In traditia liturgica ortodoxa, ritmul Postului Mare este intrerupt, si intr-un sens implinit, de sarbatoarea Bunei Vestiri. Intrucat calatorim impreuna cu Hristos inspre ultimele zile ale misiunii Sale pamantesti, atentia noastra este orientata asupra rastignirii si invierii Sale. Insa aceasta taina este posibila doar datorita altei taine, tot atat de relevanta misiunii Sale si credintei noastre; taina intruparii Sale in pantecele Fecioarei Maria.

Traim intr-o perioada in care lucrari teologice importante precum si presa Il infatiseaza pe Iisus din Nazaret ca un profet itinerant, un zelot politic, sau, in cazul cel mai fericit, ca un faptuitor ocazional de minuni. “Umanitatea” Sa este accentuata pana la punctul in care limbajul curent obisnuieste sa vorbeasca despre aspectul transcendent al Persoanei Sale - “Dumnezeu-Omul”, “Fiul vesnic si Cuvantul lui Dumnezeu”, “Unul din Treime” -  respingandu-l ca mit sau metafora.

Piatra de temelie a credintei ortodoxe, pe de alta parte, este convingerea ca, “Cuvantul (cel vesnic)”, Fiul lui Dumnezeu cel pre-existent, “s-a facut trup si s-a salasluit intre noi” (Ioan 1: 14). In sensul cel mai literal,  sensul ontologic al cuvantului, El S-a intrupat, luand natura umana din Fecioara in al carui pantece a fost zamislit. Dupa cum Apostolul Pavel exprima atat de elocvent in imnul din Filipeni II, El care era egal cu Dumnezeu (Tatal) si-a asumat o existenta omeneasca, “S-a golit pe Sine”, pentru a lua chipul robului.

“Unul nascut”, sau imnul “Unule Nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu” ce completeaza cel de-al doilea Antifon din cadrul Sfintei Liturghii, califica aceasta afirmatie scripturistica printr-un singur cuvant, “atreptos” adica “neschimbat”. Fara schimbare Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu si-a asumat firea omeneasca, deopotriva restaurand si indumnezeind aceasta fire, astfel incat cei care sunt botezati intru El si participa la Trupul Sau de viata datator si la Sangele Sau, sa poata impartasi biruinta Sa asupra mortii si sa se inalte cu El intru slava pe care Acesta o impartaseste cu Tatal din vesnicie.  Fara schimbare Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Fecioarei; si astfel, Biserica Il cinsteste si Il lauda ca “Dumnezeu-Omul”.

In limbajul Parintilor timpurii ai Bisericii, “El a devenit om pentru ca omul sa devina Dumnezeu”. Si-a asumat natura umana pentru a slavi acea natura si pentru a ne deschide posibilitatea de a participa imediat, intim, la viata Sa divina. De aceea oamenii devin “partasi dumnezeiestii firi” (2 Petru 1:4), “indumnezeiti” virtual impartasind atributele lui Dumnezeu, “energiile divine” ale dreptatii, sfinteniei, frumusetii si dragostei.

Aceasta mare taina a mantuirii si indumnezeirii noastre se fundamenteaza pe o taina si mai mare, “taina cea vesnica” a intruparii Fiului lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi. Si intregul scop al acestei mari taine este cu precadere acela de a crea conditiile indispensabile pentru mantuirea noastra.

“Astazi se descopera taina cea din veac! Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Omului! Prin primirea celor mai mici, imi daruieste pe cele mai inalte! De demult, Adam nu a reusit sa devina Dumnezeu, dupa cum a vrut, Insa acum Dumnezeu devine om, pentru ca pe Adam sa-l faca dumnezeu!  (Citate din cadrul Slujbei Bunei Vestiri)

Fara aceasta taina vesnica a intruparii, Iisus din Nazaret nu va fi altceva decat un profet, un zelot sau un facator de minuni intre multi altii. Poate fi un model pentru un comportament conform cu Dumenzeu, un sfatuitor intelept si un povestitor cu un talent extraordinar. Dar nu va fi nici Rascumparator, nici Mantuitor, nici Izvor al Vietii. Iar tu si eu vom fi “morti intru pacatele noastre”, golit de tot sensul si fara nadejde.

Insa datorita “fiat-ului” Fecioarei, Mantuitorul este deopotriva Domn si Mantuitor; iar tu si cu mine impartasim nimic altceva decat “nadejdea slavei” (Coloseni 1:27;3:4).

“Fiul cel impreuna-vesnic al Tatalui
Care impartaseste tronul Sau si asemenea Lui este fara de inceput,
S-a golit pe Sine in dragostea Sa milostiva fata de neamul omenesc.
Dupa voia cea buna si sfatul Tatalui
S-a salasluit in pantecele unei Fecioare - pantece sfintit de Duhul!”
Cel necuprins este cuprins intr-un pantece;
Cel vesnic se afla sub timp.
(Citate din cadrul Slujbei Bunei Vestiri)

De aceea, la acest praznic al Bunei Vestiri, marturisim: “Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac!”

John Breck

Traducere: Radu Alexandru

.

• Buna Vestire
  Publicat in : Buna Vestire
• De ce umbla preotul cu icoana inaintea Craciunului?
  Publicat in : Viata liturgica
• Cuvantul Intrupat - Teologia Icoanei si cantarea liturgica
  Publicat in : Cantarea
• De nu s-ar fi nascut Hristos si ca om
  Publicat in : Craciun
• Buna Vestire
  Publicat in : Buna Vestire