Predica la Sfantul Cuvios Grigorie Decapolitul

Predica la Sfantul Cuvios Grigorie Decapolitul Mareste imaginea.

PREDICĂ LA SF. CUV. GRIGORIE DECAPOLITUL

Iubiți credincioși,

Multe necazuri și strâmtorări vin asupra noastră, de pretutindeni. Ispite și primejdii din partea patimilor care zac în noi, ispite și primejdii din partea lumii, a trupului, a diavolului, și, cel mai dureros, ispite și primejdii chiar și din partea celor apropiați ai nostri. Și îndrăzneală către Dumnezeu nu avem, din pricina păcatelor noastre.

În astfel de moment trebuie să ne aducem aminte de Sfinții lui Dumnezeu. ,,Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-Te spre noi…” de mult am fi pierit din fața Ta, din pricina mâniei Tale care cu dreptate se pornește asupra noastră. De n-ar fi Sfinții Tăi rugători pentru noi, am pieri din pricina atâtor scârbe pe care nu le-am putea duce. Dumnezeu, însă, în marea Sa milostivire asupra noastră, ne-a dăruit Sfinții. Unul din marii noștri Sfinți ajutători și protectori este Sfântul Grigorie Decapolitul, cu moaștele aflate la Mănăstirea Bistrita-Vâlcea. În rând cu Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Muceniță. Filofteia, Sfântul Mucenic. Ioan cel Nou de la Suceava, si Sfântul Grigorie Decapolitul este un mare dar al lui Dumnezeu către noi, având moaștele la noi în țară.

Să alergăm, așadar, cu credință, la ajutorul Sfântului Părinte Grigorie Decapolitul, dar trebuie să-I cunoaștem întâi de toate atât viața cât și minunile pe care le-a săvârșit dealungul timpului.

Frați creștini,

Sfântul Grigorie, ale cărui moaşte se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, s-a născut în jurul anului 780, în Isauria – Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi, anume Serghie şi Măria, şi a copilărit în una din cele zece cetăţi ale Isauriei, Irinopolis, din care cauză se numeşte până astăzi „Decapolitul”..
Încă de copil, iubea pe Dumnezeu şi Biserica Biserica Sa, aşa încât a început de foarte tânăr a-I închina viaţa sa lui Dumnezeu, în privegheri, în post şi în rugăciune, îndestulându-se mai mult cu dumnezeieştile Scripturi decât cu hrana obişnuită, cu somnul sau cu îmbrăcămintea.

Fiind foarte îndemânatic la lucrul mâinilor, îşi câstiga singur cele de trebuinţă şi, mai ales, neavând trebuinţă de multe pentru sine şi mulţumindu-se cu puţin, dădea săracilor cele ce-i prisoseau.

Voind părinţii să-l însoare la vârsta cuvenită, Sfântul s-a lepădat cu hotărâre de toate ale lumii şi, făgăduindu-şi inima mireasă neprihănită lui Hristos-Dumnezeu, a plecat pe ascuns şi s-a sălăşluit într-o mănăstire. Aici, era egumen un episcop care se retăsese de curând din episcopie, din pricina iconoclasmului. La acesta mergând tânărul râvnitor în cele dumnezeieşti, a fost trimis într-un loc liniştit, la nişte monahi cu viaţă îmbunătăţită, ca să se deprindă el însuşi cu viaţa monahicească.

După moartea tatălui său, mama sa, căutându-l şi aflându-l, s-a bucurat de alegerea pe care o făcuse fiul său: aceea de a se lepăda de toate deşertăciunile lumeşti, pentru comoara cea nepieritoare, a vieţuirii în Dumnezeu. Însă l-a rugat să meargă la o mănăstire de obşte, unde se afla un frate al său, gândind ea că se vor mângâia unul cu altul în aspra vieţuire a călugăriei.

Cuviosul a ascultat de voia maicii sale şi s-a dus în acea mănăstire. Acolo însă, egumenul era căzut în erezia iconoclasmului. Deşi tânăr, dar aprins fiind de râvna dumnezeiască, Sfântul Grigorie l-a mustrat pe egumen în faţa întregii obşti; iar egumenul, în loc să ia aminte la sine, că Însuşi Dumnezeu îl mustra prin gura Cuviosului, neavând el smerenie, a poruncit să îl bată pe Sfântul. Învrednicindu-se astfel a pătimi pentru dreapta credinţă, Sfântul Grigorie a mulţumit lui Dumnezeu şi a plecat din acea mănăstire în alta.

Aici, a aflat egumen pe o rudă a mamei sale, arhimandritul Simeon. Aceluia spunându-i toate câte a pătimit şi arătându-i rănile de pe trupul său, a fost mângâiat de către dânsul şi a fost rânduit să petreacă acolo, împreună cu părinţii şi cu fraţii din mănăstire. După paisprezece ani de aspră nevoinţă aici, a cerut egumenului să-i îngăduie să locuiască în singurătate. Iar egumenul, cunoscându-l cum vieţuia şi că-l îmbrăcase Dumnezeu cu putere de sus, i-a îngăduit să înceapă o nevoinţă ca aceasta. Fiindcă a vieţui în singurătate însemna a avea luptă directă cu vrăjmaşul mântuirii noastre şi lupta aceasta nu este a fiecăruia.

Cu binecuvântarea egumenului, Sfântul Grigorie şi-a început nevoinţa sa pustnicească. În zadar au căutat diavolii să-l înfricoşeze, venind în chip de ostaşi înarmaţi sau de lighioane, rănindu-l şi ameninţându-l cu moartea: Sfântul nu s-a temut de ei, oricât l-au ameninţat şi oricâte necazuri şi neplăceri i-au făcut, ci, însemnându-se cu semnul Crucii şi înarmându-se cu nădejdea în Dumnezeu, i-a biruit, arzându-i cu rugăciunea. Dacă au văzut diavolii că nu l-au putut alunga de acolo cu ameninţările, au căutat să îl arunce în mândrie, ca să îl piardă astfel. Şi multe alte viclenii au născocit asupra lui şi cu mare şi înverşunat război l-au luptat. Dar din toate a ieşit biruitor Sfântul, cu darul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale. Apoi, l-a învrednicit Dumnezeu de mari minuni, iar Cuviosul pe toate le primea cu smerenie.

În ultimii ani ai vieţii s-a ostenit în Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoţiei. Şi aici a făcut multe minuni şi vindecări de boli, vestind cele viitoare. Renumit în tot Bizanţul pentru sfinţenia vieţii lui, la bătrâneţe, Sfântul Grigorie Decapolitul se îmbolnăveşte de hidropică şi se mută la Hristos, la 20 noiembrie, anul 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.

Acest mare cuvios şi mărturisitor al lui Hristos era cinstit ca sfânt şi făcător de minuni încă din viaţă. Dar şi după moarte se vindecau bolnavii la mormântul lui. Văzând aceasta, monahii acelei mănăstiri i-au scos sfintele sale moaşte din pământ şi le-au pus în biserică spre închinare şi ajutorul tuturor.

În anul 1453, căzând Bizanţul sub turci, moaştele Sfântului Grigorie sunt duse în părţile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le cumpără cu mulţi bani, prin anul 1498, şi le duce la Mănăstirea Bistriţa – Râmnicu-Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi. Racla de argint, în care se păstrează cu sfinţenie acest odor de mare preţ, a fost lucrată la Braşov, în anul 1656.

Iubiți credincioși,

Sfântul Grigorie Decapolitul a fost ales de Dumnezeu să mărturisească pe Hristos şi dreapta credinţă pe pământ încă din pântecele maicii sale. Inima lui era rănită din pruncie pentru cele cereşti, iar sufletul lui nu avea odihnă în vâltoarea grijilor pământeşti. De aceea, renunţând la căsnicie, s-a logodit cu Hristos pentru a trăi în veci cu El.

Intrând în nevoinţa vieţii monahale, Sfântul Grigorie râvnea două lucruri, fără de care nici un creştin nu se poate mântui. Mai întâi căuta să se dezbrace de cugetele rele şi să se îndumnezeiască prin rugăciune, prin post şi priveghere, prin citirea Sfintei Scripturi, prin smerenie şi iubire. Apoi dorea să mărturisească dogmele dreptei credinţe şi să apere Ortodoxia de tot felul de eresuri care loveau în vremea sa Biserica lui Hristos. Ajutat de harul Duhului Sfânt, în puţină vreme a biruit ispitele tinereţii şi toate cursele vrăjmaşului diavol. Apoi, Sfânta Evanghelie şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi i-au întărit credinţa şi l-au pregătit, ca pe un bun ostaş al lui Hristos, să intre în lupta cea duhovnicească împotriva hulitorilor iconoclaşti care distrugeau sfintele moaşte şi sfintele icoane, numindu-le idoli.

Cu atâta tărie se împotrivea pe faţă luptătorilor de icoane, apărându-le, încât mergea din loc în loc, din mănăstire în mănăstire, de la Constantinopol în Asia Mică, de la Decapole în Tesalonic, apoi la Roma, în Sicilia şi din nou la Tesalonic. Peste tot apăra cultul ortodox al sfintelor icoane, învăţând, îmbărbătând, mustrând şi uneori răbdând bătăi, prigoniri şi ameninţări cu moartea pentru cinstea sfintelor icoane. Dar bunul ostaş al lui Hristos nu se temea de cei care ucid trupul, nici nu asculta hulele ereticilor, ci pe toţi îi învăţa că „cinstea pe care o dăm sfintelor icoane se ridică la chipul cel dintâi”, după învăţătura Sfântului Vasile cel Mare. Adică, cinstind şi închinându-ne la icoane, cinstim şi ne închinăm Mântuitorului şi sfinţilor pictaţi pe ele. Apoi învăţa că cel care a făcut prima icoană este însuşi Tatăl Care a născut pe Fiul „mai înainte de toţi vecii”, căci Fiul lui Dumnezeu este icoana Tatălui. El învăţa că şi omul creat de Dumnezeu este chipul, adică icoana Preasfintei Treimi, după cuvântul de la Facere 1 cu 26: Sa facem om după chipul şi asemănarea noastră. Cinstea pe care o dăm Fiului se înalţă deopotrivă şi celorlalte persoane ale Preasfintei Treimi, iar cinstea pe care o dăm icoanelor se înalţă Însuşi Mântuitorului şi sfinţilor pictaţi pe ele.

Pe măsură ce se ostenea pentru apărarea icoanelor şi dogmelor ortodoxe, Sfântul Grigorie Decapolitul ducea, totodată, o înaltă viaţă duhovnicească. Pentru aceasta, ajungând vas ales al Sfântului Duh, a primit darul facerii de minuni şi al cunoaşterii celor viitoare. Amintim câteva din numeroasele sale minuni săvârşite în timpul vieţii.

Într-o noapte, făcând rugăciune din inimă către Dumnezeu, a căzut în uimire şi a văzut strălucind din cer o lumină ca soarele, înconjurând peştera şi locul din jur, urmată de o bună mireasmă care a umplut chilia şi inima cuviosului. Lumina şi mireasma cerească au ţinut mai multe zile.

Ajungând la măsura desăvârşirii, Dumnezeu nu a lăsat această făclie sub obroc. Odată, pe când se ruga, a auzit acest glas de sus: „Grigorie, dacă voieşti să ajungi la desăvârşire, ieşi din pământul tău şi de la rudele tale şi te înstrăinează pentru folosul tău şi al celor ce au nevoie de învăţătura ta”. Din ceasul acela, Cuviosul Grigorie a părăsit liniştea pustiei şi ajuta lumea pe calea mântuirii.

Odată dorea să meargă cu corabia în Italia, dar stăpânul ei nu voia să plece, căci se temea de tâlhari. Atunci a zis sfântul către corăbieri: „Îndrăzniţi, căci Dumnezeu vă va păzi şi nu veţi pătimi nici un rău”. Într-adevăr, au călătorit bine, fără nici o primejdie, căci mâna Domnului era cu Sfântul Grigorie.

Mulţi oameni stăpâniţi de duhuri rele erau vindecaţi cu rugăciunea Sfântului Grigorie. Astfel, o femeie, având duh necurat, a fost izbăvită numai prin cuvântul lui. Un om cuprins de un demon cumplit a fost tămăduit cu rugăciunile sfântului. Altădată, văzând sfântul un om chinuit de diavol, s-a rugat pentru el, zicând: „Doamne, miluieşte zidirea Ta şi n-o lăsa să fie stăpânită de diavolul”. După aceste cuvinte, îndată a fugit duhul rău din om. Dar, văzând cuviosul că îl caută şi îl laudă oamenii, îndată a fugit din locul acela. Altădată, un om demonizat a sărit în spatele cuviosului şi îşi bătea joc de el. Dar fericitul, rugându-se din inimă, a izgonit diavolul din acel om.

