In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm.
Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea.
A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.
Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.
Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: „"E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".
Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!
.
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
-
Geta Petrescu Postat la 2012-01-08 06:56
Citind aceasta SUPERBA pilda,m-a intarit in rugaciune; acum,stiu sigur,ca Bunul Dumnezue isi v-a intoarce fata si spre mine,si-mi v-a intinde o mina de ajutor,atunci cind o voi cere;Importanta este rabdarea;Asa cum spune Pr.Cleopa--Rabdare,rabdare,rabdare si cind ajungi la capat,o iei de la capat cu rabdarea;
Doamne Iisuse Hristoase,Fiule si Cuvint al lui Dumenzue,pentru rugaciunile Maicii Tale,ale tuturor Sf.Parinti,pentru rugaciunile Sfintilor arhangheli,Serafim,cetele tuturor Ingerilor,miluieste si ne mintuieste pe noi,pacatosii robii tai;
AMIN !!!
-
Ana-Maria LupuPostat la 2011-04-03 06:46
M-au trecut fiorii citind pilda,asa este,Dumnezeu randuieste cele necesare omului chiar daca uneori omul nu intelege sensul lucrurilor pe moment,dar ulterior intelege ca ce se intampla,sa intampla spre binele lui.Faca-se Voia Domnului mereu !
-
Bogdan Florin TomaPostat la 2010-04-14 00:00
adevarat a inviat. foarte frumos articol...chiar ar fi ce invata....dar nici nu prea sunt oameni destul de interesati sa caute macar pilde frumoase; mare pacat...
-
Marius Stelian MoldovanPostat la 2010-04-12 11:13
Aceasta este credinta, adevarata credinta ortodoxa. Sa nu ne pierdem speranta niciodata. Un om credincios nu-si pierde niciodata speranta in ajutorul lui Dumnezeu, sa luam exemplu pe dreptul Iov. Oricat de grea ar fi crucea pe care o ducem sa nu ne pierdem credinta in Dumnezeu, sa fim incredintati ca nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui si ca El ne ajuta intotdeauna "Fara mine nu puteti face nimic". Suntem oameni si cu judecata noastra slaba nu vedem minunile pe care Dumnezeu le face zilnic cu fiecare din noi si atunci ne poate incerca rabdarea la maxim ca sa ne dam seama de ajutorul pe care ni-l ofera in fiecare moment. HRISTOS A INVIAT !.
-
nede maria Postat la 2010-04-11 16:45
Cata dreptate este in acest articol si cate am putea invata! Minunat! Dumnezeu nu ne pierde niciodata, si atunci cand speram mai putin el poate face minuni pentru noi.Doamne ajuta!
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.