PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor,
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu,

Tatal nostru,
iar de la Noi arhieresti binecuvantari!
Preacucernici si Preacuviosi Parinti,
Preacuvioase Maici,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Intr-o lume care stia prea putine despre El pentru a-L putea cunoaste, acum aproape doua mii de ani Hristos Dumnezeu a inviat! Intr-un imperiu, ca cel Roman, preocupat mai mult de cucerirea pamantului decat de Imparatia Cerurilor, Hristos Imparatul lumii a Inviat! Intr-o societate, ca cea iudaica, ce buchisea prea mult litera, pentru a putea intelege "duhul” lui Mesia, Hristos Invatatorul Legii celei noi a inviat! El pe cei mai multi dintre oameni i-a surprins, pe unii i-a "deranjat” cu invatatura Sa si, din pacate, prea putini au fost aceia care s-au lasat convinsi de dumnezeirea Lui in vremea in care a trait pe pamant.

Moartea pe care i-au hotarat-o iudeii si i-au proclamat-o romanii se dorea a pune capat pentru totdeauna unui Adevar ce parea a fi indiferent celor mai multi, periculos unora (adica romanilor) si incomod altora (respectiv iudeilor). Numai ca Dumnezeu S-a "incapatanat” sa invieze si sa ramana viu, trecand cu vederea nesabuinta celor ce L-au nesocotit, iertand pe cei ce L-au condamnat la moarte si chemand la pocainta pe cei ce s-au grabit sa „scape” prea repede de El.

Asadar, Hristos a inviat, reusind sa atraga atentia celor nepasatori, a inviat si a cucerit pe cuceritori, a inviat si a preschimbat sufletele intunecate de ura ale calailor Lui. Aceasta a facut Domnul intr-o lume cu mult mai inapoiata, mai simpla si mai saraca decat cea de astazi.

Dreptmaritori crestini,
Hristos a inviat acum aproape doua mii de ani intr-o lume in care scrisul si cititul − atat de comune si de banale astazi − erau socotite un mare lux, rezervat doar catorva „alesi”; a inviat intr-o societate constituita in buna parte din sclavi si stapani de sclavi; a inviat intr-o lume in care deplasarea dintr-un loc in altul se facea cu multa greutate si cu mijloace de transport rudimentare, care astazi aproape ca au si disparut; a inviat intr-o lume in care foametea decima masiv populatiile, iar oamenii erau secerati adeseori de ciuma din cauza deselor razboaie si lupte dintre ei.

Era o lume care petrecea in cea mai mare parte in simplitate si in cruda saracie, si careia Hristos i-a adus speranta si mangaiere, fericind tocmai ceea ce era suferinta si nefericire: „Fericiti voi cei saraci… Fericiti voi care flamanziti… Fericiti cei ce plangeti acum… Fericiti veti fi cand oamenii va vor ura pe voi si va vor izgoni dintre ei si va vor batjocori…” (Lc. 6, 20-22).

Nici in veacurile urmatoare lumea nu a dus-o mai bine si, in pofida progresului si descoperirilor stiintifice de tot felul, oamenii nu au scapat de suferinta si de saracie. Si iata ca nici astazi, cu toate ca societatea a evoluat atat de mult si a devenit mai bogata materialiceste, foarte multi semeni de-ai nostri se considera in continuare saraci, punandu-si serioase probleme existentiale si plangandu-se de lipsuri de tot felul.

Iubiti fii sufletesti,
Trebuie sa intelegem un lucru: Fara a proclama obligatorie saracia materiala, Domnul a preferat-o, totusi, in detrimentul bogatiei pe care a considerat-o totdeauna cel putin periculoasa: „bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea” (Ps. 61, 10). Aproape toti bogatii din Sfanta Scriptura sunt personaje nefaste, bogatia aparand mai in toate cazurile ca piedica in calea mantuirii, iar nu ca mijloc de a-si agonisi cineva Imparatia Cerurilor. Ea genereaza mai degraba saracie spirituala, insingurare si indepartare de cele sfinte, decat pace sufleteasca, omenie si apropiere de Dumnezeu. Cati bogati nu sunt nefericiti, pentru ca nu s-au imbogatit si spiritual? Cati nu au sfarsit in cruda singuratate, tocmai pentru ca bogatiile nu pot inlocui dragostea si prietenia celor dragi? Cati nu se simt saraci si abandonati, in pofida faptului ca s-au inconjurat de nenumarate bogatii? Adevarata „bogatie” a noastra este Hristos, Cel care a fericit pe cei saraci, dar credinciosi, cinstiti si buni, ca fiind mai lucizi, mai „liberi” si mai dispusi sa-I slujeasca. El ne-a invatat sa ne multumim cu putin, aratandu-ne ca pentru cel lacom nicio bogatie nu este de ajuns, iar pentru cel care nu s-a imbogatit in Dumnezeu de prisos sunt toate celelalte bogatii (Lc. 12, 21).

De aceea, la o zi ca aceasta, cand Domnul ne-a umplut sufletele de bucuria Invierii Sale, iar saraciei noastre pamantesti i-a suprapus „imbogatirea” cu viata de veci ce izvoraste din Sfanta Invierea Sa, nu trebuie sa ne consideram mai „saraci” decat inaintasii nostri care, desi au petrecut in mult mai multe lipsuri decat noi, au stiut sa duca, totusi, o viata mult mai linistita si mai impacata cu ei insisi si cu Dumnezeu.

Sa ne bucuram de ceea ce avem si sa acceptam vremurile asa cum sunt, „pentru ca de Dumnezeu sunt randuite” (Rom. 13, 1). Sa cautam mai mult „Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga noua” (Mt. 6, 33). Sa cautam a ne imbogati mai mult sufleteste si atunci saracia noastra se va preface in nespusa „bogatie”. Nu suntem noi mai saraci decat parintii ori bunicii nostri, ci doar mai pretentiosi si mai doritori de a trai mai bine. Si, fara a sustine ca nu avem dreptul la a spera mai mult, trebuie sa invatam ca adevarata „bogatie” ramane totusi Hristos Dumnezeu Cel inviat, Care poate da vietii noastre adevaratul ei sens, poate preface oricand lacrimile noastre in bucurie, iar cele de lipsa ale noastre sa le plineasca.

Sa petrecem Pastele cu bucurie, bucurandu-ne de „bogatia” noastra − Hristos, Care „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim!” (2 Cor. 8, 9).
Sa petrecem Pastele cu Hristos, Care ne poate scapa astfel de „saracie” si poate preface moartea noastra in viata si in nespusa bogatie spirituala!
Hristos a inviat!

Al vostru catre Domnul rugator,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR

.