Patimirea Domnului, izvor de inspiratie a martirilor

Patimirea Domnului, izvor de inspiratie a martirilor Mareste imaginea.

Sfinţii Evanghelişti, care au fost slujitori ai Cuvântului, prezintă pătimirile preacurate ale Întâiului-Mucenic Hristos ca lumini de mântuire ale întregii lumi. In paginile inspirate de Dumnezeu ale celor patru Evanghelii a fost întipărită, într-un mod maiestuos şi irepetabil, drama divină a Golgotei în toate etapele ei, de la Cina cea de Taină şi până în clipa în care Domnul, Mirele Bisericii, plin de sânge şi îndurerat pe Cruce, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul1.

Câtă evlavie sfântă provoacă vederea Sfintelor Patimi! Citirile evanghelice şi imnele pline de durere ale sfintelor slujbe din Săptămâna Mare creează o atmosferă de interiorizare şi îi mută pe creştinii credincioşi pe scena Ierusalimului, unde îl văd pe învăţătorul dumnezeiesc cum spală picioarele ucenicilor Lui şi le dă Taina Tainelor, Dumnezieasca Euharistie. Grădina Ghetsimani îl arată pe Domnul îndurerat până la moarte din cauza luptei interioare, rugându-se şi fiind plin de sudoare sfântă, care se făcea ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ5.

1II Corinteni 4,18.
2 Matei 5, 44.
3 Luca l, 2.
1 Ioan 19,30.
5 Luca 22, 44.

Sărutului ruşinos al ucenicului trădător şi arestarea lui Iisus în grădina sfintei agonii îi urmează parodia judecăţii în casa arhiereului Caiafa, tragedia din pretoriul conducătorului roman, trimiterea lui Iisus Hristos la Irod, eliberarea tâlharului Baraba, condamnarea la moarte de către Pilat a Dătătorului vieţii, calea însângerată spre Golgota, Martiriul martiriilor, Răstignirea Mântuitorului!

In toate etapele dramei dumnezeieşti, credincioşii, profund îndureraţi, văd pălmuirea lui Hristos de către sluga arhiereului, văd mantia roşie, trestia, biciuirea, batjocorirea Lui de către iudei şi romani, purtarea Crucii, fierea şi oţetul, punerea lui Iisus alături de tâlharii fărădelege, auzirea de către El a blasfemiilor, a injuriilor şi a anatemelor, tânguirea şi plânsetul femeilor; credincioşii văd părăsirea lui Iisus de către ucenicii Lui, lepădarea de trei ori a lui Petru, împungerea cu suliţa a coastei Domnului, luarea jos de pe cruce, o văd pe Maica Domnului plângând Pătimirile preadulcei Primăveri care este Iisus Hristos, moartea pe cruce, cutremurul, întunericul care a cuprins mulţimile care veniseră la această privelişte, care văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul1

Textul din Triod care se citeşte în Joia Mare, în cadrul sfintei slujbe a Mirelui (Denia de Joi), este un rezumat sfânt al istoriei Preacuratelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos: în Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Domnul se predă pe Sine, de bunăvoie, Pătimirii pe cruce, vine în oraşul cel ucigător de profeţi, prooroceşte martiriul de pe Golgota, îndură întru totul hotărârea săvârşirii jertfei mântuitoare: Eu botez am a Mă boteza şi câtă nerăbdare am până ce se va împlinii2 Martiriul Crucii este paharul pe care Tatăl îl oferă, iar Fiul îl bea cu mulţumire: Oare nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l-a dat?3

Orice încercare de zădărnicire a jertfei mântuitoare a Crucii este o acţiune demonică. Petru, ucenicul cel mai în vârstă, vrând să evite ca Domnul Hristos să bea paharul Crucii, aude înfricoşătorul cuvânt dumnezeiesc: Mergi înapoia Mea, satano! Piatră de poticnire îmi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!

1 Luca 23, 48.
2 Luca 12, 50.
3 Ioan 18,11.
4 Matei 16, 22-23.

Nici o putere din lume şi nici o acţiune a vrăjmaşului nu este capabilă să întrerupă calea cea însângerată a Domnului spre Golgota. Ultimul drum al învăţătorului dumnezeiesc la Ierusalim, drum hotărât şi fără ezitări, se încheie în taina Crucii: El Şi-a întărit gândul de a merge la Ierusalim1.

Elementul dumnezeiesc şi cel dramatic sunt strâns unite, în mod inseparabil în Sfintele Evanghelii, care istorisesc Jertfa Mântuitorului Hristos. Evangheliile rămân martirologii veşnice şi unice, dumnezeieşti şi un izvor inepuizabil de inspiraţie al tuturor mucenicilor. Toţi privesc spre Hristos, Întâiul-Mucenic şi îşi vor îndrepta atenţia mereu spre El, de la Sfântul Ştefan, protomartirul până la ultimul mucenic, care va bea potirul muceniciei în vremurile din urmă, când va apare antihristul pe pământ, ca prigonitor al Bisericii.

Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi, iubitori dumnezeieşti ai muceniciei, slăvesc pătimirile lui Hristos. Tăcerea Domnului Iisus, Care suferă înaintea celor care L-au răstignit îl uimeşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur: Ucenicul L-a vândut pe Domnul, ceilalţi ucenici L-au părăsit şi au fugit, cei cărora le-a făcut bine L-au scuipat, sluga arhiereului L-a pălmuit, ostaşii L-au lovit cu palmele, cei ce erau de faţă îşi băteau joc de El şi-L ocărau, tâlharii îl învinuiau, iar El către nimeni nu a scos nici un cuvânt, ci cu tăcerea i-a biruit pe toţi, învăţându-te cu fapta că de vei îndura cu blândeţe totul, vei birui pe toţi cei ce-ţi fac rău şi toţi se vor minuna de tine1. Dumnezeiescul Răstignit pe Cruce apare în ceasul Pătimirii Sale ca o oaie la junghiere şi ca un miel fără de glas în faţa celui ce-l tunde3.

Mucenicii Bisericii cercetează cu multă evlavie Sfintele Patimi ale lui Hristos şi sunt inspiraţi de iubirea dumnezeiască a martiriului. Hristos, Întâiul-Mucenic, primul care a suferit, transmite râvna Sa şi robilor Lui. Sfinţii atleţi ai arenei martirice duc lupta cea slăvită a muceniciei prin răbdare, stând cu ochii ţintă la Cel ce începe credinţa şi o desăvârşeşte, la Iisus, Cel ce în locul bucuriei care-I stătea înainte a îndurat crucea, în dispreţul ruşinii, şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu5.

Coasta cea preacurată a Mântuitorului a fost împunsă de către sutaşul roman şi de îndată a ieşit sânge şi apă. De atunci curge din belşug sângele Sfinţilor Mucenici. In cinstitul sânge care a curs din coasta Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur vede dinainte lăudat sângele cel curs în arena muceniciei: Văzând acest sânge, îngerii se bucurau, iar demonii se înfricoşau şi însuşi diavolul tremura.

1 Luca 9, 51.
2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia a LXXXVII-a, 3, în PG 58,772.
3 Isaia 53, 7.
4 Asterie al Amasiei, Elogiu adus Sfinţilor Mucenici, în PG 40,324D, 325A.
5 Evrei 12,1-2.

Căci ceea ce vedeau nu era sânge pur şi simplu, ci sânge mântuitor, sânge sfânt, sânge vrednic de cele cereşti, sânge care hrăneşte încontinuu organismele bune ale Bisericii. Diavolul a văzut sângele şi s-a înspăimântat, căci şi-a amintit de alt sânge, al Domnului, de acel sânge care a curs din coasta Domnului de care nu s-a putut apropia, de nenumărate ori văzând coasta aceasta acoperită. Căci cine nu ar vrea cu multă bucurie să se facă părtaş la aceste lupte, la pătimirile Domnului şi să se facă ascultător până la moarte lui Hristos?1

Minunea cea veşnică a eroismului Măririlor Bisericii apare ca rod al minunii coastei celei împunse a Domnului Hristos. Mucenicii cei purtători de Hristos, mergând spre arena mucenicească, simt o bucurie de nedescris având privirea sufletului îndreptată spre Golgota, unde suliţa a împuns coasta Fiului Fecioarei Celui răstignit pentru noi.

Marea taină a coastei împunse a Intâiului-Mucenic Hristos îi inspiră pe nenumăraţii mucenici. Martiriul este prezentat de teologia evanghelică drept comuniune cu suferinţele Domnului. Moartea fiecărui Mucenic este conformare cu moartea lui Hristos. Sângele mucenicilor îi bucură pe îngeri, însă provoacă groaza diavolului, care îşi aduce aminte de sângele Domnului Hristos.

Hristos, ca Întâi-Mucenic, a cinstit martiriul: De aceea martiriul este minunat şi mult dorit, căci Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, l-a cinstit pe acesta, a murit muceniceşte, nu a socotit că este răpire să fie ca şi Dumnezeu, pentru ca pe omul la care a coborât să-l încununeze cu acest dar2. Martiriul, cinstit de Domnul Hristos care a murit muceniceşte, este o harismă şi o coroană dumnezeiască dăruită mărturisitorului credinţei, care se face părtaş pătimirii Domnului. Hristos este Primul Mucenic, înălţat pe Cruce, pentru a pironi pe ea păcatul meu şi a-l învinge pe şarpe şi a sfinţi lemnul şi a birui plăcerea şi a-l învia pe Adam şi a restaura chipul cel căzut3.

Sfântul Nicodim Aghioritul aduce laudă Domnului, Întâiul-Mucenic, remarcând mulţimea de martiri ai Bisericii: Doamne al nostru, Iisuse Hristoase,, binecuvântat eşti şi slăvit în veci, Tu Cel ce ai dat în vremea lui Pilant din Pont mărturia cea bună (I Timotei 6, 12) şi de aceea eşti Primul Mucenic cu adevărat şi mai mare decât toţi atleţii credinţei şi aşa eşti şi numit, căci şi în vremurile din urmă ai binevoit ca pentru numele Tău să mai fie şi alţi noi Mucenici4.

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Elogiu adus tuturor Sfinţilor care au mărturisit în lumea întreagă, 2, în PO 50, 709.
2 Metodiu de Olimp, Din Cuvântul despre martiri, 1, în BEPES18,196.
5 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul al XXI-lea, La praznicul Sfântului Sfinţitului Mucenic Ciprian, I, în PG 35,1173C.
4 Sfântul Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, adică Mărturisirea Noilor Mucenici, Ediţia a IlI-a, apărut sub coordonarea lui P. V. Pashos, Atena, 1961, p. 9.

Şi imnograful Bisericii îl laudă ca Întâi-Mucenic pe Domnul cel răstignit: Cel ce eşti luminat de haina preoţiei şi a muceniciei, cu cunună fiind împodobit, aiîndrăzneală înaintea lui Hristos, Arhiereului tuturor şi Dumnezeu şi Cel ce S-a arătat Întâi-Mucenic1.

Iisus, care s-a arătat prin pătimirea pe cruce conducător al mucenicilor credinţei, este lăudat ca începător al Mucenicilor şi Întâi-Mucenic. Sfântul Arhidiacon Ştefan este numit protomartirul ca cel care a murit muceniceşte, din punct de vedere cronologic, primul dintre toţi mucenicii Noului Testament.

Martiriul este o cântare nouă adresată acestei taine mântuitoare, care este Patima lui Hristos2. Mucenicii purtători de lupte dobândesc o putere nebiru-ită din cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce a Întâiului-Mucenic Iisus, ei invocă puterea Crucii înaintea muceniciei lor, se laudă în Crucea Domnului!

Sfântul Apostol Pavel, cel care murea în fiecare zi pentru Hristos, se laudă întru Crucea Domnului: Dar mie să nu îmi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos3. Sunt alcătuite laude veşnice Crucii Domnului: Crucea este propovăduirea profeţilor, înţelepciunea apostolilor, lauda mucenicilor, înfrânarea monahilor, curăţia fecioarelor, bucuria preoţilor, temelia Bisericii!

Patima lui Hristos este potir, este botez pe care îl imită ucenicii Lui, mergând pe calea strâmtă a muceniciei. Domnul îi trimite la potirul şi la botezul Sfintei Sale Patimi pe cei doi corifei Apostoli, care căutau întîietatea: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit5.

Credincioşii următori ai marelui Răstignit nu urmăresc măreţii lumeşti, ci consideră Crucea ca tron al împăratului ceresc, cununa de spini ca pe o coroană, trestia ca pe un sceptru! Cei aflaţi în slujba împăratului puterilor de sus îşi doresc cu ardoare botezul muceniciei, îmbrăţişează simbolurile veşnice ale jertfei, se leapădă de ei înşişi, îşi poartă crucea, se îndreaptă cu pas liniştit spre arena muceniciei! Toată filosofia martiriului se concentrează în cuvântul Domnului: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie6. Deci ni se cere lepădarea de sine, luarea crucii şi urmarea, până la moarte, a Întâiului-Mucenic Hristos!
Mucenicii Bisericii, purtând crucea cea dureroasă a arenei martirice, se arată slăviţi purtători de cruce şi următori ai Mirelui dumnezeiesc.

1 Mineiul pe luna noiembrie, ziua a 24-a, a treia stihiră a Laudelor.
2 Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, 74, 3, în BEPES 3, 279.
3 Galateni 6,14.
4 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la praznicul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci (Spuria), în PG 50, 819.
5 Marcu 10,39-40.
6 Marcu 8, 34.

La o vârstă înaintată, Sfântul Ignatie Teoforul se avântă în sfânta încercare a muceniciei, se luptă cu fiarele, din Siria şi până la Roma, îşi aţinteşte privi-rea asupra Iubirii lui răstignite, este înflăcărat cu totul de iubirea martirică, intră biruitor în Colosseum-ul din Roma, devine mâncare fiarelor, moare de bunăvoie pentru Dumnezeul Iubirea dumnezeiască a muceniciei izvorăşte din Iubirea celui răstignit: Vă scriu fiind viu şi dorind să mor, dorinţa mea a fost răstignită1.

