"Bolnav am fost si M-ati cercetat"
„Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit. Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.”
(Matei 25, 35-36).
Preacucernici Parinti si iubiti credinciosi,
Hristos a inviat!
Ne bucuram astazi cu bucurie negraita de cea mai mare sarbatoare a crestinatatii care este Invierea Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Chiar daca anul acesta nu toti crestinii sarbatoresc Pastile impreuna, ceea ce inseamna o suferinta, mai ales pentru familiile mixte din punct de vedere confesional, totusi credinta in Invierea Domnului este aceeasi.
Despre moarte stim ca este consecinta sau „plata pacatului”, cum o numeste Sfantul Apostol Pavel (Romani 6, 23). Dumnezeu n-a creat moartea, ci viata. Moartea a aparut in lume ca urmare a pacatului, a incalcarii poruncii lui Dumnezeu de catre primii oameni, Adam si Eva, care din nemuritori, cum i-a creat Dumnezeu, au devenit muritori. Iar moartea primilor oameni s-a transmis la toti urmasii lor (Romani 5, 12-21). Moartea a fost insa biruita de invierea Domnului. Iar biruinta lui Hristos asupra mortii este si biruinta celor ce cred cu adevarat in El. Deja la botezul nostru, prin cufundarea in apa sfintita a botezului, am murit in chip tainic (mistic) cu Hristos si am inviat impreuna cu El (cf. Romani 6, 3-13). Viata si moartea sunt realitati tainice care isi au originea in sufletul nostru. Daca in sufletul nostru, adica in inima, il avem pe Hristos prin credinta si rugaciune inseamna ca avem viata, ca traim cu adevarat, iar moartea nu are nici-o stapanire asupra noastra; daca insa uitam de Hristos si ne preocupam numai de lucrurile lumii acesteia, atunci suntem deja morti cu sufletul, iar cand vom muri si cu trupul vom fi despartiti definitiv de Dumnezeu. In Apocalipsa, Mantuitorul spune despre cel ce statea in fruntea Bisericii din Sardes (Asia Mica): „Stiu faptele tale, ca ai nume ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara. Caci n-am gasit faptele tale depline inaintea Dumnezeului Meu” (3, 1-2). Putem deci trai cu trupul, multumindu-ne doar cu o viata biologica, ca si vietuitoarele fara ratiune, si sa fim morti sau aproape morti cu sufletul. Psalmistul David deplange pe astfel de oameni zicand: „Omul in cinste fiind, n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Psalm 48, 21). Numai cei credinciosi sunt cu adevarat vii. Ei traiesc o viata deplina pentru ca il au mereu pe Hristos in inima lor, iar moartea fizica sau despartirea sufletului de trup, devine pentru ei Paste, adica trecere la viata vesnica, trecere in Imparatia lui Dumnezeu. Cuvantul „Pasti” inseamna tocmai „trecere”, trecere de la moarte la viata.
