In fiecare an, de Sfintele Paşti, se arată, la Sfântul Mormânt din Ierusalim, Lumina Sfântă care coboară din cer, acest eveniment fiind una dintre cele mai mari minuni ale creştinismului. O procesiune grandioasă porneşte de la sediul Patriarhiei Ortodoxe spre Bazilica Sfântului Mormânt, în simfonia superbă a clopotelor, împletită cu glasurile melodioase ale slujitorilor sfinţiţi, care îl au în frunte pe Patriarhul apostolic al Cetăţii Sfinte. Ajuns la biserică, acest cortegiu înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt cântând „învierea Ta, Hristoase", iar, după a treia ocolire, cântă şi imnul străvechi „Lumină lină". Odată ce înconjurarea aceasta s-a realizat, soborul sacerdotal se retrage la Altarul Bisericii învierii. Rămâne pe loc numai Patriarhul, îmbrăcat în stiharul alb, cu brâu şi mânecuţe, având capul descoperit.

După ce se rup peceţile de la intrare, Preafericitul Părinte intră singur în interiorul Sfântului Mormânt şi îngenunchează în faţa lespezii de piatră a acestuia. Patriarhul se roagă, smerit şi stăruitor, ca Domnul Dumnezeu să trimită lumina Sa peste poporul Său drept- credincios. Se aşterne acum o tăcere tainică peste toată suflarea adunată în biserică, timp în care mulţi exclamă neîncetat, cu frică sfântă: „Doamne, miluieşte!". Dar, iată că, la un moment dat, prin cupola cea mare a Bazilicii, coboară din cer în zig-zag, ca un fulger puternic, Lumina cea veşnică a Dumnezeului Celui viu şi minunea se săvârşeşte. Părticele luminoase se revarsă peste Ediculul Sfântului Mormânt. Pe urmă, o rază subţire de foc coboară şi intră înăuntru şi aprinde vata presărată pe el, precum şi lumânările şi candelele, încât de îndată cripta cea întunecoasă se transformă într-un cuptor de flăcări cereşti.

Fără să se ardă, Patriarhul adună cu mâinile sale vata de pe Sfântul Mormânt, aprinsă cu această Lumină Sfântă, şi o aşază în două cupe de aur perforate. Apoi, le înmânează diaconilor ortodocşi la orificiile Capelei îngerului, spre a fi duse repede la Altarul Bisericii învierii şi la Paraclisul patriarhal. După aceea, însuşi Patriarhul iese în faţa Sfântului Mormânt purtând făclii aprinse din focul ceresc şi se adresează credincioşilor, zicând: „Veniţi de luaţi lumină!", în timp ce Lumina continuă să coboare din cer şi să pătrundă vizibil, foarte intens, prin toate ferestrele şi mai ales prin orificiul rotund al marii cupole a Bazilicii. Unele candele şi unele lumânări se aprind singure în mâinile credincioşilor. Mulţimile freamătă şi clopotele încep să sune. Lumina primită de la Patriarh se răspândeşte rapid şi, în câteva clipe, întregul locaş de închinare se preschimbă într-o mare de foc, căci fiecare pelerin are un mănunchi de 33 de lumânări arzând în flăcări.

Privind în jur, înţelegi sensul cântării pascale: „Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pământui şi cele dedesubt". Timp de trei minute şi câteodată timp de zece minute, Lumina îşi menţine caracterul divin, adică nu arde şi nu mistuie, asemenea focului obişnuit care transformă materia în cenuşă. Credincioşii o primesc ca pe o binecuvântare, o ating de feţele lor, îşi ating gura, fruntea, pieptul, mâinile şi hainele, încât sufletele lor se umplu de sentimente de linişte, armonie şi pace. Mulţi sunt bolnavii ale căror neputinţe şi dureri se vindecă în clipele acelea. In ambianţa acestei privelişti, unice în lume, pe care o vezi cu ochii, zecile de mii de pelerini credincioşi veniţi de pretutindeni îşi deschid sufletele întocmai cum se deschid florile la lumina soarelui şi se încarcă spiritual şi fizic de la energiile dumnezeieşti necreate, care se revarsă de două mii de ani, de Sfintele Paşti, la Mormântul Domnului din Ierusalim.

Lumina învierii lui Hristos este de o esenţă dumnezeiască, neexplicată de ştiinţă, ce întrece orice speculaţie sau interpretare materială sau ştiinţifică. Ea izvorăşte din trupul preamărit al Mântuitorului. Este lumina din Rugul aprins de pe Muntele Sinai, este energia divină necreată de pe Muntele Tabor, este lumina străfulgerătoare de pe drumul Damascului. Lumina pascală din Ierusalim este aceeaşi lumină pe care au văzut-o Apostolii Petru şi Ioan când au alergat la mormântul lui Iisus (cf. In. 20, 3-8), căci, precum afirmă Sfinţii Grigorie de Nyssa şi Ioan Damaschin, „mormântul era plin de lumină, deşi încă era noapte". Coborârea anuală a Luminii cereşti peste Mormântul de viaţă dătător este o realitate pe care Tradiţia bisericească a confirmat-o încă din primele veacuri creştine. Doar discreţia specifică a Bisericii Ortodoxe a Răsăritului a făcut ca acest adevăr să rămână cunoscut numai celor interesaţi de frumuseţea şi nectarul credinţei ortodoxe. Faptul că Sfânta Lumină coboară doar la rugăciunile creştinilor ortodocşi arată, pe de o parte, importanţa credinţei dreptslăvitoare iar, pe de altă parte, demonstrează că mesajul lui Hristos şi Ortodoxia se adresează tuturor neamurilor pământului.

