Noaptea Invierii transforma intunericul in lumina, mormantul in Cer si moartea in viata vesnica. Hristos-Pastele Cel Sfant ne sfinteste pe toti si ne transforma, haric, din pacatosi in fiii lui Dumnezeu. Dar omul contemporan pretuieste mai mult „tineretea fara batranete“ decat „viata fara de moarte“.

Noapte pascala de Duminica. Intuneric si tacere.

Intr-o gradina, langa Ierusalim, un mormant rece, in care a fost pus un Rastignit. Deodata, tasneste din el o lumina puternica, piatra care acoperea mormantul se prabuseste, iar Viata lumii intregi, neputand fi tinuta sub mormant, iese din el ca din pantecele Iadului, zdrobind puterea mortii si ucigand viclesugul pacatului.

An de an, in aceasta noapte fara de intuneric, Mireasa lui Hristos ne cheama la fiecare Sfant Altar, ca la Mormantul Invierii, spre a primi Lumina lui Hristos, care lumineaza pe tot omul din aceasta lume: Veniti de primiti Lumina!

Observati, va rog, iubiti frati cititori, dubla miscare ce apare in invitatia Bisericii: venirea si primirea. Adica Intalnirea. Primim, daca venim. Devenim sfinti daca primim a urma lui Hristos. Caci El vine la cel ce Il primeste. Si primeste pe oricine vine la El. Caci asa cum Hristos este Lumina lumii, tot asa ne da putere, celor ce Il urmam, spre a deveni, la randu-ne lumina lumii. Caci suntem lumina din Lumina.

Cercetatorii au aratat ca lumina reprezinta, in esenta, unirea dintre doua caracteristici: unda (energie) si particula (substanta). Nimic mai potrivit pentru a simboliza unirea umanitatii cu divinitatea, in Hristos Cel Inviat. Dar marea minune a Luminii pascale este simbolizarea sfintirii firii umane, in si prin Hristos, posibilitate a transformarii noastre din pacatosi in sfinti, fiii lui Dumnezeu si dumnezei, dupa har.

Prin urmare, sa primim Lumina ca pe Insusi Hristos. Cand tinem faclia in maini, sa intelegem ca Dumnezeu a poposit in palmele noastre. Cand ne uitam la ea, sa-L vedem pe Hristos, al carui chip suntem fiecare dintre noi. Sa transformam aceasta lumina vazuta in lumina nevazuta a sufletelor noastre, care sa ne lumineze nu numai drumul in aceasta viata, ci si in viata viitoare. Sa oferim lumina aproapelui nostru impreuna cu jertfa iubirii de aproapele. Nimanui cu nimic sa nu-i fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul.

Asa cum protejam plapanda flacara din maini sa nu se stinga, asa sa nu lasam pacatele sa stinga sfintenia din sufletele noastre. Sa ne iertam unii cu altii, ca sa nu mai suferim patimile individualismului. Sa ne imbratisam cu totii ca sa nu ne mai desparta mandria si egoismul. Sa ne bucuram unii de altii, cinstindu-ne intru pretuire, iar nu destrabalandu-ne intru batjocorire (a celor sfinte sau a unora catre altii).

Sa nu transformam zilele Invierii in noptile mortii noastre sufletesti. Adunarea noastra in jurul mesei pascale sa devina agapa (prilej de comuniune iubitoare), nicidecum prilej de lacomie a unor gurmanzi gata sa devina drobati (drogati ai droburilor). Sa alungam intunericul saraciei si al rautatii prin lumina milosteniei si a faptelor bune. Sa nu ne lasam „convertiti“ la noua religie mondiala, din noile catedrale ale consumismului: mall-urile si hypermarket-urile. Si sa fim cu luare aminte la pagubirea sufleteasca adusa prin filozofiile iluministe (dar nu luminoase) si secular-umaniste, centrate mai mult pe tinerete fara batranete decat pe viata fara de moarte, pe lumescul antropocentric de aici decat pe viata hristocentrica din vesnicie. Dar oare, cum vom putea trai o vesnicie singuri, fara iubire?

Sa ne marturisim credinta, catre intreaga lume, prin strigatul bucuriei crestine: Hristos a Inviat! Caci este vremea a raspunde, crestineste si curat: Adevarat a Inviat!

Cu aceastacredintadatatoare de viata, care ne daputere si biruinta, sacantam impreunacantarea Invierii: Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viatadaruindu-le. Amin!

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
 

.