Invierea Domnului este izvor nesecat de viata, de lumina si de putere pentru tot omul care crede in El si se sileste neincetat sa-si conformeze viata sa pamanteasca cu viata Lui. Caci viata crestina inseamna urmarea lui Hristos, imitarea vietii Sale prin blandete si smerenie, ca si prin fapte bune. „Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara” (Matei 11, 29). Mantuitorul ne avertizeaza ca „nu oricine imi zice Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21). Iar voia Tatalui Celui din ceruri este sa fim buni ca si El, adica sa iubim pe semenii nostri, chiar si pe vrajmasii nostri, sa fim milostivi fata de cei ce se afla in suferinta, in lipsuri si saracie: „Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Dar desi stim cu totii ca trebuie sa fim buni cu semenii nostri, si in primul rand cu cei din familie, adica sa fim iertatori si rabdatori cand cineva ne supara si sa fim gata oricand sa ajutam pe toti, fara sa judecam pe nimeni, totusi in realitate ne este foarte greu sa facem aceasta. De ce? Pentru ca ne-am invatat sa avem o parere foarte buna despre noi insine si sa dispretuim pe cei care nu gandesc ca noi; ne-am invatat sa urmarim interesul personal, chiar in detrimentul semenilor; ne-am obisnuit sa rasplatim raul cu rau, sa credem ca numai noi avem dreptate, sa credem ca daca pacatuim, nu suntem singurii, ca doar toti pacatuiesc… si cate alte indreptatiri de sine prin care ne falsificam constiinta, imaginandu-ne ca suntem mai buni decat altii. Or daca persistam in astfel de ganduri, ramanem departe de Dumnezeu si nu avem nici-o sansa sa ne indreptam. Indreptarea noastra sau intoarcerea la Dumnezeu incepe tocmai prin schimbarea mentalitatii, adica a felului de a gandi despre noi insine si prin a ne judeca dupa legea si voia lui Dumnezeu. Nici-o judecata din lume nu se face dupa placul si masurile celui judecat, ci dupa lege. Cine incalca legea, suporta consecintele legii. Tot astfel si noi ca si crestini, daca vrem sa traim dupa voia lui Dumnezeu, nu ne putem judeca dupa placul nostru sau dupa felul nostru de a gandi, ci dupa Legea lui Dumnezeu. Iar Legea lui Dumnezeu este legea iubirii, a iertarii neconditionate, a trairii in pace si intelegere cu toti oamenii, a facerii de bine, chiar si vrajmasilor nostri. „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 44).
Iubitii mei fii duhovnicesti,
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cheama pe toti credinciosii ortodocsi romani de pretutindeni ca in anul acesta sa ia aminte cu deosebire la importanta si valoarea Tainei Sfantului Maslu si la datoria de a se ingriji de cei bolnavi, precum si de cei ce se afla in lipsuri si nevoi. Desigur ca Taina Sfantului Maslu randuita dintru inceput de Biserica pentru tamaduirea celor bolnavi (vezi epistola Sf. Ap. Iacov 5, 14-15), ca si datoria de a ne ingriji de cei aflati in suferinta si in lipsuri nu sunt lucruri noi, necunoscute de credinciosii Bisericii, caci ele tin de datoria noastra de crestini. Caci nu ne putem numi crestini daca suntem indiferenti fata de cei bolnavi, sufleteste sau trupeste, daca suntem nepasatori fata de cei ce sufera din pricina saraciei sau a singuratatii, daca nu ne rugam pentru ei si impreuna cu ei si daca nu facem tot ce ne sta in putinta sa le alinam suferinta. Daca Biserica ne cheama acum sa ne gandim mai mult la cei bolnavi sau aflati in diferite lipsuri si necazuri, o face, pe de o parte, pentru ca in lume s-au inmultit bolile si neputintele incat aproape ca nu este om care sa nu sufere intr-un fel sau altul, iar, pe de alta parte, pentru ca sa ne sensibilizeze pe toti fata de durerea semenilor care au nevoie de ajutorul nostru. Din pacate, si noi cei credinciosi trecem adeseori nepasatori, ca si preotul si levitul din Evanghelie (Luca 10, 31-32), pe langa cei bolnavi sau pe langa cei ce se afla in diferite nevoi fara sa le intindem o mana de ajutor. Or trebuie sa stim ca in fiecare bolnav, in fiecare flamand si insetat, in fiecare om aflat in stramtorare, in fiecare parasit si instrainat, sufera Hristos Insusi. Mantuitorul Hristos se identifica cu toti oamenii si mai ales cu cei aflati in suferinta.
