Acelui avva Getikós i-au spus,
caci se tragea din Pontul unde-odata
Andrei, intai-chematul lui Iisus,
a rasadit credinta-adevarata.
si povestesc de dansul cei batrani
ca multi veneau sa-l caute-n pustie,
dar l-asteptau si sase saptamani
sa ias-un ceas afara din chilie.
Cat n-atipea, el se ruga intruna
si gropi facuse cu genunchii-n stei,
iar ingeri de-au venit sa-i dea cununa,
a aruncat cu carja dupa ei.
“Sa-mi dati cununa Domnul v-a trimis
cand copt voi fi de marele soroc,
dar voi traind pe veci in paradis,
de-al vremii mers habar n-aveti deloc!
Mai trebui timp si zdroaba, caci pacatul
atarna greu cat anii mei pierduti
si nu voiesc sa creada Nefartatul
c-am talharit cerestile virtuti.
Tu, Doamne, stii ce zic, desi esti gata
sa pui inalta mila Ta proptea
nevredniciei mele ce lasat-a
mai mult pe Tine crucea ei cea grea.
Nu-s nesmerit, ci doar pornit pe mine
si ravnitor de dragul Tau sa-mi fac
pana la capat lenea de rusine,
spre-a nu parea de-atata dar sarac.
Nu vreau vrajmasul mandru sa ramana
ca n-ai avut in mine cat ai pus,
ci crunt sa arda-n ciuda lui batrana,
pe jaru-ndreptatirilor de sus!”.
Tarziu, cand fu masura lui deplina,
sui si avva Getikós la cer,
dar zic cei vechi ca vreme nu putina
s-a mai cait in hruba lui stingher.
si azi pe stanca urma se mai vede
a carjei azvirlite cu naduh...
Poveste-o fi, dar celui care-o crede –
ferice lui de-a fi sarac in duh!
Razvan Codrescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.