† SERAFIM

Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Germaniei, Austriei si Luxemburgului si
Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din aceasta de Dumnezeu pazita Arhiepiscopie, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi parinteasca binecuvantare.

Preacucernici Parinti si iubiti credinciosi,
Aducem multumire bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem inca odata la marele Praznic al Nasterii dupa trup a Fiului Sau, Mantui­torul nostru Iisus Hristos. Ii multumim lui Dumnezeu pentru toate dar­urile si binefacerile pe care le revarsa neincetat asupra fiecaruia dintre noi si asupra lumii intregi, chiar daca nu ne dam seama intotdeauna ca „totul este har”, ca totul este darul lui Dumnezeu, cum ne spune Sfanta Scriptura si toata Traditia duhovniceasca a Bisericii noastre. Aceasta inseamna ca tot ce se petrece in viata noastra si a lumii int­regi se petrece prin pronia sau purtarea de grija a lui Dumnezeu: cele bune sunt darul exclusiv al lui Dumnezeu, iar cele rele sunt ingaduite de El pentru pacatele noastre, dar nu spre pierderea, ci spre mantuirea noastra, caci „Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului” (I Tim 2, 4) si de aceea „toate le lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Rom 8, 28).

Harul lui Dumnezeu care coboara in inima noastra la Botez si ni se impartaseste mereu prin Sfintele Taine ale Bisericii, ca si prin rugaciunea personala, prin post si prin toata fapta buna pe care o savarsim este tocmai puterea lui Dumnezeu care ne inspira si ne ajuta sa facem me­reu binele, sa iubim pe semenii nostri si sa traim o viata curata si sfanta.

„Fara de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5), zice Mantuitorul Ii­sus Hristos. Intr’adevar fara Dumnezeu nu putem face nimic bun! De aceea „totul este har”, totul este darul lui Dumnezeu asupra noastra pentru care trebuie sa-I multumim neincetat pentru ca nimic nu-i mai folositor omului ca multumirea: multumirea adusa lui Dumnezeu si multumirea adusa semenilor nostri. Caci cum spune intelepciunea po­porului „nemultumitului ii ia Dumnezeu darul”.

Ii multumim deci lui Dumnezeu in aceasta sfanta zi de Sarbatoare pentru sanatatea pe care o avem de la El, Ii multumim pentru ca ne da cele necesare vietii, ca avem ce manca si cu ce ne imbraca, ca avem un acoperis deasupra capului.

Le multumim semenilor nostri, familiei si societatii in care traim pentru ca ne accepta asa cum suntem, cu calitatile si defectele pe care le avem fiecare.
Si daca multumim mereu, darul lui Dumnezeu se va revarsa tot mai mult asupra noastra! Iata ce spune Sf. Isaac Sirul (sec. VII): „Ceea ce aduce harul lui Dumnezeu in om este o inima miscata spre o multumire neincetata. Ceea ce vara ispitele in suflet e miscarea de murmur (de nemultumire) starnita neincetat in inima. Dumnezeu e rabdator cu to­ate neputintele omului, dar nu rabda sa nu certe povatuitor pe cel ce murmura neincetat”, adica pe cel ce este mereu nemultumit.

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Anul 2014 a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii noastre, la propu­nerea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, ca „Anul omagial euharistic, al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii ca si Anul Sfintilor Martiri Brancoveni”, de la a caror moarte prin taierea capului se impli­nesc 300 de ani.

Prin aceasta proclamare, Sfantul Sinod, format din toti ierarhii Bisericii, doreste sa ne faca pe toti: ierarhi, preoti si credinciosi mai constienti de ceea ce reprezinta pentru fiecare din noi Sfanta Spovedanie si Sfan­ta Impartasanie pentru ca sa ne folosim si mai mult decat am facut-o pana acum de aceste Taine datatoare de viata.

Sa ne bucuram deci si mai mult de iertarea care vine de la Dumne­zeu prin Taina Spovedaniei si de viata care ni se impartaseste prin Taina impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Din pacate, credinciosii romani, atat in Ţara cat si aici in Diaspora, se spovedesc si se impartasesc cu Sfintele Taine mult mai rar decat o fac credinciosii altor Biserici Ortodoxe, cum sunt grecii sau rusii. Daca mergem intr-o duminica oarecare la o biserica greceasca sau ruseasca vom vedea ca majoritatea credinciosilor prezenti se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului. Noi avem parohii in care pana si in Sfintele Posturi de peste an, chiar si in Postul Mare se impartasesc foarte putini credinciosi.

Realitatea dureroasa este ca majoritatea credinciosilor nostri nu se spo­vedesc si nu se impartasesc niciodata. Iar vina pentru aceasta o purtam noi ierarhii si preotii pentru ca nu indemnam destul pe credinciosi ca sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Ba de multe ori punem sarcini asupra lor pe care nici noi nu le purtam. Ma refer aici la postul de trei zile pe care unii preoti, nu neaparat din Mitropolia noastra, il pretind de la credinciosi inainte de a se impartasi sau ca legam intotdeauna impartasania de spovedanie. Cei mai multi credinciosi cred ca nu ne putem impartasi niciodata fara ca sa ne spovedim mai intai. Totusi trebuie sa stim ca nici un canon al Bisericii si nici un Sfant Parinte nu impune vreun post inaintea impartasaniei si nu conditioneaza impartasirea de spovedanie. Dimpotriva canoanele si Parintii cer ca toti crestinii care participa la Sf. Liturghie sa se impartaseasca pentru ca altfel Liturghia care este Cina Domnului nu-si implineste scopul, acela de a ne hrani cu Trupul si Sangele Domnului.

Nimeni din cei invitati la o cina nu sta la masa fara sa manance din bucatele pregatite de gazda. Tot astfel si Mantuitorul ne invita mereu la Cina Sa care este Sf. Liturghie pentru ca sa ne hraneasca cu Trupul si Sangele Sau. Singura conditie care ni se cere pentru a ne impartasi de fiecare data cand participam la Sf. Liturghie este aceea de a nu fi cazuti, prin pacate de moarte, din starea de har, adica din starea de memb­ri ai Bisericii primita la Botez. Pentru ca pacatele mari sau „pacatele de moarte” ne despart de Hristos, ne fac sa cadem din starea de har primita la Botez.

In acest caz, trebuie neaparat sa ne spovedim, sa ne plangem pacatul si sa implinim un canon de post si de rugaciune pentru ca sa primim iertare de la Dumnezeu. Astfel dupa implinirea canonului randuit de preotul duhovnic, spovedania ne repune in starea de har pierduta prin pacat si ne reintegreaza in Biserica pentru ca sa ne putem impartasi cu Sf. Taine ale lui Hristos.

„Pacatele de moarte” - numite asa pentru ca atrag osanda mortii asup­ra noastra daca nu le spovedim si nu ne pocaim pentru ele - sunt ace­stea: lepadarea de Hristos prin necredinta sau hulirea Numelui Sau prin injuraturi, crima (inclusiv avortul chirurgical sau prin medicamente asa zis contra-conceptionale, dar care produc avortul timpuriu), desfraul sau calcarea fidelitatii conjugale, inclusiv trairea impreuna fara Cun­unia la biserica, ura si tinerea de minte a raului, adica neputinta de a ierta pe cei ce ne-au gresit, ca si nedreptatirea semenilor prin minciuna si furt ca sa profitam de pe urma muncii lor.

Aceste pacate trebuie neaparat marturisite pentru a lua dezlegare de la Dumnezeu si pentru a ne usura constiinta. Sunt insa si alte nenumarate pacate mici care nu sunt „de moarte” (vezi I Ioan 5, 16-17) si pe care le savarsim toti, zi de zi, dar acestea nu sunt opritoare de la impartasirea cu Sf. Taine. Si pe acestea trebuie sa le spovedim, dar nu este bine sa legam impartasirea de spovedania lor. Ne putem deci impartasi cu o spovedanie de mai multe ori. Sa avem doar binecuvantarea preotului. Desigur este foarte bine sa ne spovedim cat mai des de toate pacatele. Spovedania insa este absolut necesara cand am pacatuit grav prin pacatele enumerate mai sus. Cine a savarsit aceste pacate nu se poate apropia de Sfintele Taine fara spovedanie si fara implinirea canonului de pocainta dat de preot.

In ce priveste postul, canoanele nu pretind alt post inainte de impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului decat postul randuit de Biserica, adica cel de miercurea si vinerea si din cele patru Posturi de peste an. Este de asemenea bine ca sa citim de fiecare data cand ne cuminicam rugaciunile prevazute inainte de impartasire. In aceste rugaciuni marturisim ca nu suntem vrednici sa ne impartasim cu Sfinte­le Taine ale lui Hristos, dar indraznim sa ne apropiem de ele cu credinta ca Hristos nu respinge pe nimeni din cei ce se apropie de El cu drago­ste si ca prin impartasire primim iertare si vindecare de neputintele sufletesti si trupesti.

Va pun deci tuturor la inima sa va impartasiti cat mai des, chiar regulat, in fiecare duminica, daca nu traiti in pacatele de moarte amintite inain­te. Iar daca cineva a cazut din ispita diavolului in vreunul din aceste pacate, sa alerge fara intarziere la duhovnic si sa se spovedeasca. Pe Preacucernicii Preoti ii rog din inima sa-i cheme mereu pe credinciosi la Sf. Potir si sa-i hraneasca cu cea mai sfanta hrana care este totodata si doctorie pentru suflet si pentru trup.

Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale si le conduce la pasunea cea mai aleasa. Aceasta pasune nu este alta decat Sfanta Impartasanie.

Iubiti credinciosi,
Mitropolia noastra ii are ca ocrotitori pe Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod si fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei si sfetni­cul Ianache, care au patimit moarte muceniceasca prin taierea capului la Constantinopol in 15 august 1714.

Sfintii Brancoveni sunt cele mai inalte exemple de credinta din toata istoria noastra, caci desi erau bogati, nu si-au lipit sufletul de bogatie, ci au marturisit credinta crestina cu pretul vietii. Ei puteau sa-si salve­ze viata lepadandu-se de Hristos, dar n-au facut-o pentru ca sa nu-si piarda sufletele pentru vesnicie.

Oare noi stim sa ne pastram credinta ortodoxa si s-o practicam in lu­mea in care traim? Mai cu seama ca nimeni nu ne cere sa ne lepadam de ea. Din pacate cei mai multi dintre noi ne lasam usor invaluiti de valurile lumii si de grijile vietii si uitam de rugaciune, uitam de post si de Biserica. Nu mai tinem unii la altii si nu-i mai crestem pe copii cu credinta si cu frica sfanta de Dumnezeu ducandu-i la biserica pentru ca sa primeasca mereu Trupul si Sangele Domnului. Astfel ne pierdem in aceasta lume si, daca nu ne trezim la timp, ne putem pierde si pentru vesnicie. De aceea Dumnezeu ingaduie sa vina asupra noastra tot felul de incercari si suferinte, drept consecinte ale pacatelor noastre, pentru ca macar asa sa ne intoarcem la El.

Punandu-va la inima aceste sfinte invataturi cu nadejdea ca le veti urma spre binele Vostru al tuturor, cu prilejul Craciunului si Anului Nou, Va fac cele mai calde urari de sanatate si de viata indelungata.

Sarbatori fericite si La multi ani!

Al vostru de tot binele doritor si rugator fierbinte catre Domnul,

† Serafim
Arhiepiscop si Mitropolit

.

• Craciunul - Nasterea Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Craciunul pe rit vechi
  Publicat in : Viata liturgica
• Craciunul branduit
  Publicat in : Craciun
• Cu Craciunul la Gioni Teologul
  Publicat in : Editoriale