Iubiți credincioși,
Prăznuim biruința vieții asupra morții prin moartea și învierea cu trupul a Domnului nostru Iisus Hristos.
Moartea cu trupul a omului, creat de Dumnezeu, a fost urmare a păcatului neascultării strămoșilor neamului omenesc, Adam și Eva, de porunca lui Dumnezeu și anume de nu a mânca din pomul oprit. Pentru ca răutatea săvârșită de om, de omul neascultător față de poruncile lui Dumnezeu, să nu fie fără un sfârșit, Dumnezeu a rânduit moartea cu trupul. Însă, din nemărginita iubire față de om, Dumnezeu a dăruit omului învierea cu trupul la sfârșitul veacurilor, iar pentru învierea din moartea sufletului, datorată păcatului – plata păcatului fiind moartea (Romani 6, 23) – a dăruit iertarea păcatului în Sfânta Taină a Pocăinței, a Spovedaniei.
„Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu” (Iezechiel 33, 11). Dumnezeu a rânduit pocăință până în clipa morții; de aceea psalmistul se roagă lui Dumnezeu: „Să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta” (Psalmul 58, 12). Deci Dumnezeu nu ne lasă să murim în faptele rele, atât de mare este iubirea, răbdarea, așteptarea lui Dumnezeu ca să ne întoarcem de la calea cea rea a păcatului.
Învierea Domnului a urmat după moartea Sa pe Cruce, cea mai cumplită moarte; bucuria Învierii a fost precedată de chinurile, durerile pe Cruce. Crucea din unealtă de tortură, a devenit altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul pentru noi oamenii, pentru mântuirea noastră. Crucea, în înțelesul durerilor trupești și sufletești datorate păcatelor noastre sau nevoințelor duhovnicești pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, face parte din trăirea noastră de creștini „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29). „M-am răstignit împreună cu Hristos, și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2,20). „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Necazurile trebuie să le primim și să le trăim cu bucurie, socotindu-le, cum spun Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu, certări ale lui Dumnezeu pentru păcatele noastre sau cercetări pentru întărirea în credință și bună sporire duhovnicească.
De aceea spune Sfânta Scriptură: „ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre rugăciunile lor … de veți pătimi pentru dreptate fericiți veți fi … pe Domnul, pe Hristos, să-L sfințiți în inimile voastre și să fiți gata totdeauna să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră” (I Petru 3, 14-15).
Trăim bucuria Învierii în măsura în care ne-am străduit duhovnicește în perioada sfântului și marelui post; în măsura în care ne-am spovedit cu căință adâncă și cu credința că Dumnezeu ne iartă de păcatele săvârșite cu voia sau fără voia noastră.
Dreptmăritori creștini,
Trăim bucuria Învierii în sânul propriu zis al familiei și în sânul familiei mari, obștea parohiei. În sânul familiei sunt prezenți duhovnicește și cei plecați în afara țării pentru a câștiga, prin muncă, pâinea cea de toate zilele. Trăim bucuria, nu în ultimul rând, și cu cei plecați la Domnul, părinții, fiii, frați, surori, moșii și strămoșii; trăim această bucurie îndeosebi cei ce în noaptea Învierii mergem la mormintele lor, aprindem lumânări și mai ales servim din pască, ciocnim ouă roșii pomenindu-le numele și faptele lor, cuvintele și învățăturile lor prin care ne-au educat în păstrarea și trăirea credinței noastre strămoșești. Toate acestea se mențin și se trăiesc în modul cel mai adânc sufletește în satele noastre, care prin frumusețile naturii și prin rânduielile mai sus amintite, în sezonul de primăvară devin în noaptea de Paști mici colțuri de rai. Această încărcătură sufletească o susțin permanent biserica - locașul de închinare, cimitirul, școala și nu în ultimul rând instituția primăriei, fiecare cu un rol, cu o lucrare educativă deosebită, veghind la păstrarea ordinii sociale, promovând dragostea de muncă, dragostea de neam și țară, toate temeluite pe legile lui Dumnezeu, propovăduite de Biserică.
Pentru rostul, lucrarea pe care le au primarul și învățătorul, pentru importanța și frumusețea colțului de rai – satul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a luat inițiativa ca să le închine anul în curs, ca un act de recunoștință și de subliniere a importanței satului în viața poporului nostru, a țării noastre.
În timpul regimului comunist, satul era pe punctul de a dispare sub motivația că în felul acesta se câștigă mai mult teren pentru agricultură prin demolarea locuințelor și a curților gospodăriei. Era o faptă criminală distrugerea, dispariția celulei de bază a societății noastre românești.
În zilele noastre, satul este din nou amenințat cu dispariția prin plecarea oamenilor în alte țări pentru a câștiga mai lesne o bucată de pâine și un ban pentru cei rămași acasă. Consecința acestei situații este distrugerea familiei și pustiirea, dispariția satului. În timpul regimului comunist s-a luat pământul țăranului, dar țăranul a rămas mai departe în sat. În vremurile de acum, trăind în comunitatea europeană, pământurile muncite de țărani au fost date în mâinile, în proprietatea străinilor iar mica producție a țăranului nu are loc pe piață datorită produselor venite din afara țării, produsele acestea fiind chimizate până la gradul de otrăvire, care, consumate, aduc îmbolnăviri și chiar scurtarea vieții.
Așa cum Dumnezeu a orânduit lucrurile privind satul și viața țăranului așa nădăjduim că ne va veni în ajutor pentru salvarea satului și a familiei, a vieții celor care populează satul și nu numai. Dumnezeu lucrează prin oamenii Săi, care-L iubesc iubind pe semenii lor din care fac parte și țăranii care umplu bisericile, la Paști și hramuri și nu numai, mulțumind lui Dumnezeu, purtând crucea lipsurilor și nedreptăților și mai ales disprețul celor care L-au părăsit pe Dumnezeu îmbogățindu-se pe căi necinstite.
Oamenii satelor, și nu numai, trăiesc această stare cu durere, dar și cu bucurie, având în minte și în inimă, ca buni creștini și români, cuvintele Sfântului Apostol Pavel amintite în acest cuvânt pastoral „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29). Cunoaștem cu toții câtă lepădare de Dumnezeu este promovată astăzi sub masca unei libertăți fără margini sub titlul „drepturile omului”. Astăzi trăim ca într-un „turn babel”, turn care se va sfârși ca și cel menționat în cartea Vechiului Testament.
Iubiți credincioși,
Bucuria sărbătorii Învierii Domnului copleșește necazurile vieții noastre pământești. În noaptea de Paști „toate s-au luminat și cerul și pământul și cele dedesubt” cum glăsuiește una din cântările slujbei. La sărbătoarea Învierii toți ne bucurăm, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur atât „cei care au postit cât și cei care nu au postit”.
Rânduiala, obiceiul aducerii la biserică a coșului cu ouă, pască și preparate din carne este – spus cu un cuvânt modern – „monopolul satului”, obicei păstrat din generație în generație. Frumusețea coșului împodobit cu ștergarul nostru românesc cusut de gospodinele satului, din care nu lipsesc ouăle încondeiate face parte din buchetul frumuseții duhovnicești a sărbătorii Învierii Domnului.
Purtând în suflet aceste frumseți duhovnicești, să prăznuim Sfintele Paști în pace și liniște sufletească, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă față de noi.
Hristos a înviat!
Al vostru către Domnul rugător și de tot binele voitor,
† PIMEN
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
-
Predica la Invierea Domnului
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.