Hristos, prietenul meu
Predica la Duminica a-5-a dupa Rusalii.
Iubiti cititori,
Dupa ce ne-am bucurat impreuna, fiind si noi beneficiarii marelui eveniment al Pogorarii Sfantului Duh, peste nimicniciile si nevrednicile noastre, dupa ce am trait bucuria intalnirii cu totii sfintii si mai apoi cu cei romani, iata-ne astazi, martori ai unei intalniri de suflet, cu Hristos, Marele nostru prieten.
Hristos, aflandu-se in Capernaum, si totodata in locul de taina al sufletelor noastre, le vorbea multimilor adunate sa-l asculte despre Imparatia Cerurilor, evanghelistii retinand faptul ca ascultatorii lui Hristos erau totdeauna impartiti, cel putin in doua categorii. Primii, si cei mai numerosi erau ascultatorii sinceri, cei care sorbeau din gura lui Hristos cuvintele mantuitoare, spre folosul lor si spre mantuirea sufletelor lor.
Mai exista si o a doua categorie, anume a celor care cautau sa-L ispiteasca, sa-L prinda in cuvant, cei mereu la panda gata oricand sa adauge o noua acuzatie, pe lista celor ce le aveau deja impotriva lui Iisus.
In contextul acesta de casa unde se gasea Iisus se apropie un grup de persoane purtand pe prietenul lor paralizat, imobilizat la pat. Fara indoiala ca Iisus stia de apropierea lor si de problema cu care ei veneau, dar i-a lasat sa treaca de proba de foc pe care le-o puneau inainte, multimile ce se gaseau in casa si in afara ei. Cu alte cuvinte aveau de ales intre a gasi o solutie pentru aducerea prietenului lor in fata lui Hristos, sau a abandona sarcina, gasind scuzele de rigoare.
Credinta si prietenia celor patru purtatori de duh se releva, in gestul fabulos al acestora de a-l urca pe prietenul lor bolnav pe acoperisul casei, pentru ca de acolo prin deschizatura, prietenii, sfintii bisericii, pe funiile credintei sa-l coboare pe bolnav (nimeni altul decat noi insine) in fata lui Hristos, Vindecatorul.
Iisus, vazandu-l, nu mai testeaza ca deunazi credinta slabanogului, nici pe cea a prietenilor lui, ci ii spune direct: ”Indrazneste fiule! Iertate sunt pacatele tale!” (Matei 9,2), afirmatie care are cel putin doua rosturi. Adresandu-se slabanogului, Iisus ii arata ca starea in care se gaseste se datoreaza pacatelor lui, si ca rugaciunile lui de iertare a pacatelor, el aflandu-se in stare de pocainta, au fost ascultate, precizari menite sa-l vindece pe paralitic si sufleteste si trupeste.
Adresandu-se indirect celor ce carteau in inimile lor, Hristos la arata ca este Dumnezeu si are puterea de a ierta pacatele punandu-le o extraordinara intrebare;”Ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice scoala-te si umbla?”(Matei 9,5)
Intrebarea talcuita ar fi aceasta: Ce este mai usor de tamaduit sufletul sau trupul?, iar raspunsul e unul facil pentru orice om cu mintea sanatoasa, dar, ca sa le ofere o dovada incontestabila Hristos porunceste slabanogului sa se ridice iar acela tamaduit deplin isi ridica patul neputintei lui, in uimirea si lauda tuturor.
Sigur ca slabanogul suntem noi, sigur ca ne gasim pe patul neputintelor noastre din pricina pacatelor proprii, sigur ca trebuie sa apelam la sfinti, prietenii nostrii pentru a ne duce in fata lui Hristos, in Capernaumul Bisericii Sale, pentru ca numai acolo ne gasim tamaduirea, inaintea Celui ce toate le tamaduieste, in mijlocul privirilor uimite si laudative ale tuturor.
Sa ne inaltam si noi la ceas de Liturghie gand de ruga catre sfintii nostrii prieteni pentru ca aceia sa ne duca si pe noi la vindecare in casa slavei vesnice. Amin
Pr.
ADRIAN DRAGUSIN
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.