Teologia evanghelică identifică prigonirea lui Hristos cu prigonirea mucenicilor Bisericii. Sfântul Apostol Pavel îi prigoneşte pe creştini înainte de întoarcerea lui la Hristos în afara porţilor cetăţii Damascului, când din mijlocul luminii cereşti care l-a orbit aude înspăimântat că el îl prigoneşte pe Hristos: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigoneşti2.

Cei care îi prigonesc pe membrii Trupului tainic al Bisericii, prigonesc Capul ei dumnezeiesc, prigonesc pe Hristos, întemeietorul ceresc al Bisericii. Ca mădular al lui Hristos şi al Bisericii, mucenicul primeşte bucuros toate felurile de dureri chinuitoare. Atleţii arenei martirice dobândesc puterea tainică de nebiruit din cuvintele teologiei pauline: Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?3 Mucenicul îşi chinuie părţile trupului pe roată, în foc, sub sabie, de către fiare, pe locul plin de cărbuni aprinşi, în cuptorul de foc, prin orice fel de unealtă de tortură. El crede că sunt supuse pătimirilor muceniciei înseşi mădularele Întâiului-Mucenic şi începătorului Mucenicilor, Mântuitorul Iisus Hristos!

Teologia evanghelică a martiriului şi Preacinstitele Patimi ale Mântu-itorului Hristos rămân izvor veşnic de inspiraţie şi de ridicare al tuturor bunilor biruitori mucenici. Primul a luat crucea şi a păşit pe calea cea însângerată a muceniciei a fost Hristos, Întâiul-Mucenic. Pe Acesta îl urmează toţi martirii: Hristos a împărtăşit lumii mântuirea şi împreună cu El au înflorit roadele Bisericii. Mucenicul adevărului a strălucit şi apoi au strălucit împreună cu El mucenicii marii iconomii dumnezeieşti. Ucenicii L-au urmat pe învăţătorul, păşind pe urmele Domnului, purtătorii de Hristos au mers alături de Soarele Dreptăţii devenind luminătorii lumii, iar primul dintre noi a înflorit Ştefan... primul rod care a fost adus Domnului4.

1 Sfântul Ignatie al Antiohiei, Epistola către Romani 4,1; 7, 2, în BEPES 2, 275-276.
2 Faptele Apostolilor 9,5.
31 Corinteni 6,15.
4 Sfântul Grigorie de Nyssa, Un alt elogiu adus Sfântului întâiului Mucenic Ştefan, în PG 46, 721A.

Patima Stăpânului este izvor veşnic de inspiraţie al mucenicilor! Cel ce îmbracă cerul cu nori este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă şi Biserica se împodobeşte, ca în porfiră şi în vison, cu sângele iubit al mucenicilor ei! Intâiul-Mucenic îşi ia crucea Sa şi lumea se umple cu totul de mucenicii cei de cruce purtători! Preasfânta Cruce a Domnului, rodul cel făcător de viaţă, este înălţată pe Golgota şi rodeşte până la marginile lumii florile cele frumos mirositoare ale Paradisului, pe Mucenicii cei purtători de Dumnezeu, roadele cele pline de har ale Duhului Sfânt!

Cinstita Cruce, de trei ori fericitul lemn, este înălţată pe Locul Căpăţănii şi milioane de mărturisitori ai credinţei intră, săltând de bucurie, în arena cea mucenicească! Este înălţată Crucea cea din trei părţi alcătuită a lui Hristos şi se înalţă la cer norii cei prealuminoşi ai martirilor! Crucea cea preacinstită, nebiruita biruinţă a credinţei, este înălţată şi Biserica cântă tropare slăvite mucenicilor celor purtători de lupte ai credinţei!

Mirele Bisericii este înălţat pe lemnul de viaţă făcătoarei Cruci şi credincioşi de toate vârstele aleargă la nunta cea mărturisitoare a muceniciei! Coasta Stăpânului este împunsă şi mii de coaste de martiri sunt sfâşiate! Pe Cruce curge sângele cel sfânt şi viu al Dătătorului de viaţă şi izvorăsc râuri de sânge mucenicesc, udând copacul dumnezeiesc al Bisericii! Domnul suferă şi este chinuit pe Cruce şi cete nesfârşite de mărturisitori se fac părtaşi.

Arhim. Bilalis Spiridon

Martirii Ortodoxiei. Teologia martiriului; Editura Christiana

Cumpara cartea "Martirii Ortodoxiei. Teologia martiriului"

 

 

 

31 Ianuarie 2017

Vizualizari: 1777

Voteaza:

Patimirea Domnului, izvor de inspiratie a martirilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE