Tema nu este noua. De aproape doua decenii si jumatate se reia discutia, in sens civic si/sau religios, despre martirii perioadei comuniste. Se aduce aminte ca, dincolo de autonegarea, recurenta si ea, a oricarei virtuti la romani, am avut chiar sfinti.
Canonizarea de catre Biserica Romano-Catolica a printului Vladimir Ghica si a episcopului Anton Durcovici de Iasi - lista „in asteptare“ fiind consistenta, cuprinzand clerici latini si orientali deopotriva - nu reprezinta o provocare, ci un indemn la revizuirea atitudinii de pana acum a Bisericii noastre ortodoxe majoritare. Pana in clipa de fata, asistam la un exercitiu de echilibru aparent intre intelegere si rezerva, fapt care confirma suspiciunile, incurajeaza revendicarile radicale, inclusiv din partea propriului laicat, si alimenteaza discursul mediatic antiortodox. Pentru cei care merg mai rar la slujbele bisericesti, sa amintim ca la fiecare Sfanta Liturghie comunitatea de credinta se roaga pentru "toti eroii, ostasii si luptatorii romani, din toate timpurile si din toate locurile, care s-au jertfit pe campurile de lupta, in lagare si in inchisori pentru apararea patriei si a credintei ortodoxe stramosesti, pentru intregirea neamului romanesc, pentru libertatea si demnitatea poporului roman.“
Ectenia aceasta este rostita dupa inspirata formulare a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, el insusi fost detinut politic. Si totusi. Biserica noastra, mai ales in dimensiunea ei institutional-harismatica, poate face mai mult. Sa ne lamurim: nu este vorba aici de indemnul de a asuma convingeri politice, de a justifica extreme sau de a oferi exemple improprii. Intrati in puscarie din ratiuni ideologice, unele pe buna dreptate contestabile, cei care au depus marturia unei profunde spiritualitati, producand astfel proba convertirii, merita judecati cu precadere dupa modul cum au iesit din experienta carcerala.
Mai ales ca nu putini au iesit prin moarte, pe verticala, incredintandu-se lui Hristos. Cum poate ca timpul este, totusi, prea scurt pentru a statua exemple personale univoce, macar instituirea unei Duminici a marturisitorilor romani din secolul XX ar insemna un pas catre convergenta dintre istorie si calendarul liturgic. Gestul nu ar trimite doar la trecutul recent, ci mai ales la viitor. Rezistenta la totalitarism este o lectie esentiala a libertatii. Impasul prin care trece societatea romaneasca este paradoxal: in absenta asumarii deceniilor dinainte de 1989, nu vedem clar ce avem de facut azi si maine. Motiv sa cautam modele de care, iata, nu ducem lipsa.
Radu Preda
Sursa: teologie-sociala.ro
Radu Preda
-
Martirii persecutiilor turcesti
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.