Monahul
De-ti simti pieptul arzand ca un rug
Si frematand in el doruri nestinse
Si ochii far’ de stire-ti plang
Si-ti cer singuratati intinse,
Nu zabovi! Monah iti este chipul
In care Dumnezeu cu drag te cheama;
Lasa pamantul, dobandeste cerul
Si-n suflet dragostea sa-ti fie rana!
Si poate la-nceput simti-vei noapte
In sufletu-ti, lacas de fardelegi,
Dar n-asculta demonicele soapte
Si deznadejdii tu sa nu te pleci!
Si-aceasta noapte fi-va luminata
De a nadejdei torta-nsotitoare-n
Chilia ta, in munte afundata
Si sfant locas de-adanca inchinare.
Si, de primi-vei harul mangaierii,
Tu gandul nu-nalta in slavi desarte,
Smereste-te, supune-te tacerii
Si-ascunde lumii toate-a tale fapte!
Sa nu te crezi om al lui Dumnezeu
Venit in lume cu sfanta menire,
Ci, dintre toti, tu vezi-te mai rau
Si mai nedemn de-a Domnului iubire.
Din Fecioria indelung pastrata
Sa izvorasca curatia ta,
Ca-n timp si inima avea-vei curatata,
Eliberata de patima rea.
Cu Saracia fa-te bun prieten,
Ce-ti trebuie averi si aur mult,
Cand ele-aduc in suflet numai patemi,
Iar Domnul e comoara si-n Cer si pe pamant?
De ti-ai ales tacerea, pastreaza si-Ascultarea,
Doar nu te crezi mai bun decat inaintasii?
Vrei doar poteci, sau vrei intreaga calea?
Atunci te numara in Domnul cu nuntasii!
De vrei sfarsit de pustnic cuvios,
Gandeste-te la moarte-n orice zi!
Te-oi cobori atunci atat de jos,
Ca ultimul cuvant o lacrima va fi!
Si-alaturi de Hristos, din Care valuri curg
De multa indurare, de bucurii aprinse,
Desavarsit simti-vei iar pieptul ca un rug
Si frematand in el doruri nestinse!
Carmen Raluca Astelian
Carmen raluca Astelian
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.