Una dintre cele mai profunde si graitoare teme din Sfanta Scriptura este paralela ce se face intre Imparatia Cerurilor si nunta. In acest sens, Mantuitorul Insusi ne spune ca "Imparatia Cerurilor asemanatu-s-a omului imparat care a facut nunta fiului sau". (Matei 22-2)
Aceasta relatie este prefigurata in numeroase locuri din Vechiul Testament insa, in mod cu totul deosebit, in Cantarea Cantarilor. Aici, raporturile dintre "Cel Iubit" sau "Mire" si dintre "Cea Iubita" si ,"Mireasa" sunt, potrivit talcuirilor Sfintilor Parinti, raporturile legaturii harice si tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu si Biserica sau cu sufletul omenesc arzand de iubire pentru Creatorul sau.
Hristos - Mirele Bisericii
Limbajul nou-testamentar abunda in termeni si sintagme specifice ritualului nuptial: Hristos este Mirele, si atat timp cat e cu ei, apostolii nu pot fi tristi (Mt. 9, 15). La fel, Ioan Botezatorul se numeste pe sine si "prietenul Mirelui“ (Ioan 3, 29), iar cele cinci fecioare intelepte intra in camara Mirelui (Mt. 25). Prin Intruparea, Moartea si Invierea Mantuitorului, prin activitatea Sa rascumparatoare si prin trimiterea Duhului Sfant, aceasta unire tainica dintre Mire si Mireasa a fost realizata. Sfantul Ioan Gura de Aur este cel de la care ni s-a pastrat un cuvant minunat despre unirea dintre Hristos si firea umana, supusa pacatului: "Dumnezeu si-a dorit pentru sine o desfranata. Da, o desfranata! Despre firea noastra omeneasca vorbesc. El era Inalt, ea umila. Inalt nu ca statura, ci ca fire. Intru totul curat era, fiinta Lui, neprihanita, iar firea Lui, fara de stricaciune.[...] El atat de mare si preainalt, Si-a dorit pentru Sine o desfranata. De ce? Pentru ca sa o schimbe din desfranata in fecioara. [...] Fiica a demonilor era deci mai inainte, fiica a pamantului, nevrednica si pentru pamant. Acum devine fiica a Imparatului. Si aceasta pentru ca asa hotarea Cel ce o iubea asa de mult. Pentru ca cel ce iubeste nu se intereseaza de purtarea celuilalt. Cel ce iubeste nu vede lipsa de frumusete. De aceea se numeste dragoste, pentru ca iubeste si ceea ce este urat. Asa a facut Hristos. A vazut o uraciune, S-a umplut de dragoste pentru ea si a innoit-o a facut din ea fiinta noua".
Mantuitorul, innoind firea omeneasca a aratat Biserica Sa "fara pata si fara intinaciune, - dupa cuvantul Apostolului - "sa o infatiseze siesi Biserica slavita, neavand pata sau intinaciune, ori altceva de acest fel, si sa fie sfanta si fara de prihana" (Efes. V, 27). Aceasta relatie de dragoste jertfelnica freprezinta modelul oricarei iubiri dintre barbat si femeie, desavarsita in Taina Nuntii, de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel, numind-o "mare" in Hristos si in Biserica.
Deniile Mirelui
Sufletul, un alt simbol al miresei, e tot asa de iubit de Mire ca si de Biserica de care de altfel el este nedespartit. Acest fapt este evidentiat in randuiala deniilor oficiate incepand din seara Duminicii Floriilor pana in seara din Miercurea Mare, numite si "Deniile Mirelui" sau "Slujbele Mirelui" (Akolouthia tou Nimfiou). Numele slujbei provine de la Mirele intalnit in parabola celor zece fecioare ce se citeste la Denia din Marea Marti.
Trebuie amintit faptul ca atat din punct de vedere liturgic, cat si din punct de vedere al invataturilor subliniate, aceste trei denii ale Saptamanii Patimilor prezinta un tot unitar.
Pericopele evanghelice si imnurile fac referire indeosebi la Patimile Domnului si la a Doua Venire prin pomenirea lui Iosif (vandut de frati si care L-a prefigurat pe Hristos), a pildei maslinului neroditor, a pildei celor zece fecioare, a pildei talantilor, a femeii pacatoase care a spalat picioarele Mantuitorului, a tradarii lui Iuda.
