Se implinesc 250 de ani de la Martiriul Sfintilor Marturisitori Nasaudeni. Si nu oricand, ci acum cand, pe taram universal, lumea isi aduce aminte ca, in urma cu 1700 de ani, Sfantul Imparat Constantin emitea Edictul de la Milano, prin care crestinii deveneau liberi sa-si marturiseasca credinta.

Or, cei patru martiri nasaudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu, si-au dat viata tocmai pentru libertatea de marturisire a credintei lor ortodoxe in vremuri grele.

Acestia, prin staruinta Mitropolitului de pioasa amintire Bartolomeu Anania, au fost canonizati de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 22 noiembrie 2007, iar pe 11 mai 2008, a treia Duminica dupa Pasti, in Salva, pe "Mocirla" – locul patimirii lor –, hotararea a fost proclamata public.

In acest an omagial, incepand cu 10 mai 2013, cand a avut loc si minunata sfintire a bisericii Manastirii Salva, a fost prevazuta organizarea mai multor activitaţi şi evenimente comemorative: ridicarea unui monument memorial in parcul Nasaudului, resfintirea pe 22 septembrie a bisericii din Telciu si o liturghie solemna in Bichigiu, pe 12 noiembrie.

Datele de 10 mai si 12 noiembrie au fost alese ca repere simbolice: la 10 mai 1763, pe platoul numit "la Mocirla", la solemnitatea organizata de imperiali pentru sfintirea drapelelor graniceresti de lupta, batranul Tanase Todoran, cu mult curaj, a aparat Ortodoxia, iar pe 12 noiembrie 1763, pe acelasi platou, marturisitorii au fost chinuiti si omorati.

Credinta Marturisitorilor Nasaudeni, intr-o lume relativista si secularizata, este vrednica de admirat. Troparul Sfantului Atanasie ii rezuma in mod succint vrednicia: Luptator pentru credinta si neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos si aparator neinfricat al Ortodoxiei, ai odraslit in Țara Nasaudului, primind cu barbatie moartea de martir. Pentru aceasta, nimicind amagirile asupritorilor, ai castigat cununa cea nevestejita a sfinteniei. Fericite Atanasie, roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre.

Sau, cand este vorba de toti marturisitorii ardeleni, imnograful ii aseamana cu trambitele ingerilor: Luptatorilor pentru Ortodoxie, ca niste ingeresti trambite ati inviorat in suflete marturisirea dreptei credinte si, ca niste intelepti propovaduitori, pe credinciosi i-ati hranit cu dreapta si luminata invatatura. Mari au fost ostenelile lucrarii voastre, mare si osardia propovaduirii; mare a fost si rodul luptei voastre drepte, pururi pomenitilor ostasi ai lui Hristos.

Credinta lor in Dumnezeu si toate preocuparile de natura spirituala s-au impletit in sufletul lor cu dragostea fata de tara, dand nastere la ceea ce poporul va numi atat de sugestiv Legea romaneasca. Acest lucru, in mod artistic, il exprima George Cosbuc: O lege-avem strabuna/ Prin veacuri de furtuna/ Ea n-a putut s-apuna/ Strivita de pagani:/ Ne-a fost Cel Sfant tarie/ Si-n veci o sa ne fie/ Sus inima, romani.

Poate ca la nici un alt popor nu s-a inchegat o mai stransa legatura intre credinta sufletului si viata neamului. Asa se face ca Biserica noastra Ortodoxa a devenit si asezamant national, iar viata noastra ca neam s-a cladit pe piatra nezdruncinata a credintei religioase.

Aceasta legatura sfanta explica taina trecutului nostru si a supravietuirii ca neam. Poporul roman, inconjurat adesea de vrajmasi nenumarati si puternici, poate spune dimpreuna cu Proorocul David: de n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu(Psalmul 118, 92).

De aceea, cel mai vechi, cel mai sfant si cel mai de folos asezamant al neamului nostru, din toate vremurile, ramane Biserica Ortodoxa. Fiinta noastra s-a tesut in jurul sfintelor altare. Nici noi, cei de astazi, nu vom putea lasa urmasilor o mostenire mai de pret decat aceasta lege romaneasca, pe care au marturisit-o batranul mos Tanase Todoran si cu ortacii lui.

Daca in trecut Biserica, prin slujitorii ei, a influentat intreaga viata spirituala a poporului, dand nastere la o atmosfera de sanatate si curatie morala, nadajduim sa o faca si in viitor. Daca acest lucru a fost posibil atunci cand mijloacele ii erau foarte modeste, putem nadajdui ca si in viitor va fi posibil, cu toate neajunsurile de natura materiala, bineinteles, daca slujitorii ei vor continua sa cultive cu sfintenie aceleasi raporturi de suflet pe care le-au avut inaintasii lor cu credinciosii.

Marturisitorii Nasaudeni au fost ancorati cu toata fiinta in aceasta Biserica si, pentru credinta lor, si-au dat viata in chinuri in ziua de 12 noiembrie 1763. Uitandu-ne la ei in sus, trebuie sa le imitam curajul si statornicia. Un imbold spre acest lucru ni-l da si anul jubiliar in care ne gasim.

• IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscop al Alba Iuliei
  Publicat in : Organizare B.O.R.
• IPS Andrei Andreicut
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: