
PRUNCUL MANTUITOR, DARUL SUPREM AL PARINTELUI CERESC. Pastorala la Nasterea Domnului 2013
‡ LAURENTIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SIBIULUI SI MITROPOLIT AL ARDEALULUI
Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti binecuvantari!
«Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de heruvimi — Fecioara, ieslea — salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il slavim!»
(Irmosul cantarii a noua a Canonului Utreniei Craciunului)
In aceste zile de imparateasca praznuire, inimile noastre sunt coplesite de bucuria primirii darului ceresc al intruparii Domnului. Astazi ne cerceteaza pe noi de sus Mantuitorul nostru, Rasaritul rasariturilor, Soarele dreptatii, Care vine in lume pentru a ne lumina cu lumina cunostintei si a ne oferi noua viata Sa curata si bucuria Sa deplina, ridicandu-ne la Sine, pentru a fi vesnic impreuna cu El in Imparatia Sa.
Taina venirii lui Dumnezeu la noi este „minunata si neobisnuita” , pentru ca este revarsarea iubirii nemarginite a Atottiitorului pentru mantuirea lumii. Dumnezeu vine acum la noi nu in tunete si fulgere, ca pe muntele Sinai, ci ca un Prunc smerit , nascut dintr-o Fecioara Preacurata, aratandu-ne delicatetea iubirii Sale. El vrea sa ne atraga la Sine prin ceea ce e mai curat, mai nevinovat si plin de iubire: un Prunc mic si o Fecioara curata , ca Maica a Lui. Ce ar putea trezi mai mult dragostea noastra fata de El? Cum am putea mai bine sa intelegem iubirea Lui nespusa decat vazand o astfel de pogorare negraita? Iubirea ca dar al lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui prunc, nascut in saracie si simplitate, pentru a ne cerceta pe noi, cei aflati intru intuneric si in umbra mortii, pentru a ne impartasi de blandetea, smerenia, curatia si bunatatea Sa. Iata, semn ni s-a dat noua astazi: Prunc dumnezeiesc aflam in ieslea simpla si saracacioasa, Prunc plin de bunatate, Care este bucuria mare a Bisericii, Prunc nou, Care S-a nascut plin de tarie si de pricepere, caci este „Dumnezeu tare, stapanitor, Domn al pacii” ( Isaia 9, 5), Prunc plin de curatie si de iubire altruista, venit in lume in chip smerit si incins cu scutece, ca sa ne slujeasca noua. „El S-a facut trup, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, ca, Unul pe Care nu-L incape cerul,sa-L primeasca ieslea. Si pentru aceasta S-a pus in iesle, ca El, Cel ce le hraneste pe toate cu bunatate, sa primeasca hrana de prunc de la Maica fecioara. Pentru aceasta a stat in brate fecioresti ca un prunc care suge Parintele veacurilor ce vor sa fie, pentru ca si noua, ca si magilor, sa ni se faca apropiat…” [2] Acest Prunc Mantuitor , nascut in pestera Betleemului, este Darul suprem si desavarsit al Parintelui Ceresc fata de umanitatea instrainata si indepartata de El, prin pacat; Darul care descopera maretia iubirii jertfelnice, nemarginite a lui Dumnezeu fata de noi, oamenii.
Iubiti credinciosi,
Dumnezeu cel Unul in Sfanta Treime este iubire in Sine si din aceasta dragoste infinita, care poarta amprenta renuntarii la Sine, El a creat lumea si toate fapturile rationale, dorind sa impartaseasca aceasta iubire tuturor creaturilor constiente si care pot raspunde acestei iubiri cu dragostea lor. El a dorit astfel sa intemeieze o familie, in sensul cel mai inalt al cuvantului, in care El sa fie Tata si sa se bucure prin Sfantul Duh vazand alaturi de Fiul Sau si pe alti fii dupa har, care Il cunosc si Il iubesc pe El, pentru ca astfel Dumnezeu sa fie totul in toate. Caderea omului in pacat a destramat aceasta familie, aceasta comuniune, omul alegand sa iubeasca altceva decat iubirea Ziditorului Sau, ajungand sub tirania amara a diavolului si a mortii. Insa Tatal cel iubitor a vrut sa-l impace pe om cu Sine si a trimis in lume pe Fiul Sau, Care, luand trup insufletit din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, S-a aratat in lume ca Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit, asemenea noua in toate, afara de pacat, pentru a sfinti firea omeneasca asumata si a o face, prin jertfa, capabila sa sesizeze delicata prezenta si sensibilitate a dragostei jertfelnice a lui Dumnezeu.
Pentru a putea noi intelege aceasta taina a intruparii si a refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Sfanta Scriptura o compara cu o nunta pe care Tatal o face Fiului Sau (Mt 22, 1-14), pe Care Il trimite in lume sa ia de mireasa firea lui Adam cea cazuta, firea celui care se razvratise impotriva Lui, firea care se tocise din pricina egoismului. „Vezi ce bunatate si coborare de negrait?, se intreaba Sfantul Simeon Noul Teolog. Vezi ce covarsitoare iubire de oameni? Vezi marimea iubirii si a bunatatii? Fiecare din noi, oamenii, cand vrea sa aduca o mireasa fiului sau se grabeste sa ia pe fiica celui mai de vaza, si mai slavit, si mai bogat. Dumnezeu insa, Singurul Stapanitor, Cel ce locuieste in lumina neapropiata (I Tim. 6, 15-16) trimite pentru tine si pentru mantuirea ta pe Fiul Sau in lume sa ia de mireasa pe fiica celui care s-a razvratit impotriva Lui.” [3] Iisus Hristos, Fiul Imparatului vesnic, vine in lume in chip smerit, salasluindu-Se intr-o pestera saracacioasa, si Isi asuma firea lui Adam cea uratita de pacat si o impaca in Sine cu Dumnezeu, savarsind aceasta nunta tainica si mai presus de mintea si intelegerea noastra, in care s-a facut un minunat schimb de daruri: Ziditorul a toate S-a unit cu firea noastra cea stricacioasa si saraca pentru a ne darui noua bogatia Sa. „O, ce minunata amestecare!, exclama Sfantul Grigorie Teologul . Cel ce este Se face; Cel necreat Se creeaza, Cel nemarginit Se margineste; Cel bogat saraceste — caci Se saraceste cu trupul meu, ca eu sa ma imbogatesc cu Dumnezeirea Lui — si Cel plin Se goleste — caci Se goleste pentru putin timp de slava Sa, ca sa ma impartaseasca pe mine de plinatatea Sa. Iata bogatia acestei bunatati! Iata taina care s-a facut cu mine!”[4]
Hristos, ca un Prunc nevinovat, vine in lume ca sa aduca pe toti oamenii iarasi in Casa Tatalui, la Sanul Parintesc, in Imparatia cerurilor, in familia iubirii Preasfintei Treimi. Si aceasta o exprima limpede Sfanta Scriptura, cand spune: „Asemanatu-s-a Imparatia cerurilor Imparatului care a facut nunti Fiului Sau si a chemat pe multi” (Matei 22, 2-14). De ce oare nu spune textul biblic: „A facut nunta Fiului Sau” , ci afirma ca „a facut nunti” , folosind in mod tainic pluralul. Sfantul Simeon Noul Teolog lamureste acest pasaj, aratand ca Sfanta Scriptura foloseste aici pluralul pentru a indica faptul ca „pentru fiecare credincios si fiu al zilei se savarseste pururi aceeasi nunta in chip apropiat si fara mare deosebire, Dumnezeu unindu-Se cu fiecare suflet nou botezat intr-o nunta preaneprihanita si preacurata, infaptuind astfel o taina ce intrece puterea noastra de intelegere”[5].
Hristos nu S-a nascut doar trupeste acum doua milenii, ci Se naste duhovniceste in sufletul fiecarui credincios, prin Sfintele Taine, prin viata de asceza si prin pazirea sfintelor porunci. „Deci, fiecare din noi Il putem zamisli pe El in sufletul nostru, nu in chip trupesc, spune Sfantul Simeon Noul Teolog, cum L-a zamislit Fecioara si Nascatoarea de Dumnezeu, ci intelegator si fiintial, prin harul Sfantului Duh.” [6] Prin apa Botezului, Hristos intra in sufletul nostru, savarseste cu fiecare din noi o nunta tainica , ne aduce, apoi, prin Sfintele Taine, la Casa Parintelui ceresc, hranindu-ne din ospatul tainic al Trupului si Sangelui Sau, pentru a ne darui viata Sa, puterea Sa, simtirile Sale curate si a ne face trup din trupul Lui si os din oasele Lui, dupa cum spune Sf. Apostol Pavel (Efes. 5, 29).