Troparul "Iata, Mirele" ce se canta la inceputul Deniei in aceste trei seri subliniaza tocmai necesitatea trezviei si privegherii de care trebuie sa dam dovada in asteptarea Domnului, care va veni din nou sa judece vii si mortii: "Iata, Mirele vine in miezul noptii/ Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind/ Iar nevrednica-i aceea/ Pe care o va afla lenevindu-se./ Vezi, dar, suflete al meu,/ Cu somnul sa nu te ingreuiezi/ Ca sa nu te dai mortii/ Si afara de Imparatie sa te incui/ Ci te desteapta, strigand:Sfant, Sfant, Sfant/ Esti Dumnezeul nostru,/ Cu folosintele celor fara de trupuri/ Miluieste-ne pe noi!"
Din aceasta perspectiva, Deniile Mirelui sunt slujbe de priveghere, ce evidentiaza in special necesitatea pregatirii launtrice - constinetizarea pacatelor proprii si pocainta - in vederea intampinarii lui Hristos. Acestea subliniaza mai ales pocainta de care avem nevoie pentru a fi acceptati la nunta dintru Imparatie. Ele prezinta totodata un mesaj menit sa ne pregateasca pentru Patimile lui Hristos .
Icoana Mirele Bisericii
Mirele Bisericii este Unul smerit si aflat in suferinta. Este un Mire care iubeste si Se jertfeste pana la moarte pentru ca dragostea Sa sa fie impartasita de fiecare om. Acest adevar il infatiseaza si icoana numita "Hristos - Mirele Bisericii" care , in unele locasuri de cult, este purtata in procesiune si asezata pe iconostas, la Denia din Duminica Floriilor - in timp ce la strana este cantat troparul "Iata, Mirele"- fiind lasata spre inchinare pana dupa Denia din Miercurea Mare.
Icoana il infatiseaza pe Hristos purtand insemnele patimilor Sale, pregatind calea pentru nunta in Imparatia Sa. Hristos este reprezentat in timpul patimilor Sale, in special in timpul cand este biciuit si torturat de catre soldatii care Il incoroneaza, Il imbraca in mantie si ii dau in mana trestie, numindu-L batjocoritor "Regele iudeilor".
Coroana de spini de pe capul Mantuitorului este insa semnul nuntii cu Biserica si al iubirii Sale jertfelnice.
Haina de nunta
Mirele Hristos ne chema pe toti cei ce formam Biserica Sa, sa I ne alaturam in Imparatia Cereasca. Insa, odata cu aceasta invitatie vine si o atentionare: "Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost vrednici". (Matei 22-8).
Se impune asadar ca fiecare dintre noi sa ne punem problema propriei vrednicii deoarece, tot Parintii Bisericii sunt cei care ne spun ca, in aceasta angajare nuptiala divino-umana nu e vorba de sufletul inca impur, bantuit de patimi, asa cum este cel in faze de despatimire, ci este vorba cu totul de altceva, "de cel ce a intrat in treapta superioara a contemplatiei mistuit acum de dorul cunoasterii supreme si al unirii desavarsite".
Avem nevoie, daca nu am facut-o inca pana acum in timpul Postului Mare, ca macar in Saptamana Patimilor, sa ne aflam asa cum suntem. Vom vedea ca prin patimile noastre am intinat "haina de nunta" primita prin Botez, dupa cum afirma troparul ce se canta dupa intreita afundare a pruncului: "Da-mi mie haina luminoasa Cela ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina".
Vom spune probabil catre Hristos, precum in Luminanda de la Deniile Mirelui:
"Camara Ta, Mantuitorul meu,/ O vad impodobita/ Si imbracaminte nu am/ Ca sa intru intr-insa".
Nu este insa de ajuns sa constientizam aceasta stare nefericita si nefireasca. Nu este de dorit sa ramanem aici. Trebuie sa facem mai mult decat atat, sa ne marturisim pacatele, sa ne pocaim si - avand binecuvantarea duhovnicului - sa ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, continuand:
"Lumineaza-mi haina sufletului meu,/ Datatorule de Lumina/ Si ma mantuieste!"
Radu Alexandru
-
Deniile vazutelor si nevazutelor...
Publicat in : Editoriale -
Deniile din Saptamana Patimilor
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Deniile din Saptamana Patimilor
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.