Un om bolnav de friguri de mulţi ani a venit pe ascuns la chilia Sfântului Grigorie şi s-a îmbrăcat cu rasa lui, pe când îl scuturau frigurile, şi îndată s-a făcut sănătos.

Un alt om cuprins de răceală se ruga cuviosului să-l vindece, însă el nu voia. Atunci, bolnavul s-a culcat pe ascuns, cu mare credinţă, în patul Sfântului Grigorie. Găsindu-l în aşternutul lui, cuviosul i-a zis să plece de acolo. Dar bătrânul i-a răspuns: „Nu mă voi scula din patul tău, părinte, până nu mă voi face sănătos!” Atunci, cuviosul, atingându-se de acel bolnav, l-a vindecat, şi s-a ridicat sănătos din patul lui.

O dată şi de mai multe ori vorbind ucenicul cu dascălul său, a văzut ieşind foc din gura Cuviosului Grigorie, care îi lumina faţa cu raze ca de soare. Deci, căzând ucenicul la picioarele sfântului, l-a rugat să-i descopere acea taină minunată. Cuviosul a zis către dânsul:

– Aceasta o pricinuieşte credinţa ta, fiule, căci eu mă ştiu pe mine om păcătos. Însă, de se va curaţi omul pe dânsul de patimile trupului şi ale sufletului şi se va face curat şi vrednic de primirea Duhului Sfânt, atunci, precum a zis Hristos, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh vin şi se sălăşluiesc în el. Atunci, nu mai grăieşte omul, ci Dumnezeu, care locuieşte în el. Deci şi tu, fiule, dacă te vei nevoi a te curaţi pe tine de patimile trupului şi ale sufletului şi dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor şi dacă te vei ruga cu stăruinţă lui Dumnezeu, ca El Însuşi să ardă cu focul cel dumnezeiesc materia patimilor şi să înmulţească în sufletul tău roadele faptelor bune, atunci te vei face lăcaş curat şi sfânt al lui Dumnezeu, iar cuvintele tale vor străluci de puterea şi lumina Duhului Sfânt.

După mutarea la cer a Sfântului Grigorie Decapolitul şi după căderea Bizanţului în mâinile turcilor, au ajuns cinstitele lui moaşte în mâinile unui dregător turc. Evlaviosul ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, auzind despre aceste moaşte şi de nenumăratele minuni care se făceau aici, a cheltuit mari sume de bani şi, în anul 1498, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistriţa – Vâlcea, ctitoria sa, spre mângâierea tuturor.

În tradiţie se spune că turcul a vândut sfintele moaşte pe bani de aur, punându-se la cântar. Dar, cu rugăciunile sfântului, moaştele sale au devenit uşoare la cântar şi turcul n-a primit mulţi bani, aşa cum dorea. Mai târziu turcul, văzându-se amăgit de creştini, a venit la Mănăstirea Bistriţa să ia moaştele înapoi sau să i se dea mai mulţi bani. Atunci, fericitul ctitor, călugărit aici cu numele de Schimonahul Pahomie, auzind de venirea turcului, a ascuns sfintele moaşte într-o peşteră din muntele apropiat, unde s-a ridicat şi un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie. Aşa au scăpat sfintele moaşte din mâna păgânilor. Apoi turcul, mâniindu-se, a jefuit mănăstirea şi, dându-i foc, s-a dus în ţara lui. Ctitorul a zidit mănăstirea din nou şi a adus din peşteră sfintele moaşte, care se păstrează în biserica mare până astăzi, ca un odor de mare preţ. Numai în vremuri de mare primejdie se ascund în peşteră.

De-a lungul celor cinci secole de existenţă a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul pe pământul ţării noastre, s-au făcut multe şi nenumărate minuni şi vindecări de boli, care s-au uitat cu vremea. Dintre cele puţine care s-au scris, amintim câteva minuni săvârşite, mai ales, în zilele noastre.

După o veche tradiţie ortodoxă, în vremuri de primejdie şi de mare secetă, se făceau procesiuni prin oraşe, prin sate şi pe câmp cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi cu icoane miraculoase. Moaştele se scoteau de obicei vara, în Ţara Românească şi mai ales în Oltenia, pe timp de secetă, şi, cu rugăciunile cuviosului, trimitea Domnul pe pământ ploaie timpurie şi târzie. Cea mai veche procesiune pentru ploaie cu moaştele Sfântului Grigorie, cunoscută în Ţara Românească, a avut loc în vara anului 1765. Recoltele lovite de secetă au fost salvate şi poporul cel binecredincios a fost izbăvit de moarte.

În vara anului 1913, de hramul Mănăstirii Bistriţa, a fost adusă la moaştele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Fiind atinsă de sfintele moaşte, i s-a făcut Sfântul Maslu de trei ori şi, după trei săptămâni, a venit la mănăstire pe picioarele sale, să mulţumească sfântului pentru vindecarea ei.

În anul 1920, unei femei numită Măria din satul Cacova – Vâlcea, căzând dintr-un prun, i-a paralizat tot corpul şi a fost adusă după câteva zile în mănăstire, la Sfântul Grigorie. Făcându-i-se Sfântul Maslu, bolnava a deschis ochii mari, şi-a venit în simţire şi a cerut să fie ridicată în picioare. Apoi s-a întors la casa ei vindecată, cu rugăciunile Sfântului Grigorie făcătorul de minuni.

În vara anului 1925, a fost adus la moaştele Sfântului Grigorie un tânăr din comuna Sirineasa – Vâlcea, stăpânit de un duh rău. Fiind atins de sfânta raclă şi făcându-i-se Sfântul Maslu în fiecare zi, după şapte zile a plecat acasă sănătos. La fel a fost vindecată o tânără din satul Vaideeni, care îşi pierduse mintea. După şapte zile de rugăciuni şi Sfântul Maslu lângă sfintele moaşte, s-a întors sănătoasă în familie.

În vara anului 1927, fiind secetă, s-a scos sfânta raclă în procesiune prin sate. Proprietarul fabricii de cherestea din Brezoi – un boier necredincios – nu a vrut să lase oamenii lui la rugăciune. Însă s-au făcut rugăciuni de ploaie şi, cu mijlocirea cuviosului, a dat Dumnezeu o ploaie bună pe toată Valea Oltului. Dar, în aceeaşi zi, l-a pedepsit Domnul pe boierul rău şi necredincios, că i-a luat foc fabrica şi a ars toată până în temelii.

Fiind secetă, în vara anului 1935, se purta sfânta raclă în procesiune de ploaie prin satele Băbeni, Ioneşti, Orleşti. În dreptul unei fântâni, racla Sfântului Grigorie s-a oprit brusc. Atunci, preoţii au spus să se cerceteze ce poate fi în acea fântână. Scoţând oamenii toată apa, au aflat un prunc mic în ea. Era, probabil, aruncat de o femeie ucigaşă. După ce oamenii au îngropat pruncul, imediat au plecat cu sfintele moaşte mai departe.

În satul Băileşti – Dolj, în anul 1932, era o creştină, Elena, paralizată din tinereţe. Auzind că se aduc în sat moaştele Sfântului Grigorie pentru ploaie, a vrut să fie dusă şi ea la Biserică să se închine. După ce a fost atinsă de sfânta raclă a cuviosului, a cerut să fie aşezată sub masa pe care stăteau sfintele moaşte. Timp de trei ore cât a durat slujba în biserică, creştina Elena s-a rugat în taină, cerând, cu multe lacrimi, sănătate şi iertare. După ce preoţii şi credincioşii au plecat în procesiune pe câmp cu moaştele Sfântului Grigorie, femeia bolnavă s-a vindecat definitiv de paralizie, s-a întors acasă şi a mai trăit încă 20 de ani.

În vara secetoasă a anului 1934 se făceau rugăciuni şi procesiune pentru ploaie cu moaştele Sfântului Grigorie de la Bistriţa, în satul Lungeşti – Vâlcea. Când procesiunea trecea prin mijlocul satului şi ţăranii, cu făclii aprinse în mâini, aruncau buchete de flori înaintea sfântului, a venit o mamă cu o fetiţă de 4 ani, bolnavă de epilepsie. Îndată ce femeia şi-a atins copila cu fruntea de sfintele moaşte, s-a făcut sănătoasă. Copila a crescut, a devenit mamă şi o bună creştină.

Cred că ajung cele scrise până aici, pe care, pe scurt le-am scris, pentru dragostea voastră, ca să se arate fapta cea bună şi îndrăzneala Sfântului Grigorie către Dumnezeu. Amin.

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord- Năvodari

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
107 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

Pe aceeaşi temă

21 Noiembrie 2017

Vizualizari: 473

Voteaza:

Predica la Sfantul Cuvios Grigorie Decapolitul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE