Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța care rodește în inimile noastre, după ce am plivit biruienile. Trei tipuri de proprietari de pământ sufletesc intră în insolvență: indiferenții, superficialii și lacomii. Scapă doar cei blânzi. Dacă vor rodi toate semințele, cu atât mai bine. De fapt, ar putea rodi toate, dar nu vor. Spinii sunt fariseii care ACAPAREAZĂ totul, nu lasă și pe alții... Secretul este perseverența: până la urmă, cele îngrijite vor rodi. Educația acordată copiilor va da roade într-o bună zi, cu voia lui Dumnezeu. Suntem nimic altceva decât grâu curat, adus lui Dumnezeu. Cum rodește sămânța? Doar prin purificarea țarinii. Pe o țarină plină de gunoaie nu poți cultiva cartofi. Dacă o plantă trebuie îngrijită, cu atât mai mult sufletul.
Împătimiți, plini de noroi, împotmoliți, vedem cu greu Cerul.
Decăderea nu duce la deznădejde, câtă vreme Îl avem pe Cel ce ne vindecă alături. Evlavia ne poate limpezi, ne poate pune ordine în suflet, ne clarifică prioritățile și ne oferă soluțiile. Pentru că avem mereu în vedere Ținta. Știm Unde vrem să ajungem. Să nu uităm în fața Cui stăm, ca să nu uităm cum să ne purtăm. Să trăim prezența lui Dumnezeu! Să ne eliberăm de prostii, ca să putem simți bucuria. E nevoie de multă râvnă, nu se poate fușări mântuirea, nu merge. Aici nu putem fenta. Preocuparea noastră este să Îl reținem pe Dumnezeu în viața noastră!
Chiar în lume trăind, poţi să nu mai participi deloc la acţiunile necreştine. În cetate, poţi imita pe îngerii nevăzuţi din munţi, pustnicii. Intri într-o lume contemplativă. Te aperi de asediul patimilor. Dai o replică, nu te laşi înfrânt. Nu pentru că îţi impune cineva din exterior, ci doar pentru că eşti convins că ai găsit adevărul şi nu mai vrei să îl pierzi. Scapi de agitaţie, de tot gunoiul, te laşi curăţat. Îţi încarci bateriile, te eliberezi, prinzi forţă din puterea harului.
Nefericiți sunt distrugătorii de pace!
Războiul este imaginea clară a iadului, a lipsei iubirii, a uciderii crude, fără milă. Suntem hrăniți cu forța cu această cultură a violenței, prin filme, jocuri, știri. Suntem asediați. Doar-doar om intra în panică, adică în deznădejde. Aici e miza: puțini își pierd credința, dar mulți își pierd speranța. Conflictul nu aduce niciodată ceva bun, nu stoarce decât răul din noi, multiplicându-l, în loc să îl eradice. S-a descoperit o necroplă în Nubia, veche de mii de ani: peste jumătate din cei înhumați prezintă semnele unei morți violente. Aceeași concluzie vine și din Britannia medievală sau din Țara Sfântă măcelărită de Antioh IV Epifanes. Războiul rece e un non-sens, de parcă ar putea fi și un război cald. Victimele nu simt diferența. Iubirea înseamnă liniște, iar războiul încordare maximă, iadul pe pământ. Și mercenarii se mai miră de ce antibioticele cumpărate propriilor copii nu mai dau rezultate... Tensiunea aceasta este o hărțuire nervoasă, o îndobitocire. Omul care nu devine înger, se preface în animal. Războaiele separă oile de capre: martirii nu sunt în același loc cu criminalii. O țară care întreține războiul, crima, poate fi creștină??? Și ce se întâmplă cu orfanii rămași printre ruine, fără hrană, fără părinți.
Echilibru, cumpătare, dreaptă măsură. Asta recomandă Părinții Sfinți. Creștinii minoritari într-un imperiu păgân nu s-au descurajat nici din cauza persecuțiilor, nici din cauza faptului că erau înfometați. Erau bucuroși, pentru că Îl dobândiseră pe Hristos și nu se mai puteau despărți de El. Nu aveau cum. O dată ce guști o fărâmă de veșnicie, nu mai vrei să pierzi acea bucurie inimaginabilă. Tocmai din acest motiv, creștinii evitau corupția păgânilor, practicând virtuțile. Nu participau la aberațiile păgânismului, ci frângeau pâinea în catacombe. Nu se gândeau la dinari și comploturi, ci ajutau săracii. Zi de zi. Își purtau crucea. Zi de zi. Erau modești. Zi de zi. Nimeni nu îi putea despărți de dragostea lui Hristos cel Înviat. Nu doreau să facă un rai pământesc, nicidecum. Sfânta Haritina, de exemplu, a rămas nevătămată, deși torționarii o batjocoreau cumplit. Și ca ea sunt câteva milioane!
Familia lui Dumnezeu suntem noi!
Toți cei ce suferă au un secret comun cu divinitatea. În Arcă este loc pentru toți. Și melcul a reușit să ajungă! Pustnicii sunt îngerii nevăzuți din munți. Pentru ei mai ține Dumnezeu lumea. Jandarmii vor să salveze un ascet din Munții Coziei, nu își dau seama că ei ar trebui salvați de data asta. Filocalia acestor asceți ne învață să gândim frumos. Să trăim știind că Hristos a murit în locul nostru și ne-a plătit deja debitele. Totul e de la Dumnezeu. Singurul lucru din noi care nu e de la Dumnezeu e păcatul. Deci, nu există absolut deloc pericolul ca Dumnezeu să nu ne ierte, ci doar ca noi să nu mai credem în iertarea Lui. Pentru că El ne răspunde după dragostea Lui, nu după dorința noatră, egoistă. El are un Proiect cu noi: din copii adorabili să nu devenim adulți posaci!
Suntem fericiți, pentru că facem parte din ceva mai grandios și mai de durată decât noi înșine. Ca să rămânem fericiți, să găsim un loc unde să slujim. Să luptăm cu păcatul, pentru că pacatul este moleșirea capacității de a avea sentimente puternice. Deși încă nu făcuse nici o minune până la nunta de la Cana, Maica Domnului știe că Hristos poate face minuni! Valabil pentru toți... Să nu ne lăsăm viețile să fie deturnate spre derizoriu. Un chinez proaspăt botezat a postit timp de opt ani zi de zi, deoarece nu avea calendar european și nu dorea să încalce vinerea! Nu uitați: deși era lovit continuu, Hristos avea o privire blândă! Nu arăta nici un pic de dorință de răzbunare. Curând, degrabă, iute vine Stăpânul întregului cosmos. După ce L-a trădat, Iuda nu s-a mai putut ruga... Să nu Îl trădăm, ca inima să devină o păstrătoare validă a Vieții. Hristos S-a întrupat tocmai pentru ca mântuirea noastră să fie sigură. Doctorul Hristos se operează și pacientul se vindecă... Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă de la tine.
Mariu MATEI
Marius Matei
-
Pilda Semanatorului
Publicat in : Predici de duminica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.