Intr-o sfanta manastire un calugar vietiua.
toate le facea cu truda dar de nimeni n-asculta
iar cand il certa vreun frate tare se mai supara.
Intr-o zi primi porunca: - Frate far-a te mahni
ia sa pleci in lumea larga pana ce te vei smeri.
Ai aicea bani in punga pentru anul cat vei sta
Sa platesti din banii acestia pe oricne te-o injura.
Si pleca. Merse in lume iar anul trecu indata
iar banutii cei din punga intr-o zi iata, se gata.
Atuncea batu in poarta, asteptand ca sa-i deschida
cel care pazea intrarea si privea printr-o firida.
Si a stat, a stat la poarta doua zile si trei nopti
cerandu-si umil iertare la staret si-ntregii obsti.
Dar in cor spuneau cu totii: - Pleaca esti un ticalos,
esti un ratacit, hoinare, un netrebnic pacatos.
Banii obstii fara frica un an tot, i-ai cheltuit
iar acum fara rusine tot aicea ai venit?
Si-a mai stat inca o vreme pe la porti si-l ocara
toata obstea manastirii dar el nu se supara.
Pana la urma vine-un frate zguduit de-asa rabdare
- Cum de-nduri fara cartire si fara de intristare.
- Pai sunt vesel si ferice caci un an intreg am dat
bani la toti aceia care m-au jicnit si insultat,
iara voi fara de plata, fara sa primiti vreu ban,
m-ati jicnit aceste zile cat strainii intr-un an.
De atunci, pe-acel cucernic nimic nu-l mai tulbura
si-a slujit cu bucrie smerit, toata viata sa.
Dorina Stoica
(dupa o povestire din Proloage)
Dorina Stoica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.