Una dintre învăţăturile fundamentale ale credinţei ortodoxe este că Hristos S-a făcut Om ca să strice lucrurile diavolului. Sfântul Evanghelist Ioan Teologul dă această mărturie: „Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului" (I Ioan 3, 8).

In aceste hotare se cuprind toate cele înfăţişate în Evanghelii cu privire la ispitirea Mântuitorului Hristos, la întâlnirile Sale cu cei îndrăciţi, tămăduirea acestora şi, desigur, toată învăţătura Sa şi a Sfinţilor Apostoli despre existenţa diavolului şi despre ura lui faţă de om şi întreaga făptură. Lucrarea Bisericii are ca ţel eliberarea şi tămăduirea omului, aşa încât acesta să iasă de sub înrâurirea şi stăpânirea demonilor.

Nu putem înţelege această lucrare dacă nu credem în existenţa lor. Diavolul este o fiinţă reală, a fost înger şi a căzut, devenind duh întunecat, iar acum urmăreşte, pe de o parte, să-i grăiască de rău pe oameni înaintea lui Dumnezeu, iar pe de alta, să-L grăiască de rău pe însuşi Dumnezeu înaintea oamenilor. Mai mult decât atât, îi luptă pe oameni pentru ca aceştia să nu primească energia-lucravea mântuitoare şi îndumnezeitoare a Domnului în viaţa lor. Are mare însemnătate faptul că, pe cât se slobozeşte cineva de stăpânia diavolului, luptându-se împotriva gândurilor şi a patimilor, cu atât se uneşte mai mult cu Hristos.

Potrivit învăţăturii catehetice dinaintea primirii Tainei Sfântului Botez, omul se leapădă mai întâi de diavol şi de toţi îngerii şi lucrurile lui, iar mai apoi se uneşte cu Hristos. Tot aşa stau lucrurile şi în viaţa duhovnicească, în general. In măsura în care cu ajutorul harului şi al lucrării lui Dumnezeu ne slobozim de meşteşugirile diavolului, ne împărtăşim de darurile Harului Mântuitorului Hristos.

In Dialoguri sunt cuprinse multe întâmplări ce vădesc existenţa, prezenţa şi lucrarea demonilor. Se poate să fi fost şi aceasta una dintre pricinile pentru care în Evul Mediu cartea a fost dispreţuită în spaţiul apusean, omul înrobit raţiunii neputând primi învăţătura cu privire la existenţa demonilor.

In multe locuri din cuprinsul cărţii se arată faptul că diavolul este o fiinţă reală, ce răspunde când este chemat. Este pomenită o întâmplare cu un om care i-a dat o poruncă slujitorului său, chemând numele diavolului: „Haide, diavole, scoate-mi sandalele". A văzut atunci cum, pe dată, curelele sandalelor sale s-au dezlegat, vădit fiind că cel pe care îl chemase, adica diavolul, ii daduse ascultare. Iar cand a strigat cu voce tare: "Pleaca, nenorocitule, pleaca! Nu cu tine am vorbit, ci cu slujitorul meu ", acela a dispărut şi curelele încălţămintelor au rămas aşa cum erau, dezlegate pe jumătate.

Demonul lucrează în chip felurit. Potrivit Sfântului Grigorie: „Duhul viclean stă întotdeauna la pândă asupra gândurilor, cuvintelor şi lucrurilor noastre, nu cumva ar putea afla ceva pentru care să ne învinuiască la vremea cercetării veşnicului judecător".

Sfinţii simt turbarea demonilor. Se povesteşte că pe când Datius, Episcopul Mediolanului, se liniştea în vremea nopţii, „vechiul vrăjmaş, cu glas asurzitor şi strigăte puternice, a început să răcnească asemenea unui leu, să zbiere ca un măgar, să sâsâie precum şerpii, să grohăie ca porcii şi să chiţăie asemenea şoarecilor”. De îndată însă ce Datius a strigat împotriva acestui vechi vrăjmaş, toată lucrarea drăcească a încetat.

Martin, un monah ce se liniştea într-o peşteră, a fost atacat de diavolul care „a încercat să-l izgonească din peşteră", năpustindu-se asupra sa în chipul unui şarpe uriaş.

Şarpele se aşeza înainte-i în vremea în care acesta se ruga şi îl urma îndărăt când se întindea să doarmă. Iar omul acesta sfânt îşi întindea mâna sau piciorul spre gura şarpelui, spunându-i: „Dacă ai primit îngăduinţa să mă muşti, eu nu mă împotrivesc ţie". Vreme de trei ani s-a petrecut aceasta, până într-o zi, când „vechiul vrăjmaş, biruit de marea bărbăţie a monahului, a crăpat şi a pierit".

Sunt cazuri în care diavolul însuşi se arăta asceţilor vrând să-i înspăimânte. Este pomenită o întâmplare din viaţa Sfântului Benedict. Povesteşte Sfântul Grigorie: „S-a arătat înaintea ochilor Părintelui, nu într-ascuns, nu în vis, ci în vedenie aievea, şi cu strigăte puternice se văita că este luptat cu sila; atât de tare striga de au auzit şi fraţii, măcar că nu-i vedeau chipul". Pe când Sfântul Benedict le povestea acestea ucenicilor săi, „i s-a arătat înaintea ochilor lui însuşi vrăjmaşul începător al răutăţii, o fiinţă scărbavnică si cu totul arzând în văpaie, ce se sălbăticea şi scotea flăcări pe gură şi pe ochi''. La început l-a chemat pe nume, iar mai apoi a început să-l ocărască şi să-i spună: „Tu, neblagoslovitule, iar nu purtător de binecuvântare [cf. numelui: Benedict], ce ai cu mine, de ce mă prigoneşti?

Este pomenită şi o întâmplare din viaţa Sfântului Benedict, care „l-a văzut înaintea sa pe vrăjmaşul începător al răutăţii în chip de vraci de cai ţinând un corn şi o cursă cu trei vârfuri". Povesteşte apoi cum duhul cel viclean a intrat într-un monah bătrân.

Aşa cum putem vedea şi din multe locuri ale Noului Testament, de multe ori diavolul pune stăpânire şi pe „cetatea cea de sus" a omului, creierul, vorbind el însuşi prin om. Este vorba despre cei stăpâniţi de demoni, care se trântesc pe jos, scot fel de fel de ţipete. In chip lămurit, există o deosebire între epilepsie şi îndrăcire, cea dintâi fiind socotită o boală a creierului, în vreme ce îndrăcirea este o lucrare a demonilor. De multe ori însă, diavolul se slujeşte şi de creierul bolnav. Asemenea cazuri întâlnim şi în cartea Sfântului Grigorie.

Precum Mântuitorul Hristos şi Apostolii i-au slobozit pe oameni de sub stăpânirea demonilor, tot astfel vedem că se întâmplă şi în multe cazuri descrise în această carte, de vreme ce lucrarea sfinţilor bărbaţi şi a sfintelor femei nu se mărgineşte doar la simple manifestări exterioare, ci înseamnă tocmai strădania lor de a-i slobozi pe oameni din robia şi înrâurirea demonilor şi de a le aprinde dorirea după patria cea cerească. Vedem cu prisosinţă aceasta în vieţile sfinţilor episcopi, clerici şi monahi, aşa cum ne sunt înfăţişate în Dialogurile Sfântului Grigorie.

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

Vechea si Noua Roma, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Vechea si Noua Roma"

 

• Si demonii cred. Dar il pot ei propovadui?
  Publicat in : Editoriale
• Si demonii au smerenia lor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Teama de demoni si jocul cu demonii
  Publicat in : Credinta
• Mantuitorul a scos demonii din doi oameni din Gadara
  Publicat in : Duminica a 5-a dupa Rusalii
• Numai Dumnezeu descopera cele tainuite. Demonii nu cunosc cele tainuite
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: