Un cerb falnic cu piept topit in fier,
Cu-ntelepciune scaldata in divinul fler,
Pe carari sculptate-n timp acum si odinioara
Pasea incet s-avea curand sa moara.
Valuri spumegande din izvorul dorului curat,
Valuri oglindii inunda inima cu suflet colorat.
Atat de multe valuri unul peste altul se aduna,
Ochii cerbului prin lacrimi vor sa spuna:
"Ca-i in drum spre-a lui cerboaica mult iubita
C-o iubeste lepadand orice ispita.”
Frunza plopilor ce pururi zice cate-un vers
D-asta data plange de-o aude-un univers!
Iara lacrimile-i striga-n cor spre surul cerb:
"Fereste-te d-otrava glontului imberb!”
Un vanator citea in licarirea ochiului senin
Si incerca sa-si lepede din inima imensul sau pelin:
"Dar un trofeu atat de mare si frumos
V-aduce satisfactie peste-aceea unui gest pios!”
Iar ultimul cuvant ce-l spuse-n gandul său murdar
Lovi tragaciul pentru-o clipa doar
Glontul mut si rece, ca un sentiment indiferent
Spulbera in cerb ce-a fost o data inerent.
Insa plumbul faurit de om cu-atata lacomie dura
Nu poate-a strapunge acolo unde dragostea e pura!
Cazand impins de calda-i rasuflare,
Nici o clipa nu privea spre locul dinspre care
Ii venea moartea, raspandita de-otrava glontului imberb,
Ci privea neincetat cu ochii lui senini de cerb
Spre cararea care duce spre a lui iubita
O carare de acum cu flori croita...
Ideea, povestea, am gasit-o in cartea "Despre Omul Frumos", a lui Dan Puric.
M-a impresionat si am incercat sa o versific.
Dema Sergiu
Sergiu Dema
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.