Duminica a patra din Postului Pastilor, despre scoaterea demonilor

1. Adeseori, si mai cu seama in zilele acestea sfinte, am vorbit evlaviei voastre despre post si de spre rugaciune, dar inca nu am spus urechilor si sufletelor voastre iubitoare de Dumnezeu de ce daruri se vor invrednici cei ce-L iubesc pe Dumnezeu si ce bunuri de mult pret se vor da celor ce le cer, dupa cum se marturiseste si prin cuvantul citit azi in Evanghelia Domnului. Ce spune aceasta? Un lucru mare si mai insemnat decat toate, precum se spune. Caci, in afara de altele, poate sa dea putere deplina impotriva duhurilor rele, ca sa fie ele izgonite si indepartate, si sa fie izbaviti cei bantuiti de uneltirile diavolilor. Caci ucenicii au grait catre Domnul cu privire la cel cuprins de duhuri rele, care era surd si mut, cum ca ei n-au fost in stare sa scoata raul afara; iar Domnul le-a spus lor: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat cu rugaciune si cu post".

2. Si poate ca din aceasta pricina, dupa rugaciunea cea de pe munte si aratarea din ea a dumnezeiestii lumini [lumina taborica a Schimbarii la Fata], cobori de indata in locul unde se afla cel stapanit de demoni. Caci, spune Evanghelia [vezi Matei 17, 1 -9; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36], luand pe ucenicii cei alesi de El, S-a urcat pe munte ca sa se roage si a stralucit fata Lui ca soarele. Si iata s-au aratat, graind cu El, Moise si Ilie, cei care mai mult decat toti ceilalti oameni s-au nevoit in rugaciune si in post; si ei au aratat, prin ivirea lor in timpul acelei rugaciuni, iubirea reciproca si deplina potrivire dintre rugaciune si post. Daca glasul sangelui nefericitului Abel a strigat din pamant catre Domnul, asa cum am aflat de la Moise ca i s-a spus lui Cain, si daca partile trupului si madularele lui toate, indurand postul, vor striga si ele catre Domnul, Care va grai cu cel ce posteste prin rugaciune, acestea doua [postul si rugaciunea] savarsindu-se oarecum impreuna, atunci, pe buna dreptate, Dumnezeu face mai primit postul, oranduind in ceata dreptilor pe cel ce a luat asupra sa aceasta nevointa. Caci, dupa ce in rugaciune a stralucit dumnezeieste fata Lui, coborand Domnul din munte, S-a indreptat catre multime si catre ucenici, unde a fost adus dinaintea Lui acel om stapanit de demon, pentru ca, asa cum a aratat El pe munte, S-a facut rasplata pentru post si rugaciune; si nu numai o rasplata mare, ci una mai presus de toate rasplatile (caci El a aratat ca dumnezeiasca stralucire a fost o rasplata a acestor osteneli). Dar coborand [de pe munte], El a aratat ca o rasplata a acestora a fost si puterea asupra demonilor.

3. Dar intrucat in ziua de astazi a Postului este randuit sa se citeasca in biserici cele cu privire la aceasta minune, sa talcuim si noi intregul cuvant vestit mai sus de catre Evanghelie. Caci spune Scriptura ca venind Iisus la ucenicii Sai si la cei aflati impreuna cu ei, si intrebandu-i despre ce vorbeau [se sfadeau], unul din multime, raspunzand, a zis: "Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste" [Marcu 9, 17-18; pentru intregul episod, vezi Matei 17,14-21; Marcu 9, 17-29; Luca 9, 38-42].

4. Dar cum de face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste? Creierul celui demonizat, mai intai si mai mult decat celelalte parti ale trupului sau, trece prin incercari. Caci demonul se slujeste ca de un vehicul de suflarea ce se afla in creier, iar apoi dintr-acesta, ca dintr-o cetatuie aflata pe un varf de munte, stapaneste intreg trupul. Iar cand creierul patimeste, o oarecare scurgere se sloboade de aici, care este in acelasi timp flatulenta si catarala la nervi si la muschii trupului, astupand iesirile suflului launtric; si pricinuieste prin aceasta un tumult si o izbucnire si o miscare brusca in toate partile slobode, mai cu seama in falei, ca unele ce sunt mai aproape de partea cea mai intai patimitoare. Mult lichid se aduna mai cu seama la gura, din pricina multelor deschideri si a apropierii de creier, caci plamanul nu poate respira dupa fireasca randuiala, din pricina miscarii dezordonate a madularelor. Pe de alta parte, din pricina prisosului de lichid care se ridica deodata, fac spume la gura cei ce patimesc de aceasta stare. In felul acesta l-a facut demonul [pe cel posedat] sa spumege si sa scrasneasca din dinti, lovindu-i cumplit unii de altii si starnindu-i in chip nebunesc. Dupa aceasta, el a ramas teapan prin puternica lucratura a demonului. Caci asa cum din pricina caldurii aburii sunt miscati, iar daca dogoarea soarelui este mai puternica, aburii se imprastie si pier din pricina ei, tot asa si din pricina uneltirii demonului umezeala madularelor care da pe din afara, chiar indestul de multa fiind, nu dupa mult timp se pierde, iar demonizatul acela se usuca.

5. Tatal demonizatului Ii mai spune Domnului ca le-a vorbit ucenicilor Sai, cerandu-le sa-l izgoneasca pe demon, dar aceia nu au putut. Iar Domnul a zis nu numai catre el, ci catre toti cei de acolo: "O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Fana cand va voi rabda pe voi?" [Marcu 9, 15]. Mie mi se pare ca cei ce erau de fata acolo dintre iudei, agatandu-se de faptul ca ucenicii nu putusera sa izgoneasca demonul, au cam prins sa huleasca. Caci ce n-ar fi in stare sa spuna, profitand de asemenea prilej, acei oameni care nici macar atunci cand se savarsesc minuni nu se leapada de hula? Asadar, cunoscand Domnul murmurele si ocarile acelor oameni, ii cearta si ii rusineaza, nu numai prin cuvinte indestul de taioase, dar si prin fapte si vorbe pline de iubire de oameni. Caci El porunceste spunand: "Aduceti-l la Mine!" [Marcu 9, 19]; si ei l-au adus. Si vazand pe Domnul, demonul, dandu-si pe fata intreaga rautate, l-a scuturat cu spasme pe baiat, iar acela s-a prabusit, tavalindu-se si spumegand.

6. Domnul l-a intrebat pe tatal baiatului: "Cata vreme este de cand i-a venit aceasta?" [Marcu 9, 21]. Domnul a pus aceasta intrebare din iubire de oameni, pentru credinta si ca sa-l faca pe acela sa ceara cu deplina incredintare. Caci bietul om se afla asa de departe de credinta, incat nu era in stare sa se roage nici pentru izbavirea copilului sau. El nici pe ucenici nu i-a rugat propriu-zis, cu toata staruinta. Pentru ca spune: "Am zis ucenicilor Tai sa-l alunge [pe demon]"; dar el nu a cazut inaintea lor, nu i-a implorat, nu s-a rugat de ei. Si nici pe Domnul nu se arata a-L ruga [cu adevarat]. De aceea Domnul l-a lasat pe baiat sa zaca o vreme inaintea ochilor tatalui sau, iscodindu-l pe acesta despre vremea patimirii si dandu-i prilej sa-si intareasca cererea sa. Tatal raspunse ca inca din copilarie patise fiul sau acestea si ca adeseori demonul il arunca in foc si in apa, cu gand ca sa-l piarda; si adauga: "De poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi" [Marcu 9, 22].

7. Iata cat de mare era necredinta acelui barbat! Caci cel care spune: "De poti...", arata tocmai prin aceasta ca nu crede puterii Lui. Si-i zice atunci Domnul: "De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede" [Marcu 9, 23]. Dar spune aceasta nu pentru ca nu avea stiinta de necredinta aceluia, ci ca sa-l indemne macar la un dram de credinta, aratand, in acelasi timp, ca si faptul de a nu fi putut ucenicii sa scoata demonul avea drept pricina tot necredinta lui. Se cade a lua aminte la Evanghelist; "caci acesta nu spune ca Domnul a zis catre tatal baiatului: "De poti sa crezi..." [sic], intrucat aproape intotdeauna Domnul le cere credinta celor ce cauta tamaduiri. Fiind El stapan si obladuitor al sufletelor, S-a straduit sa le si vindece pe acestea prin credinta. Dar tatal baiatului aceluia, cand a auzit ca vindecarea va insoti credinta sa, a zis cu lacrimi: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele" [ATarcu 9, 24]. Sa luam aminte la inaintarea cea buna a credintei lui. Fiindca nu numai ca a crezut cu privire la tamaduirea baiatului, dar a crezut si ca Domnul poate sa inlature insasi necredinta sa, de o va voi El. Cand multimea a dat navala la cuvintele acestea ale Sale, Domnul - zice Scriptura - a certat duhul cel necurat, spunandu-i: "Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!" [Marcu 9, 25].

8. Demonul acela se arata a fi foarte rauvoitor si peste masura de nerusinat. Fiindca taria certarii si porunca de a nu mai intra [in baiat] vadesc nerusinarea demonului; caci fara de aceasta, pe cat se pare, s-ar fi intors in el si dupa ce a fost izgonit. Demonul avea intinsa stapanire asupra baiatului aceluia, fiind greu de smuls, iar pe deasupra mut si surd; si intrucat nu era indestulatoare firea baiatului pentru marea nebunie a demonului, baiatul a fost lasat aproape fara simtire. Spune mai departe Scriptura: "Si racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit. Iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit" [Marcu 9,26]. Cat priveste racnetul acela, el nu se contrazice, cu faptul ca demonul era mut. Caci vorbirea indeobste este semnul unei cugetari, pe cand racnetul este un sunet oarecare. Demonul il sloboade pe baiat, dar il zguduie cu atata putere incat acesta ramane ca mort, vadindu-se astfel pe deplin, rautatea acelui demon. Domnul insa, luand mana baiatului, l-a ridicat pe el si l-a pus pe picioare, aratand prin aceasta puterea nemasurata a lucrarii Sale. Caci a lua de mana era o lucrare in marginile firii celei zidite, dar a-l scula pe baiat, vindecat de tot raul, este o fapta a lucrarii celei nezidite si dumnezeiesti si de viata incepatoare.

9. Cand ucenicii L-au intrebat dupa aceea, de o parte: "Pentru ce noi n-am putut sa-1 izgonim?", Domnul a grait catre ei, deslusindu-le ca acel neam de demoni "cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post" [Marcu 9, 28-29]. Unii spun ca rugaciunea aceasta si postul trebuie sa se savarseasca de catre cel ce patimeste. Insa nu este asa. Caci I cel ce se afla sub puterea unui duh rau, si mai ales a unui duh atat de cumplit, este asuprit de acesta ca si cand ar fi un madular al lui. Cum ar putea deci asa cineva sa se roage si sa posteasca pentru sine in chip folositor?

10. Se pare ca demonul acesta napraznic era neinfranat, caci el il arunca uneori in foc pe cel pe care l-a cuprins (asa sunt de cumpliti demonii in ravna lor patimasa), iar alteori il scufunda pe el in apa din pricina lacomiei diavolesti, inchipuind betiile cele fara de masura si nesatul multelor petreceri lumesti. Caci si in cele de acest fel se afla acest demon surd si mut, pentru ca cel ce a cazut prada neadevarurilor unui astfel de demon, acela nu sufera prea lesne sa auda si sa graiasca cele dumnezeiesti. Insa cel ce nu are inradacinat in sine acest duh rau, fiind atins doar [din afara] de urzelile celui rau, cand se ridica spre a se intoarce catre Domnul (intrucat poseda inca stapanirea de sine), are nevoie de post si ruga' ciune, pentru ca prin post sa tina in frau trupul si sa infraneze rascoalele lui, iar prin rugaciune sa potoleasca si sa reteze indoielile din sufletul sau si cugetarile cele atatatoare de patimi, si astfel sa se faca stapan pe sine si sa puna capat impatimirii, inlaturand prin rugaciune si post satanica razboire si toata uneltirea. Cand insa nu lucreaza doar la indemnul si ispitirea diavolului, ci il are pe acesta chiar in sine, atunci el nu mai sufera in chip omenesc, nici nu mai poate prin sine si de la sine sa faca ceva pentru propria-i tamaduire. Iar ceea ce ar face el, daca ar avea mintea sloboda, se face pentru el de catre cei slobozi; ba mai mult, chiar Duhul cel Sfant mijloceste pentru izgonirea demonului, prin implinirea unor lucrari foarte mari.

11. Dar sa nu cerem noi sa izgonim demonii, chiar de-am avea putere sa-i alungam, caci aceasta la nimic nu,ne va folosi, cata vreme ducem o viata lipsita de luare aminte. Fiindca spune Scriptura: "Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" [Matei 7,22-23]. Asadar este mult mai folositor sa ne grabim sa izgonim patima desfranarii si a maniei si a urii si a ingamfarii, decat sa dam afara pe demoni. Pentru ca tiu este indestulator sa ne izbavim noi doar de pacatul cel trupesc, ci este de trebuinta sa curatim lucrarea cea launtrica, din sufletul nostru. Caci din inima noastra ies cugetarile cele rele, curviile, desfranarile, uciderile, furturile, necumpatarile si cele asemenea, si "oricine se uita la o femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" [Matei 5,28]. Atunci cand trupul se leneveste, mai lesne e cu putinta ca in minte sa se implineasca pacatul; si cand inlauntrul sufletului, prin rugaciune si bagare de seama si aducere aminte a mortii si a intristare pentru Dumnezeu, este nimicit asaltul raului, atunci ia parte trupul la sfintenie, dobandind puterea de a pune capat pornirilor pacatoase. Si aceasta este ceea ce spune Domnul, ca unii curata partea din afara a potirului, dar nu curata si partea cea dinlauntru a lui; ci voi faceti curata aceasta parte dinlauntru, si astfel tot potirul va fi curat. Caci avand tu toata grija ca partea ta cea dinlauntru sa fie lucratoare pentru Dumnezeu, vei invinge astfel si patimile cele din afara. Caci daca radacina este sfanta, si crengile sunt sfinte; si daca este sfanta plamada, si aluatul este sfant. Fiindca spune Pavel: "In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului" [Calateni 5,16].

12. De aceea Hristos nu a inlaturat taierea imprejur iudaica, ci a implinit-o. Fiindca El este Cel ce spune: "N-am venit sa stric Legea, ci sa o implinesc" [Matei 5,17]. Asadar, cum a implinit-o El? Taierea imprejur era o pecete si un semn si o invatatura preinchipuitoare a taierii imprejur a inimii rau naravite, iar iudeii, care nu se straduiau spre a o dobandi, si care erau ocariti de catre prooroci, ca unii ce nu aveau inima taiata imprejur, s-au facut urati Celui ce cerceteaza adancurile inimii, iar in cele din urma au fost lepadati. Fiindca omul priveste la fata, dar Dumnezeu se uita in inima; si daca aceasta este plina de cugetari intinate si rele, acel om isi pricinuieste singur indepartarea lui Dumnezeu de la el. De aceea iarasi Apostolul ne indeamna sa savarsim rugaciunile noastre fara de manie si fara de sovaire [indoiala] [I Timotei 2, 8; vezi si Iacov 1,6].

13. Domnul, invatandu-ne pe noi sa ne straduim spre taierea imprejur a inimii, fericeste pe cei curati cu inima, si pe cei saraci cu duhul, si arata fara inconjur ca vederea lui Dumnezeu este rasplata acestei curatenii, iar celor saraci [cu duhul] le fagaduieste imparatia cerurilor [Matei 5, 3]; si numeste saraci pe cei care traiesc in lipsuri si nevointe. Insa nu-i fericeste pur si simplu pe cei ce doar [material] vietuiese in felul acesta, ci pe cei ce sunt asa cu duhul, adica pe cei ce, prin cele dinlauntrul lor, prin smerenia inimii si prin alegerea cea buna, le randuiesc astfel si pe cele din afara ale lor. Domnul nu opreste numai uciderea, dar si mania, si porunceste sa iertam din inima celor ce ne gresesc noua, caci Domnul nu va primi darul adus de noi, daca mai inainte nu ne vom impaca degraba [cu patasul nostru] si nu ne vom lepada de mania noastra [vezi Matei 5, 24-25].

14. Tot asa si cu privire la patima desfranarii. Caci se vadeste patima nascuta dintr-o vedere iscoditoare si pofta izvorata din aceasta intr-o inima indulcita spre desfrau. Si in chip mai cuprinzator, cu privire la suferirea acestor patimi, daca lumina din tine - adica mintea si cugetarea - se intuneca sub grelele navaliri ale capeteniilor beznei, cu atat mai mult intunericul [din tine] - adica trupul si simtirea, care nu au prin firea lor stralucirea cugetului - cum ar putea da nastere adevarului si nepatimirii? Daca este in tine o lumina curata, iar cugetarile cele trupesti nu te umbresc, vei fi luminos cu tot sufletul tau, ca si atunci cand lampa te lumineaza cu stralucirea ei. Aceasta este taierea imprejur a inimii in duh, prin care a implinit Domnul taierea imprejur cea trupeasca a Legii din vechime, date iudeilor ca sa in-chipuie si sa vesteasca aceasta plinatate a taierii imprejur, si sa poarte catre ea. Dar intrucat iudeii nu s-au nevoit sa dobandeasca acest fel de taiere imprejur, precum spune Pavel, taierea imprejur li s-a facut lor netaiere imprejur, fiind ei indepartati de la Dumnezeu, Care nu priveste la fata omului, adica la indreptatirile cele invederate ale trupului, ci se uita in inima, adica la pornirile cele nevazute si launtrice ale gandurilor noastre.

15. Deci rogu-va, fratilor, sa luam si noi aminte si sa ne curatim inimile noastre de toata intinaciunea, pentru ca nu cumva sa ne pierdem dimpreuna cu cei ce au fost osanditi. Daca Legea graieste prin Moise: "Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand obarsie din propovaduirea Domnului, ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o, impreuna marturisind si Dumnezeu cu semne si cu minuni si cu multe feluri de puteri si cu darurile Duhului Sfant, impartite dupa a Sa vointa?" [Evrei 2, 2-4], atunci sa ne infricosam de Acela Care cerceteaza inimile si rarunchii si sa-L induplecam spre noi pe Domnul dreptatii pedepsitoare. Sa statornicim in noi insine: pacea, sfintenia, rugaciunea cea cu zdrobire de inima, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Sa ravnim, ne-sovaitori in credinta noastra, vederea aceea fagaduita celor curati cu inima, ostenindu-ne in tot chipul sa o dobandim pe ea, intru care este viata cea vesnica, frumusetea cea preacurata, bogatia cea neimputinata, desfatarea cea necurmata, si slava, si imparatia.

16. De care fie ca noi toti sa avem parte intru Hristos insusi, imparatul cel vesnic, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Sau cel fara de inceput, si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Sau Duh, in veacurile cele fara de sfarsit. Amin.

Sfantul Grigorie Palama

• Nebunia de origine demonica
  Publicat in : Editoriale
• Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor
  Publicat in : Duminica a 23-a dupa Rusalii
• Vindecarea celor doi demonizati din Gadara
  Publicat in : Duminica a 5-a dupa Rusalii
• Invredniceste-ma Doamne sa Te iubesc!
  Publicat in : Editoriale