La judecata din urma, El ne va judeca tocmai dupa faptele milei crestine savarsite pentru usurarea semenilor nostri aflati in nevoi: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua, de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit. Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine”. Iar celor care n-au facut acestea, Mantuitorul le va zice: „Duceti-va de la mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui…” (Matei 25, 34-46). Infricosatore sentinta, de care sa ne fereasca Dumnezeu pe toti! Sa luam aminte: Dumnezeu nu este o idee sau un sentiment vag, nici doar o forta supranaturala, cum isi imagineaza multi oameni, ci Dumnezeu este o Treime de Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh care salasluieste in inima omului. Daca prin rugaciune si smerenie coboram in adancurile existentei, adica in inima noastra, in care se concentreaza toata creatia, il vom descoperi pe Dumnezeu ca iubire nesfarsita pentru fiecare om si pentru fiecare creatie a Sa. Iar iubirea lui Dumnezeu suscita (provoaca) iubirea noastra fata de El, fata de oameni si fata de toata creatia Sa. „Adanc pe adanc cheama…” (Psalm 41, 9). Adancul iubirii lui Dumnezeu din inima noastra ne cheama sa fim oameni buni, blanzi, milostivi, generosi, iertatori si intelegatori fata de neputinta omeneasca, mai cu seama fata de cei stapaniti de diferite patimi si vicii care sunt tot atatea boli spirituale, mai grave decat bolile trupesti. In realitate, extrem de putini sunt oamenii care au o intelegere duhovniceasca, adica cei care gandesc si judeca lucrurile prin prisma credintei. Cu cei ce se complac in necredinta si in vicii, cu cei ce urmaresc numai interesul material si placerile vietii, trebuie sa avem multa intelegere si rabdare pentru a-i castiga tocmai prin rabdarea si bunatatea noastra. Aceasta se intampla adeseori si in familiile noastre cand unul este credincios si altul mai putin credincios sau chiar necredincios si cuprins de vicii. Desigur ca cel credincios trebuie sa arate mai intai intelegere si dragoste, chiar daca nu i se raspunde pe masura dragostei sale.
„Dumnezeu este iubire”, spune Apostolul iubirii, Sfantul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). Omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu este si el iubire, iar organul iubirii este inima. Salasluind in inima omului, Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea sfintii ne invata sa gandim cu inima, sa vorbim cu inima si sa lucram cu inima. Daca facem aceasta vom fi buni si blanzi ca Dumnezeu!
Preacucernici Parinti si iubiti credinciosi,
Ca Parinte duhovnicesc al vostru al tuturor, va pun la inima sa dati ascultare chemarii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si sa (re)descoperiti puterea Tainei Sfantului Maslu, participand cat mai des, cu credinta si evlavie, la savarsirea ei. Slujba acestei Sfinte Taine este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii, cu multe citiri biblice si rugaciuni de dezlegare si iertarea pacatelor din cauza carora suferim cu totii. Sfantul Maslu de obste se poate face oricand, dar mai cu seama in zilele de post. De obicei, el se face de mai multi preoti, dar in caz de nevoie, se poate face si de un singur preot. Este bine sa ne pregatim pentru primirea acestei Sfinte Taine cu post si cu marturisirea pacatelor in fata preotului duhovnic. Rugaciunea noastra este bine primita de Dumnezeu in masura in care ea este facuta din toata inima, cu multa smerenie si cu parere de rau pentru pacatele savarsite. In acelasi timp, Dumnezeu asteapta de la noi sa nu ne gandim numai la noi insine, la suferintele si necazurile proprii, ci sa ne gandim si la semenii nostri care sunt in-cercati de boli sau de lipsuri materiale si sa-i ajutam in modul cel mai concret in numele Mantuitorului Hristos Care a zis: „Cel ce va da de baut unuia din acestia mici numai un pahar cu apa rece. adevarat graiesc voua: nu-si va pierde plata sa” (Matei 10, 42). Cu atat mai mult vom fi rasplatiti cand ne ostenim sa cercetam pe cei bolnavi si sa suferim alaturi de ei, sa adapostim pe cei straini sau sa ajutam pe cei saraci.
Cu nadejdea ca veti pune la inima aceste indemnuri duhovnicesti, Va imbratisez parinteste cu salutul pascal: „Hristos a inviat” si cu urarea „Sarbatori fericite”! Il rog pe Mantuitorului Hristos, Biruitorul mortii si Datatorul de viata, sa va binecuvanteze pe toti: pe copii si pe parinti, pe tineri si pe varstnici, sa va sporeasca credinta si dragostea fata de Biserica, sa va daruiasca pace si sanatate si sa va randuiasca toate cele de trebuinta vietii.
Al vostru de tot binele voitor si rugator fierbinte catre Domnul Cel inviat,
+ Serafim.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.