† G U R I E ,
prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Devei si al Hunedoarei,
Preacucernicului cler,
Preacuviosului cin monahal si
Dreptmaritorilor crestini:
calda imbratisare cu prilejul Craciunului,
si sfant indemn spre a face pasi fermi
spre mantuirea adusa in lume de Pruncul Hristos,
Cel nascut astazi in iesle!

Maica Pruncului Iisus – o invitatie la echilibru, discretie si cumpatare
- Femeia crestina – izvorul dragostei jertfelnice pentru familie -

Iubiti credinciosi,
Vazandu-l pe Pruncul Iisus in iesle, vazand-o pe Maica Domnului ingrijindu-l cu tandra afectiune materna, vazandu-l pe Dreptul Iosif insotindu-i cu atata grija protectiva, intelegem care ar fi climatul emotional care trebuie sa fie specifc familiilor care se doresc a fi crestine; acest climat trebuie sa fe caracterizat de o singura energie dominanta: dragostea, exersata atat pe orizontala (intre membrii familiei), cat si pe verticala (cu Dumnezeu). Nu trebuie uitat ca dimensiunea orizontala a iubirii izvoraste din dragostea care-L coboara pe Dumnezeu si-L face Om. Doar aceasta dragoste dumnezeiasca se face cu adevarat scut si adapost frii omenesti. Sub aripa dragostei dumnezeiesti, ne spune colinda, Pruncul este in asa fel ocrotit, incat „vantul bate, nu-L razbate, / Neaua ninge, nu-L atinge / Laudati si cantati / Si va bucurati!” (colindul „Astazi s-a nascut Hristos”).

Dragostea aduna la un loc cerul si pamantul! Colinda inregistreaza ca, odata cu Intruparea lui Dumnezeu in ieslea Betleemului, lumea cereasca coboara alaturi de Maica Sfanta pentru a alcatui un sobor al dragostei ocrotitoare pentru Noul-Nascut: „Cine Ii canta, cine-L preamarea? / Ingerii din cer venira, / Vesele cantari doinira / Pruncului Iisus, / Micului Stapan” (colindul „Ce-ati vazut pastori?”); „Copilasul cand plangea, / Puiul cand plangea, / Maica Sfanta lin canta, / Maica lin canta.

/ Linu-i lin si iarasi lin, / Bate vantul frunza lin, / Lin si iarasi lin” (colindul „Sus la Poarta Raiului”).

Doar dragostea care L-a facut pe Dumnezeu sa Se nasca si sa creasca pe pamant (in lumea noastra) poate genera dragostea care sa tina vesnic casa sotilor si care sa aduca nasterea de copii. Dragostea ne poate ajuta sa percepem corect, pozitiv, realitatea. Daca vedem realitatea inconjuratoare cu ochii „indragostitului”, lumea este fermecatoare, iar viata – cu adevarat – vrednica de a f itraita. Daca o privim „cu ochelarii” omului egocentric, lumea este o „vale a plangerii”, un adevarat iad, si „mai bine ar fi fost sa nu ne fi nascut”. Energia dragostei schimba deci perceptia realitatii. Cu cat iubim mai mult, cu atat imbibam cu mai mult sens existenta noastra si a semenilor. Cu cat suntem finte reci, neatinsi la inima de facara iubirii, cu atat suntem

inconstienta a propriei existente convingereaca „viata nu merita sa fe traita!.”.
Dar ce este dragostea? Este energia care imbiba cu sens intreaga existenta! „Dumnezeu (Insusi) este dragoste” afrma Apostolul iubirii (I Ioan 4, 8). Cand dragostea omeneasca se instraineaza de Dumnezeu, Izvorul vesnic si nesecat al iubirii, atunci ea devine saraca, neputincioasa si se epuizeaza sub aripa timpului1 (sub eroziunea unei inter-relationari de rutina, a superficializarii raporturilor, a atenuarii respectului reciproc, a neincrederii2, a unei intimitati rau intelese, a supra-saturatiei pacatoase). Dar dragostea este si regenerabila, prin intoarcerea la Dumnezeu in experienta rugaciunii, in exercitiul postului, in gustarea intelepciunii ascunse din cuvintele Scripturii si ale Sfntilor Parinti3, in spatele carora se ascunde
o autentica experienta duhovniceasca si de viata. Se poate intretine prin gesturi gingase4 constante5. „Cine sta cu El, / Domnul mititel? / Sta Maria, Maica Sfanta, / Sta Iosif cu fata blanda, / Sta si se-nchina!” (colindul „Ce-ati vazut pastori?”).

Dreptmaritori crestini,
Dragostea care face nemuritoare unitatea dintre soti poate f amenintata si slabita atunci cand viata familiei se instraineaza de sfntenie. Cand sotii consimt la o viata in care placerea patimasa reprezinta singura ratiune ce-i tine la un loc, dragostea se destrama. In mod deosebit femeia, sotia-mama, este chemata sa sustina dragostea autentica. Sotia-mama este un adevarat preot al familiei! Ea trebuie sa fe intransigenta cu perspectiva patrunderii subtile a oricarei patimi6 in propria casa; in aceasta privinta ea are rolul de inger pazitor al vetrei casei! Ea trebuie sa stie ca orice patima incepe prin a f o simpla distractie. Printre cele mai primejdioase, dar si mai usor de patruns patimi in viata sotilor, care macina dragostea si unitatea familiei, se numara betia. Fericitul Ieronim atrage atentia in acest sens: „Vinul va f intrebuintat cu masura, potrivit cu varsta, cu sanatatea si cu temperamentul fecaruia”. Este adevarat ca apetitul de vin poate aparea pentru a compensa un gol afectiv, un sentiment de diluare a iubirii, cand apare o demotivare interioara. Ulterior insa, patima ia un control feroce al vietii: betivul dobandeste reactii de nebun, nu-si mai este propriul lui stapan7.

Iara Irod imparat, / Vazand ca s-a inselat, / Foarte rau s-a necajit / Oaste mare a pornit, / In Betleem a intrat, / Multi coconi mici a taiat. / Pan’ la paisprezece mii, / Toti prunci, maruntei copii, / De doi ani si mai in jos, / Ca sa taie pe Hristos. / Muri in blestem de norod, / Nefind el bucuros / De nasterea lui Hristos (colindul „Trei crai de la Rasarit!”).
Atitudinea fata de omul in stare de ebrietate trebuie sa fe inteleapta: „Betivul nu se cearta si nu se sfatuieste decat atunci cand este treaz” si „omului beat sa-i bati in struna” – stipuleaza intelepciunea populara. Betia este foarte periculoasa si pentru ca, pe termen lung, ea duce la saracie: betivul este devoratorul mijloacelor de intretinere, abdicand de la indatorirea sa de sustinator al familiei; din generator de resurse pentru familie el devine consumatorul dominant dintr-o casa. Propria patima nesatioasa devine totalitara si atotdistrugatoare. „Numa’ omu’ pacatos / Le-a facut toate pe dos / El usa a incuiat, / Lacas Domnului n-a dat!” (colindul „Din Raiul cel luminos!”).

Sotia-mama este cea capabila sa mentina in familie un climat emotional compatibil cu rugaciunea, meditatia, pacea etc.8 Ea trebuie sa stie sa fe un izvor continuu de dragoste si daruire, un balsam ce alunga intristarea si amaraciunea. Gratie feminitatii ei, poate emana delicatete si sensibilitate, pregatind inimile pentru primirea harului. In plan secundar trebuie sa se manifeste vocatia ei de gospodina, puterea de a se exprima in arta culinara, exercitiul igienei casei, preocuparea pentru curatenie si cochetaria aranjamentului locuintei. Ierarhia prioritatilor nu trebuie rasturnata. Femeia trebuie sa se situeze la punctul de intersectie a vocatiilor Martei si Mariei. „Cine coasa la fereastra / O coroana prea frumoasa? / Este Maica lui Hristos, / Mesia, chip luminos. / Coroana de ingeras / Pentru Iisus copilas, / Coroana de trandafri, / Ce aveau sa fe spini (colindul „Coroana de trandafri!”).

In familia de origine oamenii isi petrec intreaga copilarie si o mare parte a tineretii. Aici ei traiesc un timp dilatat, intrucat atat traumele, cat si bucuriile par infnite in copilarie, interminabile, nesfarsite. „Copile, cu ochi senini, / Tu iarasi vii printre straini, / In pestera cu paie reci / Tu capul iarasi ti-l apleci. / Sa te jertfesti
inimilor reci, / Dar cati ti-or mai descuia azi / Copil cu lacrimi pe obraji…” (colindul „Copile, cu ochi senini!”).

Perceptia timpului este diferita in copilarie fata de maturitate. Tocmai de aceea climatul, atmosfera, trairile din copilarie isi pun amprenta defnitiv asupra unui om, marcandu-l psihic, pozitiv sau negativ, pentru intreaga viata. „Noapte de vis, cu bucurii, / Ne simtim iar copii / Langa bradul cel minunat / Toti cu dragoste ne-am adunat / Noapte sfanta ai sosit / Visul ni l-ai implinit” (colindul „Noapte de vis”).

Dragii mei crestini hunedoreni,
Sfantul Apostol Petru ne propune grija pentru omul interior, transferul ferm si explicit al accentului de pe exterior pe interior: „Podoaba voastra sa nu fe cea din afara – impletirea parului, atarnatul podoabelor de aur si imbracarea hainelor –, ci sa fe omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Ca asa se impodobeau odinioara sfntele femei care nadajduiau in Dumnezeu” (I Petru 3, 3-5). Deci Apostolul propune iesirea femeii crestine din climatul concurential specifc lumii profane, in care „conteaza cine arata mai bine”, iar acest „mai bine” e stabilit dupa criterii pur pamantesti, dupa valori perisabile.

Adevaratele valori, cele ceresti, sunt cele pe care Mantuitorul le-a proclamat in lume. Iata ce adevaruri subtile proclama colindul „Sara Craciunului nost’”: „Iar oamenii din cetate / I-au raspuns cu rautate: / «Du-te, du-te si ne lasa / Ca n-ai loc la noi in casa!». / Atunci Preasfanta Fecioara / Iesi din oras afara. / Si-au ajuns la cei saraci, / La un grajd cu niste vaci. / Sosi vremea la Maria, / Ca sa nasca pe Mesia. /Si-a nascut un prunc frumos / Si-l numea Iisus Hristos. / Care, cu puterea Sa, / Va intelepti lumea!”.

Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa urmam exemplul de smerenie si echilibru al Maicii Domnului, sa convertim valorile pamantesti in valori ceresti, sa ne umplem inimile de dragoste si casele de bucurie sfanta, urmand indemnului colindelor: „Sculati crestini degraba / ªi-aduceti un prinos / ªi faceti loc la masa / Micutului Hristos!.”.
Sarbatori fericite! si „La multi ani!”

† G u r i e ,
Episcopul Devei si al Hunedoarei

Note

1 Aceasta pentru ca noi, oamenii, nu suntem surse (ontologice), izvoare ale dragostei, ci doar „canale” ale ei, cai de comunicare a dragostei. Ea izvoraste din Dumnezeu si spre ea suntem noi „programati” sa tanjim. Este o „hrana” a psihicului care, ignorata pe termen lung, anihileaza robustetea psihica si nevrotizeaza finta umana.

2 Neincrederea in celalalt este la fundamentul geloziei; gelozia este o „iubire” patologica, posesiva, desfguranta: „Ca iadu-i de grozava gelozia!” – exclama Cantarea Cantarilor (8, 6). Gelozia il tortureaza pe celalalt, prin continua invinuire, iar viata celor doi devine o prigoana perpetua (cu extensie in viata publica); „Gelozia este tiranul regatului iubirii! – scria Cervantes; ea este cancerul dragostei conjugale; daca nu va f starpita la timp, va duce la dezintegrarea familiei”. Montesquieu ii compatimea pe cei gelosi: „Exista oameni foarte nenorociti, pe care nimeni nu-i consoleaza: barbatii gelosi; altii pe care toata lumea ii uraste: barbatii gelosi; altii pe care toti oamenii ii dispretuiesc: tot barbatii gelosi”. Iar Boileau sfatuieste: „Fugiti totdeauna de gelozie / A frilor vulgare, urata frenezie!”.

3 Prietenul cel mai bun este intotdeauna sotul, iar consolarea „cea mai intreaga”, sotia! – spunea Tudor Arghezi. Barbatul si muierea intr-o glasuire sa petreaca si dragostea intre ei neclintita sa se gaseasca – afrma o zicala populara. Femeia castiga inima barbatului ei mai putin prin frumusetea sa si mai mult prin bunele purtari – zicea Sf. Ambrozie al Mediolanului; Thomas Morus reia ideea si o nuanteaza: Sotia castiga dragostea sotului mai putin prin farmece trupesti, si mai mult prin purtare cinstita, prin blandete si respect”.

4 Darurile fac dragostea efervescenta; ele trebuie sa „puncteze traseul vietii si sa indice momentele de reper, memorabile (ziua de nastere, onomastica religioasa, ziua casatoriei, ziua primei intalniri etc). Sfantul Grigore de Nazianz spune ca „nu valoarea darului, ci intentia celui care da, aceasta naste meritul”. Cf. Pr. Gheorghe Paschia, Familia si raporturile dintre membrii ei, in rev. „Biserica Ortodoxa Romana”, București, nr. 5-6/1982, p. 102.

5 Ajutorul reciproc la treburile gospodaresti zideste comuniunea intre soti: „E o adevarata frumusete si o putere tare asezata bine, rasplatitoare cu fapta pentru cei ce se ajuta unii cu altii” - scrie Clement Alexandrinul. „Barbatul este cheia casei”, iar „o femeie vrednica este coroana ei”. Ibidem, p. 103.

6 Parintele Dumitru Staniloae ne invata ca orice patima este o reorientare (gresita)
a elanului infnit pus de Dumnezeu in finta noastra (spre a f atrasi „magnetic” de / Divin), spre lucruri fnite, trecatoare, perisabile, putin valoroase sau chiar daunatoare.

7 „Betia este diavolul voluntar care se introduce in sufet prin placeri” - spune Sf. Vasile cel Mare in Omilia contra betiei. Sfantul Ioan Gura de Aur il citeaza pe Seneca: „Betia este o nebunie de buna voie, o tradare a gandurilor, o nenorocire ridiculizata, o boala / expusa batjocurii, o indracire de buna voie si mai grea decat nebunia!”.

8 Este perfect adevarata si reciproca: o femeie certareata constituie o povara psihica strivitoare pentru sot, starpind nenumarate energii: „Mai bine sa locuiesti in pustiu decat cu o femeie certareata si care iti face necaz” (Pilde 21, 19). Cearta presupune revarsarea in casa preotului a unor energii satanice ravasitoare: cuvinte grele, insulte, sudalme, poate chiar injurii. Sfantul Ioan Gura de Aur atentioneaza: „Nu va certati intre voi, caci nimic nu poate f mai amar decat cearta, nimic nu poate f mai suparator ca zazania dintre barbat si femeie, caci certurile si luptele pe tacute contra persoanelor iubite sunt pline de amaraciune” (Explicarea Epistolei catre Efeseni, Omilia a 20-a). „Mai bine paine neagra cu dragoste curata, decat alba ca zapada si plina de sudalme”. Pr. Gh. Paschia, art. cit., p. 105. Cearta este antecamera divortului, a instrainarii interioare, prelungirea climatului de tensiune dintr-o casa constituind semnalul unei despartiri apropiate.

.

• Pastorala la Nasterea Domnului 2012 – IPS Teofan
  Publicat in : Nasterea Domnului
• Pastorala la Nasterea Domnului - PS Siluan 2012
  Publicat in : Nasterea Domnului
• Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Laurentiu
  Publicat in : Nasterea Domnului
• Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Corneliu
  Publicat in : Nasterea Domnului