesnice pe 20 decembrie 1990.
Pe Parintele Serafim Popescu de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus l-am cunoscut inca din copilarie, in anii ’50. Imi amintesc cu drag de pelerinajele pe care le faceam la Sambata de Sus cu credinciosii din satul natal (Boholt) situat la cca. 30 km. de manastire. Plecam dimineata in revarsatul zorilor, ne opream din loc in loc, pentru odihna si hrana, iar spre apusul soarelui ajungeam la manastire. Dupa slujba de seara, pelerinii erau cazati la arhondaric, unde pana tarziu se cantau cantari de la Oastea Domnului. A doua zi, care era intotdeauna duminica sau zi de sarbatoare, credinciosii veniti din toata Tara Fagarasului se incadrau in programul slujbelor, se spovedeau si se impartaseau cu Sfintele Taine. Erau anii dupa plecarea Parintelui Arsenie Boca de la Sambata la Prislop, cand toata lumea povestea despre cele auzite din gura Parintelui sau de minunile savarsite de el. Intr-adevar, duhul Parintelui era prezent nu numai la manastire, ci in toata Tara Fagarasului.
Pe Parintele Serafim l-am cunoscut mai indeaproape dupa ce am intrat la Teologie la Sibiu, in 1970, cand am inceput sa inteleg mai mult din tainele vietii duhovnicesti. Chiar inainte de Teologie incepusem sa fac pelerinaje regulate la Manastirile din Moldova si Oltenia in cautare de duhovnici renumiti. Faceam aceasta la indemnul si cu sprijinul maicutelor Filofteia si Rafaela Potcoava, nepoatele Parintelui Dumitru Staniloae. Asa am ajuns sa cunosc de tanar pe marii duhovnici ai Romaniei, pe Parintii Paisie, Cleopa, Chiril, Ioil, Petroniu, Ioanichie de la Sihastria, Arsenie de al Cheia (mutat apoi la Dintr-un lemn, la Cernica si in cele din urma la Techirghiol), Iachint de la Putna, Dosoftei de la Slatina, Gamaliil de la Cozia, Dometie de la Ramet, Lavrentie de la Frasinei, Visarion de la Clocociov, Ilarion (Argatu) de la Cernica, Sofian si Adrian de la Antim, Dositei de la Sitaru…
Cunoscandu-i indeaproape pe toti acesti mari duhovnici, la care m-am spovedit de multe ori, puteam sa apreciez si mai mult darurile duhovnicesti ale Parintelui Serafim pe care-l numar printre cei mai mari duhovnici ai sec. XX.
Ceea ce am apreciat cel mai mult la Parintele Serafim a fost blandetea sa. Chipul sau senin si zambetul nelipsit de pe buze ca si vorba sa inteleapta si blanda, reflecta ceva din realitatile fiintelor spirituale din lumea nevazuta. Intr-adevar, Parintele Serafim lasa impresia ca este intruparea unei fiinte ingeresti. Desigur, multe din calitatile duhovnicesti ale oamenilor se mostenesc de la parinti. Dar daca ele nu sunt intretinute si cultivate se pot pierde foarte usor. Cine cunoaste indeaproape istoria Manastirii Sambata, care a reinceput cu Parintii Arsenie Boca si Serafim Popescu cu putin inainte de al doilea razboi mondial, stie ca viata de aici n-a fost deloc usoara. La greutatile inceputului se adaugau cele ale razboiului si apoi ale ocupatiei comuniste - in apropiere de manastire, in Muntii Fagarasului, partizanii au luptat pana tarziu prin anii ’60 - ca sa nu mai amintim de framantarile din sanul obstii care au dus la caterisirea unor monahi. Or, pentru ca sa te mentii in vremuri atat de grele - caci era vorba in primul rand de supravietuire - trebuia sa ai o mare rezistenta sufleteasca. Iar aceasta nu putea veni decat dintr-o profunda comuniune cu Dumnezeu prin rugaciune. Or, parintele Serafim a fost omul rugaciunii prin excelenta. Mi-l amintesc slujind cu calm si frumos la Sf Altar. Parca-l aud si acum citind rugaciunile inainte de spovedanie, cu vocea sa blanda si dand indrumari de felul cum trebuie sa ne spovedim. Imi amintesc de vorbele de taina cu care ma inconjura de fiecare data cand il intalneam. De fapt, Parintele inspira curaj si nadejde prin insasi apropierea de el, in orice discutie. Vorba lui cea mai frecventa, ca un fel de salut adresat tuturor care-l intalneau, era "Batu-te-ar binele”. Aceasta era mai mult decat o urare, era o adevarata binecuvantare. Ea exprima dorinta lui arzatoare ca binele sa fie de partea noastra a tuturor, sa ne inconjoare si sa ne calauzeasca pe toate drumurile vietii.
Cred cu toata puterea nu numai ca Parintele Serafim este laolalta cu dreptii in Imparatia lui Dumnezeu, ci si ca el se roaga si mijloceste pentru cei care-l cheama cu credinta in ajutor.
IPS Serafim Joanta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.