Amurg violaceu se raspandea in zare.
Un cer senin si-un aer cald si pur.
Parfum de flori, imbalsama in acea seara atmosfera.
si-un vant usor il mingaia
Pe tanarul frumos ce-n rugaciune medita.
Amurgul ii lumina usor,
A Sa fata divina, fara nici o pata.
Parea inconjurat de-o tainica lumina.
Privirea trista, dar figura mareata si senina.
Era Iisus, Mantuitorul nostru
Cel sfint si bun si drept, ce-n acea seara
Vorbea cu Tatal Sau, in Gradina Ghetsimani,
Vedea calvarul, chinul, paharul cel amar.
Era Stapanul singur in gradina.
El ce-a facut atata bine, cautat de multi.
El ce a sters atatea lacrimi
si-a indepartat orice suferinta,
Sta parasit, uitat, rugandu-se
Cu intraga Sa fiinta :
-Tata, se poate ineparta acest pahar
De chinuri cumplite ?
Dar nu dupa voia mea,
Ci fie dupa voia Ta, Parinte !
Lasase pe ucenici sa privegheze, spunandu-le:
-Sufletul meu e pan la moarte intristat !
Dar cind reveni din profunda-i rugaciune,
in somn ingreuiat El i-a aflat.
si-i spuse atunci lui Petru
-Petre, privegheati !
Ca-n ispita voi sa nu intrati,
Ca sufletul este zelos,
Dar trupul e neputincios.
Intunericul cuprinse orizontul,
Dar Iisus inca se ruga.
Natura parea si ea trista si smerita,
Privindu-l pe imparatul in durerea Sa.
El la care tot genunchiul azi se pleaca,
Statea atunci supus si ingenuncheat.
Lacrimi amare si picaturi de singe,
Picurau pe piatra ce-l sprijinea
Pe umilul imparat.
Muntele Maslinilor, gazduia in acea seara,
Pe imparatul lumii, a toate creator.
intreaga sa pornire, intrega Sa fiinta,
Era spre Tatal cel din Ceruri, a toate ziditor.
Silvia Moian
Moian Silvia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.