Egumenul Daniil, pelerin în Ţara Sfântă între anii 1106-1108, în memoriile sale ne vorbeşte despre Sfânta Lumină şi despre modul cum aceasta coboară la Mormântul Domnului. Mai întâi, relatează că mulţimea credincioşilor striga cu lacrimi „Kyrie eleison!" (Doamne, miluieşte!) şi toţi îl lăudau pe Hristos Cel înviat. Pe urmă, scrie aşa: „Deodată, a apărut un nor mic dinspre răsărit şi s-a aşezat deasupra părţii neacoperite a bisericii. Apoi, a venit o ploaie măruntă peste Sfântul Mormânt, care ne-a udat bine pe noi, cei ce stăteam acolo. Şi dintr-o dată a strălucit Sfânta Lumină în Sfântul Mormânt. Pretutindeni, în biserică, unii altora îşi aprindeau lumânările. Sfânta Lumină nu este precum focul de pe pământ, ci este dumnezeiască. Ea străluceşte altfel, într-un mod neobişnuit. Flacăra ei este roşiatică, precum chinovarul, şi străluceşte cu negrăită desăvârşire. Toţi oamenii stau cu făcliile aprinse şi se roagă cu voce tare «Doamne, miluieşte!», cu o bucurie mare, care i se dăruieşte fiecărui creştin în momentul vederii Sfintei Lumini a lui Dumnezeu. Cine nu cunoaşte o astfel de bucurie în această zi, acela nu-i va crede pe cei care povestesc despre toate cele văzute".

Mărturisesc, în duh de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, că şi eu am avut privilegiul să văd cu ochii mei şi să ating cu mâinile mele Lumina dumnezeiască. Aceasta s-a petrecut la Pastile anului 1990 când, în calitatea mea de Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, am participat la procesiunea pascală, pontificată de către Părintele Patriarh Diodoros I. Atunci, fascinat de prezenţa cerească, m-am închinat cu faţa la pământ şi L-am slăvit pe Domnul înviat, „Lumina cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul" (In. 1, 9). Nu pot să uit niciodată cum mă atingea răsuflarea ei uşoară, cum mă răcorea briza Luminii care este dovada realităţilor cereşti supranaturale.

Intr-o zi, acest Patriarh apostolic, foarte drag inimii mele, a fost chestionat cu privire la .veridicitatea acestui miracol ceresc. „Preafericirea Voastră, aşa cum ştiţi, există nenumărate opinii teologice cu privire la realitatea Luminii Sfinte. După experienţa Dumneavoastră, Lumina Sfântă este supranaturală?". Patriarhul răspunde: „Lumina Sfântă este o Lumină Sfântă!". Apoi, i se pune întrebarea: „Cu alte cuvinte, este o minune?", la care Preafericitul Diodoros răspunde: „Este o adevărată minune, o adevărată minune!". Acest lucru a fost confirmat şi de unii care, participând la ceremonie de-a lungul timpului, au asociat momentul arătării Luminii Sfinte cu diferite senzaţii ciudate, arătări ale îngerilor, fenomene naturale (bubuituri de tunet, fulgere etc.). Interesantă este, de asemenea, mărturia unora privitoare la proprietăţile deosebite ale acestei Lumini cereşti care pentru un timp nu arde, fiind, deci, într-adevăr, lumină şi nu flacără.

La această manifestare a Iubirii dumnezeieşti, datori suntem să răspundem cu recunoştinţă profundă. Imi place să scriu şi să vorbesc despre miracolul Luminii Sfinte pentru a-i face părtaşi şi pe alţii la dulceaţa descoperirii iubitoare a lui Dumnezeu în sânul Bisericii Ortodoxe. Aşadar, la Ierusalim, Lumina învierii este o realitate uimitoare. Insă trebuie să mărturisim că, de două mii de ani, în noaptea de Paşti, în dangăt de clopot, Hristos Cel înviat, Care tronează pe Altarele bisericilor lumii, ne dăruieşte nouă, creştinilor de pretutindeni, Lumina lină a învierii Sale. Important este ca această Lumină să nu aprindă doar lumânările noastre, ci să aprindă şi sufletele noastre, curăţite şi gătite prin post, rugăciune şi asceză. Astfel, putem primi în noi Lumina sacră a bucuriei şi a harului, Lumina speranţei în biruinţa definitivă a vieţii asupra morţii.

+ IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei

Fragment din cartea "Fascinantele Locuri Sfinte şi mesajul lor edificator - Uimire. Elogiu. Contemplaţie"

Cumpara cartea "Fascinantele Locuri Sfinte şi mesajul lor edificator"

• Lumina de la Ierusalim
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Sfanta Lumina de la Ierusalim
  Publicat in : Sfintele Pasti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: