Iisus Hristos - libertatea noastra

Iisus Hristos - libertatea noastra Mareste imaginea.

„Adevarat, adevarat zic voua:
Oricine savarseste pacatul este rob pacatului“ (Ioan 8, 34).

Preacucernici Parinti si iubiti credinciosi,
Multumim bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem si anul acesta la marea sarbatoare a Nasterii Domnului.

Cantarile de la Utrenie ne-au introdus in atmosfera Craciunului inca de la „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului“ (21 nov.) de cand in fiecare zi, se canta asa-numitele „Catavasii ale Craciunului“: „Hristos se naste, mariti-L / Hristos din ceruri, intampinati-L / Hristos pe pamant, inaltati-va“/ Cantati Domnului tot pamantul!… Tot de la „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului“ se canta si colindele de Craciun care ne inalta sufletul si ne incalzesc inima de dragostea lui Dumnezeu Cel ce S-a smerit pe Sine si S-a nascut trupeste acum doua mii de ani in Pestera Betleemului, iar duhovniceste Se naste mereu in sufletele curate ale celor care-L primesc prin credinta si smerenie.

Craciunul este sarbatoarea curatiei si a nevinovatiei de care nu se pot bucura cu adevarat decat cei simpli si curati cu inima.

Iar acestia sunt in primul rand copiii. Copiii, mai mult decat noi cei in varsta, se bucura de Pruncul Iisus despre care le vorbeste mama si pe care-L vad culcat in iesle in icoana Nasterii sau in cresa de Craciun.

In poezia „In seara de Craciun“, George Cosbuc descrie atmosfera de alta data cand mama vorbea copiilor despre Pruncul Iisus nascut in iesle: „Afara ninge linistit,/Si-n casa arde focul,/Iar noi pe langa mama stand/De mult uitaram jocul./E noapte, patul e facut;/ Dar cine sa se culce,/Cand mama spune de Iisus/Cu glasul rar si dulce;/ Cum s-a nascut Iisus in frig,/In ieslea cea saraca,/Cum boii peste El suflau,/ Caldura ca sa-I faca“.

Din pacate, aceasta atmosfera de credinta din familia de alta data s-a pierdut in mare parte. Astazi putine sunt familiile crestine care-si cresc copiii in duhul credintei, in atmosfera de rugaciune si armonie.

Si aceasta spre marea nefericire atat a parintilor cat si a copiilor care sunt lipsiti de cel mai mare sprijin in viata adica de credinta si de rugaciune.

Toti parintii se ingrijesc de reusita copiilor in viata si fac totul pentru binele lor material; rari sunt insa cei care inteleg ca cea mai mare bogatie pe care o pot oferi copiilor lor este credinta.

Viata unui copil, viata omului valoreaza atat cata credinta are: cine are credinta tare pentru ca este crescut de mic in ea, acela are totul, se poate bucura de viata, poate infrunta cu curaj orice ispita, orice greutate; cine n-are credinta sau cine are o credinta slaba, mai mult teoretica decat practica, acela nu se poate bucura de viata, va fi mereu nemultumit si vesnic neimplinit.

Iubitii nostri fii duhovnicesti,
Anul 2013 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca „Anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena” pe care Biserica Ortodoxa ii cinsteste ca pe Apostolii Domnului pentru aportul lor deosebit la raspandirea crestinismului prin Edictul de la Milano din anul 313.

Prin acest Edict imparatesc, crestinii, persecutati pana atunci de Statul roman au primit dreptul de a se manifesta liber; au iesit din catacombe, si-au inaltat biserici proprii si au desfasurat o intensa activitate misionara, increstinand mase intregi de pagani.

Curand, sub imparatul Teodosie cel Mare, crestinismul va deveni religia oficiala a Imperiului roman, care cuprindea practic toata lumea cunoscuta la acea vreme.

Sfanta Imparateasa Elena, impreuna cu fiul ei, Imparatul Constantin, au construit ei insisi mai multe biserici, intre care cele mai vestite sunt biserica Invierii din Ierusalim si biserica Nasterii Domnului din Betleem, existente pana astazi. Tot Imparateasa Elena a poruncit sa se faca sapaturi pe locul unde a fost rastignit Domnul pentru a se descoperi lemnul Sfintei Cruci. Acesta a fost intr’adevar gasit si asezat spre inchinare in biserica Sf. Invieri.

Cu toate ca pana la Constantin cel Mare, crestinii erau privati de libertatea exterioara si prigoniti pentru Hristos, totusi ei se bucurau de libertatea interioara. In vremea persecutiilor, cei care primeau botezul erau constienti ca pentru credinta lor in Hristos puteau fi condamnati la moarte in tot momentul. Si totusi multi cereau botezul, infruntand prin aceasta moartea.

Credinta primilor crestini era cu adevarat mare tocmai pentru ca pentru credinta erau in stare sa moara. Ei traiau intens credinta, erau trup si suflet legati de Biserica, se impartaseau toti la fiecare Sfanta Liturghie, de la care nimeni nici nu-si putea macar imagina ca ar putea sa lipseasca. Si mai cu seama, traiau in dragoste. „Priviti-i cat de mult se iubesc, sa devenim si noi crestini!”, ziceau paganii despre ei, dupa cum marturiseste Tertulian, un mare scriitor bisericesc din secolul al III-lea.

Dupa libertatea data de Sfantul Constantin, lucrurile s-au schimbat insa radical. Primirea botezului crestin nu mai reprezenta nici un risc. Dimpotriva prin botez se asigura o pozitie sociala mai buna intrucat crestinismul era religia oficiala a statului.

Asa se face ca paganii au inceput sa se increstineze in masa, fara pregatirea temeinica a botezului cum era cazul inainte, cand catehumenii faceau pana la trei ani scoala catehetica inainte de botez. Oamenii deveneau crestini, dar fara convingere profunda, ci mai mult de forma.

Astfel viata crestina va decade treptat incat de acum inainte vom intalni tot mai multi crestini doar cu numele, nu si cu viata si cu faptele. Decadenta vietii crestine va genera totusi o reactie pozitiva si anume o adevarata explozie a monahismului.

Multi crestini nemultumiti de viata bisericeasca din parohiile de la orase si sate au luat drumul pustiei si au devenit monahi. Se stie ca numai in jurul Sf. Antonie cel Mare (+ 356) in Egipt s-au adunat peste 20.000 de calugari. Monahismul a devenit astfel o mare forta duhovniceasca pentru Biserica.

Monahii sunt crestinii care incearca sa traiasca maximalismul evanghelic fara nici un compromis, adica sa traiasca intru totul dupa voia Domnului. Ei se retrag din lume nu pentru ca urasc lumea, ci pentru ca sa poata ajuta mai bine pe oameni prin rugaciunea lor neincetata. Fiind oameni dedicati cu totul rugaciunii, monahii au alcatuit toate slujbele si rugaciunile pe care le avem pana astazi in Biserica.

De aceea credinciosii dintotdeauna au alergat spre manastiri pentru a se intalni cu acesti oameni imbunatatiti care se roaga pentru ei si le dau sfaturi duhovnicesti in incercarile si ispitele vietii.

Iubitii nostri fii duhovnicesti,
Descriind in cateva cuvinte viata crestina de dupa Edictul de libertate al Sf. Constantin din anul 313, cred ca ati putut remarca usor ca unele trasaturi ale ei se reintalnesc si in zilele noastre. Astazi cei mai multi copii sunt adusi la botez doar din traditie, fara ca dupa aceea parintii si nasii sa se ingrijeasca de cresterea lor in credinta, in primul rand prin exemplul vietii lor.

Si aceasta pentru ca cei mai multi parinti nu sunt ei insisi angajati in credinta, nu se roaga acasa, nu postesc, nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc si nu se impartasesc cu Sf. Taine. Iar copiii, fiind icoana parintilor, vor imita intru totul pe parinti.

De aceea societatea in care traim se secularizeaza tot mai mult, se indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu. Si aceasta spre nefericirea noastra a tuturor. Pentru ca nu putem fi fericiti fara Dumnezeu, nu ne putem implini in viata fara ajutorul lui Hristos. Daca in vechime si, mai tarziu, pe vremea dictaturii comuniste, crestinii erau privati de libertatea de a se manifesta, astazi, cu toate ca suntem liberi, traim o persecutie mult mai subtila, dar cu atat mai grava, aceea a libertatii gresit inteleasa si rau traita, o libertate care ne transforma foarte usor in sclavi sau robi ai pacatului. „Adevarat, adevarat zic voua: Oricine savarseste pacatul este rob pacatului” (Ioan 8, 34).

Este adevarat ca pacatele, mai cu seama cele care privesc trupul: mancarea si bautura peste masura, desfraul sub nenumaratele lui forme…aduc omului la inceput o dulceata care insa nu dureaza mult.

Curand, dulceata pacatului se transforma in suferinta. Iar suferinta dureaza si ne roade pana cand nu ne usuram constiinta prin spovedanie.

Asadar pacatul este impreunat intotdeauna cu suferinta. Si aceasta pentru ca orice pacat este nefiresc, distruge incetul cu incetul firea, fiinta noastra creata dupa chipul lui Dumnezeu. Desigur ca pacatul exista de cand este lumea; el este o realitate dureroasa generala.

Tocmai de aceea Dumnezeu S-a facut om ca sa izbaveasca lumea de pacat si sa dea oamenilor adevarata libertate care nu exista decat in Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. Dar daca intotdeauna oamenii au avut constiinta pacatului si s-au rugat lui Dumnezeu pentru iertare, astazi se pare ca cei mai multi oameni nu mai au constiinta pacatului. Pentru ca societatea in care traim l-a izgonit cu totul pe Dumnezeu, iar bietii oameni nu mai au nici un reper moral, sunt cu totul dezorientati.

Si pentru ca traiesc in pacat, uneori chiar fara sa constientizeze cat de grav este sa pacatuiesti, sufera atat de mult. Numai cei care se tin de Biserica mai pot fi salvati. Caci Biserica ne primeste cu toate ranile pacatelor, cu toate suferintele pe care le avem si ni le vindeca daca ascultam de sfatul duhovnicului si incercam sa ne schimbam viata.

In Biserica ne simtim cel mai bine, ne simtim ocrotiti si mangaiati pentru ca Biserica este Casa lui Dumnezeu, Care ne iubeste pe toti fara masura, indiferent cat de pacatosi suntem. Pentru ca „Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu” (Iezechiel 33, 11).

Dumnezeu nu are de pierdut pe nimeni; El nu pedepseste pe nimeni, ci ne asteapta pana la moarte sa ne intoarcem de pe caile noastre ratacite ca sa ne usureze si sa ne mangaie. „Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni” (Matei 11, 28), zice Domnul. Suferintele noastre nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt, asa cum am spus, consecintele firesti ale pacatelor. Dar Dumnezeu ingaduie suferinta pentru ca prin suferinta sa ne intoarcem la El si sa ne mantuim.

Iubiti credinciosi,
Dupa cum stiti, la inceputul anului acesta, Sfantul Sinod al Bisericii noastre ne-a chemat pe toti, preoti si credinciosi, sa redescoperim importanta Tainei Sf. Maslu pentru vindecarea noastra de bolile sufletesti si trupesti si totodata sa ne ingrijim de semenii nostri bolnavi sau in lipsa.

In majoritatea parohiilor noastre se savarseste, cel putin o data pe luna, Taina Sf. Maslu si peste tot, la indemnul Preacucernicilor Parinti, credinciosii sunt tot mai sensibili la nevoile semenilor lor de aici si, mai ales, la nevoile celor din Tara: rude, prieteni, cunostinte. In toate parohiile se fac adeseori colecte de bani sau de alte bunuri si se trimit in Tara unde este atata saracie si suferinta.

Stiti cu totii cum se bucura oamenii de cel mai mic dar. Iar bucuria lor ne-o intoarce Dumnezeu si noua. Mantuitorul a zis: „mai fericit este a da decat a primi” (Faptele Ap. 20, 35).

Intr’adevar mare bucurie traim atunci cand ajutam pe oameni din toata inima. Sa nu credem ca daruind vom saraci. Dimpotriva „daruind vom dobandi”; nu saracim, ci ne imbogatim, caci Dumnezeu ne rasplateste insutit cum nici nu ne putem imagina. O vorba inteleapta zice: „cine da celui sarac pe Dumnezeu imprumuta”, iar Dumnezeu nu ramane niciodata dator.

Se cuvine ca la incheierea anului sa multumim tuturor celor care au raspuns la solicitarile Preacucernicilor Preoti in diferitele actiuni desfasurate in parohii. Ne bucuram ca prin eforturi deosebit de mari, credinciosii din Mannheim au terminat constructia bisericii, iar cei Berlin au ajuns la ridicarea acoperisului noii biserici. Credinciosii din Stuttgart au terminat pictura in fresca a bisericii, iar in 6 mai 2012 s-au bucurat de transmisia in direct pe postul de televiziune ZDF a Sf. Liturghii.

Ne bucuram ca in mai multe parohii se fac eforturi pentru cumpararea sau constructia unei biserici. Obiectivul prioritar pentru toate parohiile si in primul rand pentru cele din München este acum achitarea terenului pe care se va construi manastirea si centrul social-cultural din München pentru care se osteneste cu multa dragoste si ravna Preasfintitul Sofian Brasoveanul.
Va pun tuturor la inima sa ajutati fiecare dupa putere la implinirea acestei sfinte dorinte.

Cu nadejdea ca veti pune la inima aceste ganduri izvorate din inima, Va binecuvantez pe toti in numele Domnului Iisus, nascut la Betleem si Va urez: Sarbatori fericite si La multi ani!

Al vostru de tot binele doritor si rugator fierbinte catre Domnul,
† Serafim,
Arhiepiscop si Mitropolit

.
Pe aceeaşi temă

19 Decembrie 2012

Vizualizari: 1475

Voteaza:

Iisus Hristos - libertatea noastra 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE