Suntem facuti din clipe de speranta
a unei lumi... a unui ideal,
sa devenim toiag la batranete
unui parinte scump si drag.
Tu, Maica-Pururea Fecioara
si nenuntita de cuvant,
unde-i toiagul tau acum?
El sta pe crucea lui de vina,
a lumii pata o absolva
prin lacrimile care-n cer,
in ochi de ingeri se dizolva.
Tu, Maica pururi nenuntita,
un pantec doar pentr-un Cuvant,
prin lacrimile care-n aer,
se poarta pe-adieri de vant.
Tu, luminezi acum din umbra
si rostul lumii il intelegi,
ba chiar si fiul tau pe cruce
e carnea ta, ce o dezlegi.
Hranesti doar vulturii cu ea
sa se inalte din lumina.
sa strige-al lumii vechi pacat
si sa ne scape-acum... de vina.
Tu esti Lumina, cea din umbra
ce intelegi, ce nu pricepi, Tu - Pia Mater?
De ce copilu-ti poaraă-n mana
sceptrul luminii Lui... pe veci?
Gheorghe A. Stroia
Din volumul de poezie, in curs de aparitie: "Cuvinte incatusate".
scriitor Gheorghe Stroia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.