Odata, impreuna cu ieromonahul Pantelimon Kartsona si cu un grup de pelerini evlaviosi ce treceau prin Schitul Sfanta Ana, am vizitat chilia saracacioasa a lui Filaret din minunata Karulia. Pustnicul ne-a primit cu bunatate si cu bucurie. Ne-a dat apa de ploaie din rezerva sa, fiindca era vara si soarele era foarte fierbinte.
- De ce nu cauti un vas din lut care tine apa rece, parinte?
- Daca as vrea apa rece, as merge la Sfanta Ana, unde este din plin!
A staruit sa ramanem sa ne gazduiasca.
- Dar unde vom sta, de vreme ce nu ai chilii unde sa ne gazduiesti peste noapte?
- Ba am, a raspuns el serios.
- Arhondaric in Karulia! Suna ciudat.
Parea sa vorbeasca despre situatie dintr-o inima plina de dorinta de a fi ospitalier. A deschis usa la a doua chilie, pe care o numea «arhondaric», si a intrat.
- Acesta este, a spus el.
Am aruncat o privire la acoperisul plin de gauri, peretii ce aproape cadeau si la cei cativa cartofi imprastiati in coltul camerei.
- Stati aici si va voi pregati cina!
- Ce vom manca, parinte?
- Am cateva papadii proaspete!
In cele din urma i-am multumit din adancul inimii noastre, am luat binecuvantare si ne-am minunat de sfanta lui simplitate, binecuvantata lui ospitalitate, saracia, inima lui curata, dragostea lui, ca a lui Hristos, si toate, care la el se imbinau in duhul lui Hristos. Ce viata binecuvantata a trait!
- Nu schimb mica mea chilie pentru nimic altceva, fiule, i-a spus unuia din pelerinii care incerca sa-l convinga sa stea in schit. Pentru mine, chilia mea e cel mai luxos palat!
.
Pe aceeaşi temă
-
Despre iubirea aproapelui
Publicat in : Predici de duminica -
Iubirea aproapelui
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Iubirea aproapelui
Publicat in : Credinta -
Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.