PRINCIPATELE ROMANE UNITE - PRIMUL STAT UNITAR ROMÂN
Istoria a fost, este și va fi leagănul conștiinței naționale.
Nicio faptă istorică sau socială, care nu este consemnată în istorie, nu este viabilă, pentru că istoria este înrădăcinată în ogorul patriei și udată cu sângele eroilor sau cu lacrimile străbunilor ce-au stăruit în vremuri de suferință, plătind tribut jertfelnic.
Poporul român a luptat cu dârzenie în decursul timpului, pentru apărarea granițelor gliei de hoardele străine, pofticioase la ofrandele din tezaurul național, agonisit cu trudă de cnezi, voievozi și domnitori destoinici și bravi patrioți.
Veacuri întregi, românii au îndurat obida asupririi cotropitorilor ce-au secătuit neamul de bunuri naționale, cu biruri, redobândindu-și independența prin conflicte armate urmate de jertfe umane.
Multe încercări de unificare a teritoriilor cu vorbitori de acceași limbă au esuat în fața dominației străine sau mai rău, au înfiorat istoria cu asasinate la vârf, exemplu macabru fiind al Domnitorul Mihai Viteazul, care a codus cele trei Principate Române: Țara Românescă, Moldova și Transilvania între anii 1593-1600, fiind asasinat la Turda -9 august 1601. Avea 43 de ani (1558-1601).
La data de 5 ianuarie 1859, în Principatul Moldovei a fost ales ca Domnitor Colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar ulterior, la 24 ianuarie în Adunarea Electivă prezidată de Mitropolitul Sofronie Miclescu, din Valahia (Muntenia), a fost propus și ales ca Domnitor al Țării Românești, tot Alexandru Ioan Cuza, teritoriile unite purtând denumirea de Principatele Române Unite.
Evenimentul unificator a fost susținut de cei mai destoinici colaboratori ai lui Cuza: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu și Generalul Ion Emanuel Florescu, iar domnia lui a fost până în 11 februarie 1866, când a fost obligat să abdice, acuzat fiind de „Monstruoasa Coaliție".
Mica Unire a Moldovei și Munteniei a fost un triumf al conștiinței naționale, consolidat pe credință creștină și lupta pentru păstrarea limbii române strămoșești, năzuință de veacuri a neamului românesc, primit de popor cu un entuziasm fantastic, mărturie fiind „Hora Unirii", pe versuri scrise de Vasile Alecsandri:
„Hai să dăm mână cu mână,
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde, piară,
Piară dușmanii din țară,
Între noi să nu mai fie,
Decât flori și omenie!"
Evenimentul Unirii, constituit la 24 ianuarie 1859 a fost consemnat de academicianul Ștefan Pascu în „CULEGERE DE TEXTE PENTRU ISTORIA ROMÂNIEI" - vol.I, Ed. Didactică și Pedagogică București (1977), care îi menționează pe făuritorii Unirii de la 1859, ca întemeietori ai primului Stat Unitar Româmân, moment de la care s-a început modernizarea administrativă și legislativă a României.
Începutul a fost unificarea celor două Principate Române sub un singur drapel în culorile: roșu, galben și albastru.
A urmat instituirea primului Guvern al României (1861), condus de Barbu Catargiu, și a primului Parlament (1862), în care s-a proclamat Unirea definitivă: „România este una și nedespărțită", locul în care s-a declarat Capitala României, Orașul București.
Mihai Eminescu l-a situat pe Domnitorul Al. I. Cuza, alături de cei mai destoinici înaintași, pentru introducerea reformelor de modernizare a României, apreciindu-l ca pe unul dintre cei mai mari patrioți din câți au fost vreodată în Tăriile Dunării României: „Nu restabilirea trecutului, stabilirea unor stări de lucruri oneste și sobre - iată ținta la care se mărginește oricare din noi". (Mihai Eminescu)
Domnitorul Al. I. Cuza a fost apreciat pentru: înțelepciune, patriotism, modestie și obiectivul prin care se urmărea fericirea țării sale.
Dintre marile realizări ale Domnitorului Al. I. Cuza sunt menționate: adoptarea codurilor legislative în administrația românească (Codul civil, Codul penal), după modelul francez și belgian, legea învățământului (introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic), legea agrară (împroprietărirea țăranilor și confiscarea moșiilor mânăstirești), care i-au adus popularitate până când a fost înlăturat de la Tron, din cauza divergențelor politice dintre conservatori și liberali.
Este silit să abdice și să părăsească reședința de la Cotroceni în noaptea de 10-11 februarie 1866, între orele 22 și 23.
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru I Cuza, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“.
A fost urmat la Tron de Carol de Hohenzollern-Sigmaringen care a acceptat să devină Principe al României, la 10 mai 1866, declarată Ziua Regalității.
Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind în majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit.
Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară.
Născut la 20 martie 1820 la Bârlad (Moldova), moare în exil, la 15 mai 1873 (53 de ani), într-un hotel din Heidelberg, Germania.
A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Îndurerat de moartea Domnitorului Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri scria:
„Cât vor fi români pe lume,
Cât va fi pe cer un soare,
Al lui Cuza mare nume,
Să fiți siguri că nu moare"
Din păcate, flacăra Unirii abia mai pâlpâie, iar locul lui Alexandru Ioan Cuza în istorie nu are însemnătatea meritată, deși poporul are datoria de a-și cinsti înaintașii.
„CINSTIRE ÎNAINTAȘILOR - în memoria personalităților dispărute"
Antologie coordonată de
Maria Filipoiu
MICĂ UNIRE, SĂ CREȘTI MARE!
Pe-a vremii nemărginire,
În strai de sărbătoare
Întâmpin Mica Unire;
Dorindu-i: Să crești Mare!
Din dragoste de patrie
Urez românilor frați,
Prin toată viața să fie
Tineri și falnici ca brazi!
Pentru iubirea de glie
Primită de la străbuni,
Împart flori, cu bucurie,
La patrioții români.
Iar pe-a Unirii Câmpie
Las roua ochilor mei,
Spre frățească rodnicie
În sămânța dragostei.
Pe drapel îngenuncheată,
Mă închin la Dumnezeu,
Să nu uite niciodată,
Țara mea și neamul meu!
*„Patriotismul, cu toate acestea,
nu este iubirea țarinei, ci iubire trecutului.
Fără cultul trecutului nu există iubire de țară"
(Mihai Eminescu)
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române - Mica Unire
MICA UNIRE PENTRU ROMÂNIA MARE
Istoria de vremuri înveșmântată
Și-n lacrimile năzuinței scăldată,
Aduce glorie, de-a nu fi uitată,
Când Mica Unire e aniversată.
Vorbitori de-o limbă să fie un popor
Și două principate sub un domnitor,
Alexandru Ioan Cuza, unificator,
A proclamat Unirea sub steag tricolor.
În Capitala Moldavă, bucium sună,
Din Principate, compatrioți adună,
În hora-nfrățirii dau mână cu mână,
Uniți de-a fi în neam și limba română.
Spre culmi semețe se-nalță Tricolorul,
Ca să-l cinstească Măria Sa, Poporul.
Prin veacuri, țării să-i cultive ogorul,
Români pe el să-și clădească viitorul.
În graiul străbun, pe oda bucuriei
Răsună glasuri cu Imnul României.
Protipendadă intră-n hora frăției
Și evenimentu-n cartea istoriei.
Că nu-i sentiment mai înălțător și sfânt,
Cum e înfrățirea pe românesc pământ,
În horă mă prind și pun gândul în cuvânt,
Cinstire să aduc din condei lăcrimând.
.
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române,
sub Domnitorul Alaxandru Ioan Cuza
*Articol publica în Revista Confluențe Literare în
Ediția 1847-21 ianuarie 2016
*Cuprinsă în Antologie de coordonator Maria Filipoiu:
„CINSTIRE ÎNAINTAȘILOR", Ed.Dandes Press -2015
*Cuprinsă în volumul de autor Maria Filipoiu
„ECOURI STRĂBUNE", Ed.„Singur"-2015
Autor Maria Filipoiu
Poet Maria Filipoiu
-
Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.