Invaluit in clipa de tacere,
In sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cand, in cand o mangaiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am incrustrat.
Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea macar sa le patrund,
Dar sunt un fir plapand ce’n noapte,
In stele se imbraca si le simt arzand !
Imi plec genunchii, obositi de vreme
Si fruntea’n cununata de omat
Si-Ti spun Iisuse ca ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume si de tot.
As vrea sa cer, dar nu stiu, ce se cuvine.
Am tot cerut si Tu, mereu mi-ai dat
Si Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Sa duci poveri ce grele imi erau,… si mi le-ai luat !
As vrea in schimb sa-Ti dau si eu ceva,
O candela ce’o tin mereu aprinsa
E prea putin, in fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plapand - e viata mea.
Camelia Cristea
Camelia Cristea
-
Poezii crestine
Publicat in : Religie -
Poezii crestine
Publicat in : Religie -
Poezii crestine - Vasilica Grigoras
Publicat in : Poezii ortodoxe -
O treapta din scara catre Domnul
Publicat in : Poezii ortodoxe -
Iisuse, preadulce Hristoase
Publicat in : Poezii ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.