Iubitii mei fii duhovnicesti,
Iata cate daruri ne aduce Praznicul de astazi! Dumnezeu a venit pe pamant sa ne ridice la cer, sa faca cu fiecare din sufletele noastre o nunta tainica , saracind de bunavoie pentru a Se putea naste in noi si pentru a ne imbogati pe noi cu viata Sa dumnezeiasca. El a venit la noi ca sa ne ajute sa ne „imbogatim in Dumnezeu” , folosindu-ne de darurile iubirii Sale pentru castigarea vietii vesnice, prin dezlipirea de bunurile trecatoare si prin iubirea jertfelnica fata de aproapele nostru. Doar in mireasma iubirii jertfelnice a Mirelui ceresc sufletele noastre isi gasesc sensul si scopul propriei existente. Drama cea mare a zilelor noastre este, insa, faptul ca noi nu pretuim si nu simtim in sufletele noastre aceasta iubire negraita, iar aceasta pentru ca iubim mai mult cele trecatoare ale lumii acesteia, decat sa-L iubim pe Cel care cu adevarat ne iubeste si vrea sa-I raspundem prin dragostea noastra.
In perioada de pregatire a postului Nasterii Domnului, Sfanta Biserica ne-a hranit spiritual si ne-a indrumat practic prin pilde, ca intr-o adevarata scoala a pocaintei, cum sa ne folosim in mod bineplacut Lui de bunurile materiale, care vin de la El, cum sa staruim pe drumul castigarii vesniciei, pentru a dobandi „sanul lui Avraam”, precum saracul Lazar (Lc. 16, 22); sau cum sa ne ferim de gandirea straina de Dumnezeu, cea „nebuneasca” (cf. Ps. 13, 1), a celui caruia din belsug i-a rodit tarina si a dorit sa tina, egoist, totul numai pentru sine, uitand ca viata aceasta este scurta (Lc. 12, 20), neimbogatindu-se in Dumnezeu, prin ajutorarea celor lipsiti. Daca ravna si dorinta dobandirii vesniciei sunt laudabile pentru tanarul dregator bogat, lipirea lui fata de avutiile mostenite nu l-a lasat sa-L urmeze pe Hristos, izvorul vietii vesnice (Lc. 18, 24).
La invataturile Mantuitorului, cuprinse in aceste minunate pilde, s-au adaugat, in perioada acestui post, si alte modele de urmat, de sfinti iubitori de cei sarmani, precum cei doi Ierarhi: Nicolae al Mirelor Lichiei (6 dec.) si Spiridon al Trimitundei (12 dec.).
Noi insa vrem sa iubim si lumea, dar si pe Dumnezeu, uitand cuvintele Sfantului Apostol Iacob: „Nu stiti oare ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu? Cine va vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).
Sa nu uitam ca toate sunt in mana lui Dumnezeu si ca El este Izvorul a tot binele , a toate bunatatile si ca la El trebuie sa alergam, pentru ca El este singurul Care poate hrani sufletele noastre si Care poate rezolva toate problemele pe care le intampinam in viata noastra.
Ca primitori ai atator daruri ceresti, sa ne curatim sufletele prin Sfanta Spovedanie , sa ne hranim sufletele cu Sfantul Trup si Scumpul Sange al Mantuitorului Hristos, sa cinstim trupurile noastre prin post si rugaciune , si sa nu uitam de saraci, de cei lipsiti, pe care miluindu-i, Il hranim pe Hristos, ascuns in ei, si ne imbogatim in Dumnezeu .
Iubiti credinciosi,
Va binecuvantam pe toti prin cuvintele Sfantului Grigorie Teologul, care, astfel, ne indeamna sa cinstim venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu: „ Sa sarbatorim deci nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumeste, ci mai presus de lume; nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stapanului nostru, … nu in ospete si necumpatari, ci in pacea si bucuria Duhului Sfant” [7] .
Sarbatori fericite!
Un An Nou binecuvantat!
Intru multi si fericiti ani!
Al Vostru arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu,
‡ Dr. Laurentiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului
________________________________________
[1]Cuvantarea38, 3-4.
[2]PG 56, 391D.
[3] Filocalia, 6, Bucuresti, 1977, p. 154.
[4] Cuvantarea 38, 13.
[5] Filocalia, 6, p. 156.
[6] Ibidem, p. 157.
[7]Cuvantarea38, 4-5. .
-
Pastorala la Nasterea Domnului 2012 – IPS Teofan
Publicat in : Nasterea Domnului -
Pastorala la Nasterea Domnului - PS Siluan 2012
Publicat in : Nasterea Domnului -
Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Corneliu
Publicat in : Nasterea Domnului -
Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Gurie
Publicat in : Nasterea Domnului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.