La utrenia Duminicii Fiului Risipitor se adauga si se canta Psalmul 136:
"La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.
În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.
Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“
Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?
De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.
Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: “Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!“
Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă.
Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră".
Care este ințelesul psalmului "La raul Babilonului" cantat in Postul Mare?
Psalmul acesta este o miscatoare icoana a omului cazut in robia pacatului si a izbavirii lui. Cel robit de patimi este instrainat de cetatea bucuriei – Sionul; este dus departe, ca si Fiul risipitor, in Babilonul cel intunecat si in robie. „Canta si aici din cantarile Sionului“, porunceste diavolul. „Bucura-te si in pacat, slaveste-ma si pe mine, cum slaveai pe Dumnezeu“. Dar cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain? Cantarea Domnului rasuna numai impreuna cu El si in casa Lui, numai cand suntem cu El si implinim poruncile Lui. In robia pacatului insa, nu mai putem face voia Lui, suntem sub stapanirea tiranului care ne robeste. Cum sa te bucuri savarsind pacatul? Adevarata bucurie numai in casa parinteasca se afla; numai in Sion putem canta „cantarea Domnului“.
Juramantul grozav al evreilor: „Sa-mi intepeneasca mana cea dreapta si sa mi se lipeasca limba de cerul gurii“; sa devin adica, neputincios cu mainile si sa-mi amuteasca limba daca te voi uita, Ierusalime, ne indeamna sa nu uitam niciodata de Domnul, oricat de cumplita ar fi robia noastra si instrainarea in care ne-a dus pacatul; numai Ierusalimul sa fie inceputul bucuriei noastre; numai in Domnul sa se bucure inima noastra!
Fericit este cel ce loveste de piatra pruncii fiicei Babilonului! Caci daca sunt omorati din fasa, pruncii babilonesti nu mai ajung mari, ca sa te robeasca. Aceasta, talcuiesc Parintii, inseamna sa omoram patimile din fasa, de la inceput, sa nu le lasam sa creasca; sa le lovim de Piatra-Hristos, prin necontenita rugaciune si nu vom mai fi luati in robia babilonica a patimilor.(Parintele Cleopa Ilie)
Părintele Serafim Rose spune ca in aceste cuvinte ale psalmului, noi, creștinii ortodocși, Noul Israel, ne aducem aminte că suntem în exil. Dacă pentru ortodocșii ruși, alungați din Sfânta Rusie, acest psalm are un înțeles special, pentru creștini, în general, psalmul semnifică faptul că suntem străini de această lume, că dorim întoarcerea la adevărata noastră casă, raiul. Pentru noi, Marele Post este un prilej de înstrăinare dăruit de Mama noastră, Biserica, pentru a ne întări amintirea Sionului de care ne-am îndepărtat atât de mult. Ne merităm această înstrăinare, și, de altfel, avem nevoie de el datorită păcatelor noastre. Doar prin nevoința înstrăinării, pe care o realizăm prin rugăciune, post, pocăință, tocmai în această perioadă, putem cugeta la Sionul nostru.
“De te voi uita, Ierusalime“
Slabi și uitatori, deși suntem in mijlocul Postului Mare, totuși traim ca și cum Ierusalimul nu ar fi existat pentru noi. Ne indragostim de lume, Babilonul nostru; suntem seduși de frivolitatile „acestei lumi straine“ și neglijam slujbele și disciplina Bisericii care ne reamintesc de adevarata casa. Mai mult decat atat, ne iubim chiar rapitorii noștri – caci pacatele noastre ne tin captivi mai mult decat orice rapitor – și petrecem zilele postului in lene, deși ar trebui sa ne pregatim pentru a intalni rasaritul Soarelui Noului Ierusalim, Invierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Inca mai este timp; trebuie insa sa ne amintim de adevarata noastra casa și sa ne plangem pacatele care ne-au instrainat de casa noastra. Sa punem la inima cuvintele Sf. Ioan Scararul: “Instrainarea este indepartarea de toate, pentru ca gandul sa fie facut nedespartit de Dumnezeu. Instrainarea este iubitoare și lucratoare a plansului celui fara de incetare.“ Instrainati de Rai, trebuie sa devenim instrainati de lume, pentru a putea nadajdui in intoarcerea noastra. Putem face aceasta daca vom petrece aceste zile in post, rugaciune, instrainare de lume, participarea la slujbele Bisericii, in lacrimi de pocainta, in pregatirea pentru plina de bucurie Sarbatoare de la finalul acestei perioade de instrainare; iar prin urmarea acestor lucruri in aceasta vale a plangerii, sa ne pregatim pentru și mai marea Sarbatoare cand Domnul nostru se va intoarce sa Iși ia credincioșii sai in Noul Ierusalim, din care nu va mai exista instrainare, caci este veșnic. (Parintele Serafim Rose)
Parintele Al. Schmemann marturiseste ca Psalmul "La raul Babilonului", cantat in Postul Mare, este Psalmul instrainarii. El era cantat de evrei in captivitatea lor babilonica, pe cand se gandeau la orasul sfant al Ierusalimului. El a devenit totdeauna cantecul omului atunci cand realizeaza indepartarea sa de Dumnezeu si, realizand aceasta, devine om din nou: ca unul ce nu poate fi niciodata deplin satisfacut de nimic in aceasta lume cazuta, care prin structura si vocatie este un pelerin al Absolutului. Acest Psalm va fi cantat inca de doua ori, in ultimele doua Duminici, inainte de inceperea Postului. El ne infatiseaza Postul insusi ca pelerinaj si pocainta - ca reintoarcere”.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
La raul Babilonului - Corala Nicolae Lungu - AUDIO
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.