Biserica Ortodoxa nu a indemnat niciodata la cautarea suferintei si a necazurilor, ca si cum aceasta ar putea oferi mantuirea prin ele insele, ci ea propovaduieste mai ales bucuria, iubirea si fericirea vesnica. Pentru dobandirea odihnei insa, trebuie sa rabdam toate incercarile vietii.

Necazurile si suferintele din viata noastra sunt urmari ale pacatelor, dar si piedici ale acestora; suferim de pe urma pacatelor, iar in urma necazurilor, ajungem sa fugim de pacate si sa imbratisam virtutile. Prin necazuri si boli trupesti ni se tamaduiesc ranile sufletesti, precum spune Sfantul Isaac Sirul: "Acela care fuge de ispite sau de incercari, fuge, de fapt, de virtute".

Necazurile

Cata vreme omul vede in suferinta numai o apropiere de moarte, el nu va putea sa o rabde in liniste. Necazurile capata un rost si devin o adevarata "scoala a vietii" abia dupa ce omul ajunge sa isi dea seama de cauza lor, care este, simultan, pacatul si iubirea lui Dumnezeu: pentru pacatele noastre avem parte de necazuri si din iubirea lui Dumnezeu, care "nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" (Iezechiel 18, 23).

Lipsa suferintei si a necazurilor l-au impins adesea pe om in patimi de necinste, uitand complet de existenta lui Dumnezeu si de nevoile aproapelui. Neavand nici o suferinta, bogatul caruia i-a rodit tarina, isi spunea intru sine: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te" (Luca 12, 19); in planurile lui de viitor nu incapea nici Dumnezeu, nici aproapele.

Necazurile trebuie vazute in lumina iubirii lui Dumnezeu, care face tot ce poate spre a-l castiga pe om din robia duhurilor necurate. "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci, pe cine il iubeste, Domnul il cearta si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste. Rabdati, spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci, care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?" (Evrei 12, 5-7).

In baza unei pedagogii dumnezeiesti, necazurile (incercarile) sunt necesare tuturor oamenilor. Astfel, nu doar cei pacatosi au parte de necazuri, ci si cei care duc o viata duhovniceasca, acestia din urma avandu-le din alte motive decat cei dintai: unii pentru a fi paziti de mandrie, altii pentru a spori si mai mult in sfintenie, iar altii pentru a-l rusina pe diavol, cum a fost in cazul dreptului Iov.

Rabdarea cu intelepciune a necazurilor ne apropie si mai mult de Dumnezeu, suferinta avand in acest caz o valoare rascumparatoare. In vremea necazurilor intelegem mai bine neputinta proprie si nevoia de ajutorul lui Dumnezeu, singurul care poate alunga de la noi toata durerea si intristarea. In momentele grele ale vietii, chiar si nevrand, avem sanse mai mari sa ne intalnim cu Dumnezeu.

Odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, necazurile, suferinta si moartea si-au pierdut puterea, cel care nadajduieste in mila lui Dumnezeu putand foarte usor sa depaseasca toate supararile vietii acesteia trecatoare: "Caci necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai presus de orice masura, slava vesnica covarşitoare, neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice" (II Corinteni 4, 17-18).

Cel cu adevarat credincios, care Il cunoaste si Il iubeste pe Dumnezeu, nu va putea fi doborat de nici un necaz, dupa cum marturiseste Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit" (Romani 8, 35-37).

Numai privind spre Iisus Hristos vom puteam birui necazurile, facandu-le pe acestea scara catre cer: "De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luati aminte, dar, la Cel ce a rabdat de la pacatosi, asupra Sa, o atat de mare impotrivire, ca sa nu va lasati osteniti, slabind in sufletele voastre" (Evrei 12, 1-3).

Teodor Danalache

• De la patimirea sufleteasca la sfintire
  Publicat in : Credinta