Drept măritori creștini,

Mai întâi de toate, pentru că suntem la praznicul, la sărbatoarea aceasta a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan, să le spunem celor care poartă numele acestor trei mari Părinți ai Bisericii noastre: La mulți ani cu sănătate, cu putere, cu bucurie, și Dumnezeu să le dea râvnă din râvna Sfinților. Si nu numai lor, ci și nouă, tuturor, să ne dea Preabunul Dumnezeu râvnă din râvna lor, căci mai întâi de toate ei au avut râvnă și dragoste față de Dumnezeu.

A prezentat aseară la vecernie, parintele Daniel, frumos și pe larg viața Sfinților Trei Ierarhi, a prezentat și din faptele lor. Eu doar atât mai vreau să spun, că Sfintii Trei Ierarhi au fost cunoscători ai cuvintelor Sfintelor Scripturi, ai tainelor lui Dumnezeu, dar taina lui Dumnezeu au cunoscut-o în urma citirii Sfintelor Scripturi și a rugăciunii personale, a nevoinței pe care ei au săvârșit-o. Pentru că în ziua de astăzi s-au înmulțit facultățile de teologie și cei care au făcut o Facultate de Teologie se cred și teologi. Teolog este cel ce știe să se și roage… Ascult de multe ori cuvinte ale unor pretinși teologi care uită că teologia se învață în genunchi, cunoașterea lui dumnezeu nu vine decât în acest fel…

Este periculos să vorbești despre Dumnezeu dacă n-ai vorbit întîi cu Dumnezeu. Pentru că poți, din cauza ispitei acesteia de-a dreapta, a închipuirii și a îndreptățirii, să aluneci în slava deșarta.

De aceea să ne rugăm la Preabunul Dumnezeu ca fiecare dintre noi să îl cunoaștem pe Dumnezeu citind și făcând. Că Sfinții Trei Ierarhi aceasta au făcut. Au citit, au cunoscut și au pătruns tainele lui Dumnezeu vorbind cu Dumnezeu.

A mentionat frumos părintele că toți trei au cunoscut viața de retragere, viața de pustnicie, viața de nevoință. Nu au ieșit la luptă decât după ce ei s-au nevoit și au bineplăcut lui Dumnezeu.

Ce bine este pentru creștinul care citeste Sfânta Scriptură și cât mai multe rugăciuni. Dacă e numai să deschidem Ceaslovul Și să ne uităm la cele 12 rugăciuni pe care le citim înainte de Sfânta Împărtășanie, vom vedea că majotitatea apartin Sfinților Trei Ierarhi ai Bisericii noastre. De aceea vă învit, în continuare, să-I descoperim pe sfinții Trei Ierarhi din rugăciunile și cântările bisericești.

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Unul dintre darurile cântărilor compuse de Biserică în cinstea sfinților este acela că păstrează nealterată, peste veacuri, expresia evlaviei credincioșilor către aceștia. Acesta este și cazul Sfinților Trei Ierarhi, pe care Biserica îi sărbătorește împreună încă din secolul XI, compunându-le cântări în care ni se arată adevărata măsură la care s-au ridicat cei trei luminători ai Ortodoxiei.

Astfel, una dintre sedelnele ce se cântă la Utrenie nu se sfiește a-i numi ,,alti trei apostolic”, și aceasta pe bună dreptate, întrucât s-au făcut într-adevăr mărturisitori ai Celui pe care L-au cunoscut așa cum puțini au reușit s-o facă, înainte sau după ei. De asemenea, mărturisirea lor a ajuns până la marginile pământului, luminând ,,ca niște raze ale soarelui celui înțelegător, care și luminează pământul cu dumnezeieștile sale străluciri”, după cum ni se dezvăluie într-una din stihirile de la Stihoavnă.

Plăsmuită în micul schit de pe malul Iris-ului, unde se sihăstrea Sfântul Vasile, în umila bisericuță Anastasia unde Sfântul Grigorie și-a ținut celebrele cuvântări, și întărită cu ostenelile cele martirești din exilul în Pont al Sfântului Ioan, această mărturisire comună reflecta slava Sfintei Treimi care luminează sufletele noastre, într-adevăr, cu dumnezeiești străluciri.

Însuși troparul acestei sărbători ne dezvăluie înălțimea la care s-au ridicat cei Trei Ierarhi în Biserică; acest tropar este practic o adaptare a troparului Sfinților Apostoli Petru și Pavel: ,,Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu apostolii și lumii învățători...”. Biserica mărturisește deci că Sfinții Trei Ierarhi și-au apropriat întocmai obiceiul apostolilor, cu timp și fără timp ocupându-se doar cu rugăciunea și propovăduirea Cuvântului. Nimic pentru ei, totul pentru ceilalți, în misiunea mistuitoare a dragostei lui Hristos.

Cântările sunt mărturisirea nevremelnică a Bisericii. Ele nu sunt doar compoziții ale unor poeți ai Bisericii, ci sunt cuvintele prin care Însuși Duhul Sfânt îi laudă pe sfinți. Căci așa este obiceiul lui Dumnezeu, să își prețuiască făptura pe care El Însuși a creat-o și sfințit-o. Dumnezeu se oglindește în sfinți, se vede pe El Însuși în ei și bucuria Sa este reflectată în bucuria Bisericii care se unește în laudele pe care le cântă.

"Organele Darului, alăutele Duhului, trâmbițele cele bine vestitoare ale propovăduirii, tunetele cele înfricoșate și vrednice de auzit, care de sus au glăsuit și slava lui Dumnezeu o au arătat marginilor, pe cei trei propovăduitori ai marii Treimi, pe Ioan și pe Vasile după vrednicie, împreună și pe Grigorie să-i cinstim” (Stihira la Vecernia cea Mare).

Biruința desăvârșită a Ortodoxiei ni se pare astăzi firească. Dar aceasta pentru că noi nu am trăit acea perioadă, în care lumea întreagă se întunecase prin erezia lui Arie și prin plăsmuirile următorilor săi. Sfinții Vasile și Grigorie, și apoi și Sfântul Ioan au dat piept acestora împotrivindu-se întregii înțelepciuni lumești, de multe ori această ,,înțelepciune” fiind susținută chiar de împărați. Însă ,,ca pe Goliat cel netrupesc, cu piatra cea din capul unghiului surpându-l, credința întru unire o au adus, cu sângele lui Hristos cel rosu îngrădind-o”.

Și se cuvine ca acest cuvânt să fie întărit printr-o cântare care sumarizează modul vieții și împreuna-prăznuirii acestor trei minunați sfinți: ,,Nu este al doilea întru acești trei, că fiecare cinstea sa întru sineși poartă, nici unul mai întâi fiind și pe cei întocmai cu cinstea covârșindu-i și își împărtășește mai vârtos unul altuia biruința bucurându-se, că nu încape între dânșii îndrăzneala pizmuirii, care strică unirea gândului”.

Iubiți credincioși,

Sfinţii Trei Ierarhi, prin modul lor de viaţă şi de dăruire, au turnat în vinele Bisericii şi ale creştinismului primar o puternică sevă de viaţă şi înflorire a Duhului lui Dumnezeu.
După primul congres al facultăţilor de Teologie din lumea ortodoxă, organizat la Atena, în 1936, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost aleşi drept ocrotitorii tuturor şcolilor teologice. Prin viaţa, credinţa şi prin desăvârşita lor dăruire faţă de Hristos şi Biserica Lui, cei trei sfinţi reprezintă, după Hristos, modelele cele mai vii, emoţionante, ale slujirii preoţeşti în cele trei trepte ale sale: diacon, preot şi episcop. Pentru cei ce se pregătesc a deveni preoți, Sfinţii Trei Ierarhi apar ca nişte icoane de lumină călăuzitoare spre calea plăcută Domnului. Ei ne învaţă pe noi, cei ce am ales să vieţuim ca ucenici apropiaţi ai Mântuitorului, cum să ne manifestăm credinţa, iubindu-L pe Hristos şi Biserica Sa mai presus de orice demnităţi lumeşti, iar dragostea aceasta s-o traducem prin fapte, prin grija deosebită faţă de poporul lui Dumnezeu încredinţat spre păstorire. Nevoinţele şi râvna lor să ne reamintească mereu că trebuie să avem conştiinţa chemării sfinte, o legătură unică dintre Hristos şi fiecare preot în parte.

Urmându-le pilda, să devenim icoana nemijlocită a lucrării şi prezenţei Domnului în Biserica Sa. Să le oferim credincioşilor, întocmai ca ei, hrană duhovnicească prin cuvinte alese, predici lămuritoare, tâlcuiri corecte ale dumnezeieştilor scripturi. Dreapta credință s-o apărăm, ca și sfinții ierarhi, cu măiestrie, dârzenie, înțelepciune, ferindune păstoriții de nenumăratele rătăciri, de pericolul secularizării care, din păcate, face atâtea victim în rândul confraîilor noștri. Dragostea să ne-o manifestăm prin fapte concrete, sprijinindu-I, ca odinioară ei, pe cei copleșiți de lipsuri sau necazuri.

Prin credinţa, strădaniile şi înfăptuirile lor, Sfinţii Trei Ierarhi rămân călăuze şi pentru poporul dreptcredincios. De la dânşii să învăţăm cu toţii să iubim şi ne apărăm Biserica. S-o protejăm de atacurile celor ce voiesc s-o distrugă. Precum atunci, și astăzi trupul tainic al lui Hristos primește lovituri nu doar de la păgâni, ci, din păcate, și din partea a numeroși creștini sau mai bines pus așa-ziși creștini. Nu te poți pretinde dreptcredincios dacă prigonești Biserica: lovind în ea, suferă Hristos– o ştim de la Sfântul Ioan Gură de Aur, primul teolog care a mărturisit că Biserica şi Hristos nu se vor despărţi niciodată. „Hristos moare fără Biserică, dar și Biserica fără Hristos. După ce ai tăiat capul, separându-l de trup, moare și capul, moare și trupul”, afirma îndrăzneţ sfântul părinte, referindu-se la Hristos Care sălăşluieşte în sufletele celor care s-au făcut mădulare ale Trupului Său, prin Taina Botezului. Pare o cugetare de-a dreptul tulburătoare. De unde cunoştea oare Sfântul Ioan un asemenea adevăr profund? Bănuim că acela care i l-a şoptit – Sfântul Apostol Pavel – i-a descoperit multe din tainele dumnezeirii, ca unul ce trăise deja această experienţă. Pe când pornise spre Damasc, cu gândul de a-i pedepsi pe cei îmbrăcaţi cu Hristos, la poarta cetăţii o lumină puternică l-a izbit în pulberea drumului, zicându-i: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti Tu, Doamne?” a strigat Saul, conştient că strălucirea orbitoare din amiaza zilei aparţine puterii dumnezeieşti. I s-a răspuns: „Hristos, pe Care tu Îl prigoneşti”. Deci Saul îi lovea pe creştini şi Îl durea pe Hristos. Saul prigonea trupul lui Hristos, adică pe membrii Bisericii, dar a strigat, suferind, capul ei – Mântuitorul.

Ce bine ar fi dacă am simţi, la rândul nostru, dragostea, dorul şi râvna Sfinţilor Trei Ierarhi pentru apărarea şi păstrarea dreptei credinţe! Ce bună ar fi lumea dacă L-am vedea pe Hristos, aidoma Sfinților Trei Ierarhi, nu doar pe icoană sau în potir, ci și în taina fratelui, a aproapelui nostru! Rămâne să ne rugăm cu nădejde, păstrând în minte modelul suprem al celor trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi: ei n-au despărţit niciodată cuvântul de faptă, rugăciunea de milostenie, nici credinţa de cultură”. Amin!

Preot DAVID MARIAN, Parohia ,,NASTEREA MAICII DOMNULUI”, Mamaia - Nord, Năvodari