Cand Simeon cuvintele a tradus,
In suflet gandul necurat s-anfiripat,
Si indoiala iute la cuprins,
Al sensului cuvant, el, a schimbat.
In mintea sa nu-ntelegea,
Cum din Fecioara, prunc o sa se nasca,
Iar necredinta sa se pedepsea,
Si moartea nu vroia sa il cunoasca.
In templu Simeon statea,
Cand deodata i-a aparut in cale,
Un prunc ce Iisus, El, se numea,
Ce a venit ca sa ridice a lumii jale.
Cu bratele Simeon l-a luat,
Pe Pruncul Sfant si plin de VIATA,
Cel ce LUMINA ochilor ne-a dat,
Si de pacatul greu din suflet l-a iertat.
De la vazut pe Dumnezeu in fata,
Acum spre groapa pregatita s-a uitat,
Stiind ca moartea nu-i decat o treapta,
Spre viata vesnica si Raiu-nbelsugat.
dr. Radu Tincu
Radu Tincu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.