Programul filosofiei ca sistem metafizic si stiinta a logicii
Hegel a impus in cultura filosofica europeana ideea ca filosofia trebuie sa fie un sistem coerent si unitar de gandire pentru toate domeniile de exercitiu intelectual. El trebuie sa explice functiile diverse ale spiritului, unitar in esenta sa, si sa coreleze intr-un sistem cele trei mari valori cardinale. Adevarul, Binele si Fumosul. "Cunoasterea nu este reala si nu poate fi infatisata decat ca stiinta, sau ca sistem" (Fenomemologia...p. 20). Pentru a intelege modelul hegelian de filosofare si tipul de metafizica pe care il propune, trebuie sa facem o scurta retrospectiva in istoria speculatiei filosofice. Chiar Hegel o intreprinde in celebrele sale prelegeri de istoria filosofiei.
Inca de la greci, filosofia si-a propus sa determine natura fiintei. Fiinta este tot una cu principiul lumii pe care filosofii l-au identificat cu diverse elemente cosmologice ale lumii (apa, aer, foc, atomi, vid, homeomerii etc), in obiecte ideale (numarul sau armonia la Pitagora), Ideea la Platon, materia si forma la Aristotel, s.a. Grecii propun, asadar, o metafizica a obiectului. Pe urmele lor, nici metafizica crestina nu a procedat altfel. Ea l-a ontologizat pe Dumnezeu si l-a vazut tot ca pe un principiu al lumii, numai ca l-a conceput in calitate de principiu creator. Cu totii, filosofii greci si crestini, plecau de la o certitudine. Principiul exista in exteriorul nostru. Important este ca noi, prin proceduri metodice, rationale sau dogmatice, sa-l cunoastem. Prin urmare pentru aceasta perioada avem o metafizica a obiectului, a exterioritatii.
Dimpotriva, epoca moderna, odata cu Descartes, pune problema radical diferit. Singura certitudine este ceea ce exista in interiorul nostru, cum am remarcat, gandirea noastra. Nu exista o alta certitudine. Existenta, exteriorul, lumea externa este "dedusa" din gandire. Prin urmare, acum avem de-a face cu o metafizica a subiectului, a interioritatii. Programul lui Descartes este radicalizat de catre Kant in cele trei Critici. In Critica Ratiune Pure, Kant sustine ca metafizica este posibila doar ca filosofie trancedentala, ca metafizica a subiectului, a interioritatii. Nu putem spune nimic despre lucru in sine, despre exterioritate. Or, cum mai spuneam, Hegel este omul sintezelor. El a propus o metafizica a unitatii intre subiect si obiect, intre subiectiv si obiectiv, intre interioritate si exterioritate, intre nemijlocit si mijlocit. Unitatea aceasta a subiectivului cu obiectivului este numita de el Absolut sau Idee Absoluta. Metafizica sa este asadar, una a Ideii. Daca aplicam acum metoda dialectica, vom intelege ca metafizica sa este una a Ideii care devine prin ea insasi. "In conceptia mea, care se va justifica numai prin expunerea sistemului insusi, totul revine la a intelege si exprima adevarul nu ca s u b s t a n t a dar tot atat ca s u b I e c t". (Hegel, Fenomenologia spiritului, Editura Academiei, 1965, p. 17) "Adevarul este intregul. Intregul este insa numai esenta care se implineste prin dezvoltarea sa. Trebuie spus despre Absolut ca este in esenta r e z u l t a t, ca el este numai la u r m a ceea ce el este cu adevarat; si in aceasta tocmai sta natura sa de a fi ceva real, subiect, adica devenirea lui insusi"( Ibidem p. 18). Dialectica permite permanente treceri de la obiectiv la subiectiv, de la natura, la istorie si spirit. De aceea Hegel critica filosofia kantiana pentru ca a considerat ca metafizica nu este posibila ca stiinta despre lucrul in sine, despre suprasensibil. Ea nu poate ramane la ceea ce prescria Kant: la cercetarea critica, la ideea de filosofie transcendentala care investigheaza conditiile apriori ale cunoasterii. Restrangerea obiectului de studiu al metafizicii la cercetarea subiectivitatii umane si la lumea fenomenelor a fost criticata de Hegel in lucrarea Credinta si Stiinta aparuta in 1802. "Prin faptul ca esenta ei este aceea de a fi idealism critic, filosofia kantiana marturiseste direct ca principiul sau este principiu al subiectivitatii si a gandirii formale..."(G.W.Fr. Hegel, Studii filosofice, A se vedea, Credinta si Stiinta sau Filosofia Reflexiva a Subiectivitatii in formele ei complete ca Filosofie Kantiana, Jacobiana si Fichteana, pp. 19-124).
Or, cunoasterea - in viziunea lui Hegel - trebuie sa fie centrata pe ceea ce noi numim astazi obiect real. A cunoaste - sustine Hegel - inseamna a cunoaste in mod absolut si nu limitat. Nu exista argumente pentru a limita cunoasterea. Kant greseste pentru ca elimina filosofia din regimul ei de cunoastere a Absolutului, decretand ca noi putem cunoaste doar fenomenul, ceea ce este lucru pentru noi, si nu noumenul, adica lucrul in sine, obiectul real. Hegel isi propune sa-l continue pe Kant care a ramas blocat in regimul opozitiilor dintre lucru in sine-lucru pentru noi, spirit-lume, suflet-corp etc. "Filosofia kantiana se opreste, simplu, la opozitie si face din identitatea acesteia sfarsit absolut al filosofiei, adica pura limita care este o negatie a filosofiei: dimpotriva ca sarcina a adevaratei filosofii...este depasirea absoluta a opozitiilor" (Ibidem, p. 20).
In conceptia lui Hegel, filosofia este o stiinta a Absolutului. Ea incearca sa-l cuprinda, sa-l cunoasca. Marea problema a filosofiei consta in incercarea de raspuns la intrebarea: Cum gandim Fiinta in sine? Fiinta ca principiu al lumii a fost gandita numai ca ceva obiectiv, ceva care exista in afara mintii noastre: ca apa, ca foc, ca substanta etc. Dar noi trebuie sa privim lucrurile si din perspectiva noastra, a felului in care ne pozitionam noi mintea pentru a cunoaste. Altfel spus, trebuie sa ne intrebam ce tipuri de structuri de gandire comune tuturor (de facultati cum se spunea in limbajul vremii) mobilizam atunci cand cunoastem. Astfel, lectia kantiana este integrata (creator) si dusa mai departe din punctul in care ea a ramas. Asadar, cum gandim noi Fiinta in sine, Absolutul, si. mai ales, cum o explicam? Hegel sustine ca Fiinta in sine nu poate fi cuprinsa dar poate fi descrisa, iar metodele acestei descrieri este dialectica. Ea consta in a descrie miscarea reala a gandirii, numita de el "fenomenologia spiritului", care incearca sa surprinda mecanismele logice de trecere de la abstract la concret, de la principiul abstract al lumii, Absolutul, la ceea ce reprezinta rezultatul final al devenirii lui, Spiritul Absolut.
In acest inteles, al descrierii fenomenologice a gandirii omenesti in raportarea ei la Absolut, metafizica este vazuta ca o logica. Asa se explica de Hegel isi intituleaza tratatul sau de ontologie cu expresia Stiinta logicii.
Conf. univ. dr. Constantin Aslam
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.