Cele mai importante sfaturi practice pe care Sfântul Teofan le dă oricui doreşte să se îndeletnicească cu nevoinţa rugăciunii şi să se deprindă cu adevărata rugăciune mântuitoare sunt, pe scurt, următoarele:
1. Alege pravila de rugăciune potrivită ţie - de dimineaţă, din cursul zilei şi de seară.
2. Pentru început, această pravilă nu trebuie să fie prea mare, ca să nu te depărtezi de nevoinţa rugăciunii.
3. Străduieşte-te ca întotdeauna să te rogi cu frică plină de evlavie, cu osârdie şi cu luare-aminte.
4. Foloseşte mijloacele de din afară ale rugăciunii: statul în picioare, metaniile, îngenuncherile, închinăciunile, citirea cu glas tare, uneori chiar şi cântarea.
5. Roagă-te astfel adeseori, chiar dacă nu continuu. Unii fac aceasta în fiecare ceas.
6. In cartea de rugăciuni este arătat ce rugăciuni să se citească. Tu alege acea rugăciune care te aşază într-o dispoziţie duhovnicească şi începe cu ea.
7. Inceputul rugăciunii este simplu; stai la rugăciune cu evlavie, cu frică şi cu cutremur, vorbeşte ca la urechea lui Dumnezeu, fă semnul crucii, fă închinăciuni şi metanii, îngenunchează.
8. Pravila asumată trebuie neapărat împlinită.
9. Nu are importanţă dacă vei citi ori dacă vei cânta cu glas tare, dacă vei şopti ori dacă te vei ruga în gând; în toate cazurile Domnul este aproape.
10. Trebuie să-ţi aduci aminte în chip limpede care este scopul rugăciunii. E potrivită acea rugăciune care se săvârşeşte cu frângerea inimii înaintea lui Dumnezeu şi cu acest simţământ. „Dumnezeule, după cum voieşti, mântuieşte-mă!"
11. Rugăciunea are felurite trepte: Prima treaptă este cea a rugăciunii trupeşti (cea din afară) - în citit, statul în picioare, în a face închinăciuni. Mintea se răspândeşte, inima este fără simţire, lipseşte dorinţa de a ne ruga. E nevoie, în cazul dat, de răbdare, trudă şi sudoare. Deşi nu este prea uşor, să ai întotdeauna înaintea ochilor scopul rugăciunii. Roagă-te! Aceasta este o rugăciune care cere nevoinţă. A doua treaptă este rugăciunea cu luare-aminte - mintea silită să se adune în timpul rugăciunii se arată acum pe de-a-ntregul, fără răspândire. Luarea-aminte se concentrează întru cuvintele scrise şi mintea le repetă pe acestea ca fiind ale sale. Cea de-a treia treaptă este rugăciunea numită cu simţirea. Din luarea- aminte, inima se încălzeşte, iar gândurile (în timpul rugăciunii), se spune, se întorc întru simţire. Cuvintele citite despre frângerea inimii se prefac întru adevărată zdrobire (a inimii). Expresiile de cerere se simt ca nevoi şi trebuinţe proprii. Când a ajuns la treapta simţirii, creştinul se roagă fără cuvinte, căci Dumnezeu este Dumnezeu al inimii. Scopul îndeletnicirii întru rugăciune e ca, stând la rugăciune, să treci de la o simţire către o altă simţire.
12. Oricât ar socoti cineva că e de desăvârşit în rugăciune, nicicând să nu-şi lase pravila şi să o săvârşească aşa cum este rânduit şi tot timpul să înceapă cu rugăciunea nevoinţei. Cu ea trebuie să se lege şi rugăciunea minţii, după care va ajunge şi la rugăciunea inimii. Dacă aceasta nu se păzeşte, următoarele două trepte ale rugăciunii se vor pierde, iar omul va cugeta că se roagă fără ca aceasta să se întâmple în realitate.
13. Când rugăciunea devine una neîncetată, atunci începe rugăciunea duhovnicească, care este un dar al Sfântului Duh, Ce Se roagă întru noi. Aceasta este ultima treaptă a rugăciunii. Sfinţii Părinţi spun că există însă şi o rugăciune de neatins pentru minte, care întrece hotarele conştiinţei noastre (amintea, de pildă, Isaac Sirul).
La îndeletnicirea rugăciunii ajută mult, după Sfinţii Părinţi, rugăciunile proprii scurte, care ţâşnesc din inima înflăcărată şi care se potrivesc cel mai mult stării şi nevoilor noastre. Plăcuţii lui Dumnezeu nu doar că îngăduie, ci şi încurajează să adăugăm la pravila de rugăciune propriile noastre scurte rugăciuni. Avva Macarie, de pildă, a fost întrebat de un oarecare cum să ne rugăm şi i-a răspuns: „Nu e nevoie de multe cuvinte, ci să ridicăm adesea braţele şi să spunem: «Doamne, aşa cum voi eşti şi cum ştii, miluieşte-mă!» Iar când va veni ispita, spune: «Doamne, ajută-mă!» Căci El ştie ce ne trebuie şi după aceasta şi face cu noi."
Oricine poate să aleagă după nevoia sa o oarecare scurtă rugăciune - fie din Psaltire, fie din cartea de rugăciuni -, ca, de pildă, din cele 24 de scurte rugăciuni ale Sfantului loan Gură de Aur, care se află în cărţile de rugăciuni, la rugăciunile de seară. Credinciosul poate să alcătuiască şi singur o oarecare scurtă rugăciune, care să răspundă trebuinţelor sale duhovniceşti, şi s-o repete adesea, pătrunzând desigur, cu mintea şi cu simţămintele în inima sa, întru cele ce se roagă. Astfel de suspinuri la rugăciune se întâlnesc adesea la Sfinţii Părinţi. Sfântul loan Casian recomanda stihul 1 din psalmul 69: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminle! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! La acest stih este de folos să alergăm îndeosebi întru ispitele trupeşti şi în cazul unor necazuri neaşteptate. Alţii recomandă rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!" ori un alt stih: „Doamne, eu ca un om am greşit, dar Tu, ca un Dumnezeii bun, miluieşte-mă!" Unii repetă cea mai scurtă rugăciune: „Doamne, miluieşte!" Aproape toţi îndrumătorii recomandă însă Rugăciunea lui lisus, care constă din aceste cuvinte: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!" Cu aceasta s-au mântuit mulţi, rostind în şoaptă, în fiecare clipă liberă, cu mintea adunată asupra conţinutului acesteia, cu fierbinţeala inimii, cuvintele ei harice, având simţirea prezenţei nevăzute a lui Hristos. Unii au mers pe calea desăvârşirii, legând, de pildă, 100 de „Rugăciuni ale iui lisus" cu închinăciuni făcute înaintea iconostasului de acasă, împărţindu-le astfel: la 10 închinăciuni, câte o metanie.
Rugăciunea lui lisus este nespus de valoroasă, căci mărturiseşte pe lisus Hristos ca Dumnezeu şi cerere mila Lui, dând, totodată, conştiinţa smereniei pentru păcatele săvârşite.
Rostirea Rugăciunii iui lisus, după Sfântul Teofan Zăvorâtul, e foarte simplă: stai înaintea icoanelor, într-o stare de rugăciune (cei neputincioşi pot să stea şi aşezaţi), şi îndreaptă luarea-aminte a minţii tale către inimă, închipuindu-ţi cu credinţă vie că Dumnezeu este aproape, înaintea ta, că ie priveşte şi te ascultă cu atenţie, şi trezeşte simţământul fricii de Dumnezeu, evlaviei şi zdrobirii inimii; cu o asemenea dispoziţie spune încet şi rar Rugăciunea lui lisus, fără să-ţi închipui vreun lucru ori chip. Astfel, ne putem ruga o jumătate de ceas ori un ceas întreg. In timpul zilei, orice clipă liberă foloseşte-o pentru Rugăciunea lui lisus. La început, îţi va fi greu să urmăreşti cu atenţie repetarea mecanică a cuvintelor rugăciunii. Treptat-treptat însă, vei dobândi obiceiul de a rămâne în mod conştient în prezenţa lui Dumnezeu cu frică, credinţă şi dragoste.
La aceste îndeletniciri trebuie, mai cu seamă, să veghezi asupra curăţie! conştiinţei. Omul nu trebuie să săvârşească ceva neplăcut lui Dumnezeu, deoarece aceasta ucide aşezarea cea duhovnicească.
Fragment din cartea “Rugaciunea - inima vietii duhovnicesti”, Editura Sophia
Cumpara cartea "Rugaciunea - inima vietii duhovnicesti”
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Religie -
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
Publicat in : Religie -
Rugaciunea
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea sotilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.