Sofistica

Patria luminismului antic grec este Ionia. Capelle pune inceputu­rile acestui luminism chiar in seama lui Homer, care nu mai primeste fara o reflexiune critica nimic din ceea ce traditia poporului grec accepta fara de nici o rezerva. Dar cei dintii filozofi greci care merita numele de "iluministi" sint Xenofon din Colofon, Heraclit, Hecataios din Milet, Hellanicos si Tuchidide cit si ateistul Diagoras din Melos.

Un insemnat caracter luminist au si asa-zisele "colectii hipocratice", al caror autor este contemporan cu Pericle. Deci titlul de glorie il are in aceasta privinta Hipocrate. Acesta din urma cauta sa inlature orice superstitie din medicina si sa fundamenteze o etiologie rationala a bolilor. Hipocrate intrebuinteaza experimentul in cerceta­rea bolilor. Datorita influentelor externe prin comert si prin legaturile maritime se dezvolta si in Grecia antica o conceptie relativista despre morala si drept. Culmea acestei miscari luministe o reprezinta - in a doua jumatate a secolului V i.Hr. - sofistica. Izvoarele din care noi cunoastem sofistica sint dialogurile platonice, mai ales acelea de la inceputurile activitatii lui Platon, in care acest mare filozof-poet  descrie  sofistica,  desi nu tocmai obiectiv;  apoi scrierile lui Aristofan (mai ales "Norii"), ale lui Xenofon si Isocrate. Date im­portante mai gasim si la Aristotel, in biografiile despre sofisti ale lui Filostrat, cit si la Dionisie din Halikarnas. Dar cel mai important izvor il avem in lucrarea lui Diels.

Platon il descrie pe sofist ca fiind un individ care vineaza dupa un onorar cit mai mare, iar Xenofon ii descrie si el ca pe niste negustori de intelepciune, pe care nu-i interesa adevarul, ci erau ahtiati dupa bani si glorie. Sofistii, zice Xenofon, vorbesc ca sa insele, scriu pentru a cistiga bani si nu produc nimic folositor. La fel si Aristotel declara ca sofistica este o intelepciune "paruta", iar sofistii, niste negustori care vind o astfel de intelepciune. Termenul "sofist" si-a pastrat pina in zilele noastre intelesul dat de filozofii de mai sus, dusmanii de moarte ai sofistilor.

In acest sens, sofistica nu este o doctrina, ci o atitudine vicioasa a spiritului uman. In aparenta sofistii sint continuatorii filozofilor din epoca precedenta, dar in realitate ei se deosebesc de acestia prin aceea ca pe ei nu-i mai intereseaza obiectul cunoasterii, care este adevarul, ci numai interesele subiectului care cunoaste. "Un fel de profesori ambulanti, sofistii erau interesati sa recolteze onoare si bani. Confe­rentiari enciclopedici si scriitori de talent, sofistii sint totul, numai in­telepti in sensul antic al acestui cuvint nu. Hippias, de ex., brileaza deopotriva in astronomie, geometrie, aritmetica, fonetica, ritmica, mu­zica, pictura, etnologie, mnemotehnica, literatura, epigrama si exortatiuni morale... el seamana cu un "Heros" din epoca Renasterii italiene" . Adevarul este ca pe sofisti ii interesa numai profitul pe care-l aveau ocupindu-se cu stiinta si nu cu adevarul.  Despre obirsia sofisticii am vorbit mai sus. Totusi aici trebuie sa mai aratam citeva cauze ce au facut ca sa se nasca sofistica. Mai intii trebuie sa amintim faptul ca speculatiile filozofice de pina acum au sfirsit, dupa cum aminteam mai sus, in eclecticism, resemnare sau in scepticism. Cunoasterea este un proces si daca nu exista un proces - cum afirmau eleatii - atunci nici cunoasterea nu este posibila. Iar daca nu exista decit o eterna devenire ca proces - cum credea Heraclit - atunci nu poate exista nici o cunoastere a adevarului. La fel si daca nu exista decit un proces mecanic, asadar numai amestecuri si despartiri de elemente materiale - cum cred atomistii si Empedocle -, atunci iarasi nu poate exista un proces spiritual, ceea ce inseamna o cunoastere a realitatii. In toate cazurile se ajunge la aceeasi concluzie : cunoasterea adevarului nu este posibila. Nu exista nici o cunoastere, nici un adevar, si, asadar, nu exista nimic in sine sau general-valabil, nici in domeniul stiintific si nici in cel moral, ceea ce inseamna ca nu mai ramine decit parerea subiectiva si arta de a o face pe aceasta va­labila. Cu un cuvint nu mai ramine decit insul si parerea acestuia, ceea ce inseamna ca omul ca individ devine masura tuturor lucrurilor.

O alta cauza ce a produs sofistica a fost necesitatea burgheziei de­mocratice ateniene, care cerea o participare tot mai larga a poporului la treburile obstesti, de a trezi constiinta individului si a-l face sa simta nevoia unei pregatiri teoretice si practice mai sistematice si necesitatea acestuia de a se inarma cu cunostinte generale si speciale si da a de­prinde arta de a vorbi, care este arta de a conduce in orice democratie si care era marea pasiune a grecului antic. Caci acela care vrea sa izbindeasca in viata publica, sa ajunga la demnitati si putere, acela trebuie sa stie sa se impuna multimii prin aparitia si verbul sau. Asa se naste, cu toata opozitia viguroasa a aparatorilor traditiei filozofice de pina aici, cum ne relateaza unele comedii ale lui Aristofan, un nou ideal de educatie si un nou tip de dascali, care sa realizeze acest ideal. Acesti invatatori sint sofistii. Acestia se aduna din toate partile Greciei mai ales in Atena, care devenise, in epoca despre care vorbim, punctul cen­tral al spiritualitatii grecesti si al democratiei. Sofistii sint in cea mai mare parte straini, care vin la Atena ca invatatori si mijlocitori de "in­telepciune" si in aceasta calitate se ofera a instrui, pentru onorarii inalte tineretul atenian, dornic de a ajunge la conducerea statului, la bogatie si putere. Din aceasta pricina preocuparea sofistilor nu mai era reflexiunea asupra fenomenelor naturii, ci omul subiectiv, omul care cunoaste si actioneaza in societate.

Din cele de mai sus se poate usor vedea ca intre sofisti si ceilalti filozofi antesoeratici, despre care am vorbit pina acum, este o deosebire esentiala. Pe linga faptul ca sofistii au si o alta metoda, ei au si un alt scop : filozofii cu care ne-am ocupat pina aici erau cercetatori ai ade­varului si aceasta numai de dragul adevarului. Pe acestia nu-i interesau deloc micimile vietii cotidiene. Sofistii, dimpotriva, sint invatatori pu­blici in ale stiintei si in aceasta calitate ei cutreierau orasele, cistigind uneori sume imense din "marfa" pe care o vindeau. Ei posedau - dupa informatiile pe care le avem despre ei - cunostinte multe din toate do­meniile, ceea ce ii facea pe sofisti sa fie grotesc de mindri si orgoliosi. Pentru vechii filozofi, faptul era totul si inapoia acestuia persoana aces­tora nu mai conta. Pentru sofisti, dimpotriva, hotaritoare era numai per­soana lor, faptul in discutie nu era decit un mijloc spre un scop cu totul strain de stiinta. De aici si multele domenii in care acestia erau ver­sati.

Dar obiectele despre care ei mijloceau cunostinte erau mai ales acelea pe care le dictau interesele democratiei si anume: in mare cinste erau retorica si dialectica, etica si teoriile politice, apoi educatia sau cultivarea tineretului, apoi gramatica, stilistica, mitologia, teo­ria literara, muzica, astronomia, meteorologia, cosmologia. Scopul pe care il urmareau sofistii era pedagogic , ei voiau sa educe tineretul, sa-l invete virtutea,ceea ce inseamna sa-l faca cit mai versat in gindire, vorbire si activitate, pentru ca sa aiba un succes cit mai mare in viata. Pregatirea pentru viata publica este scopul ultim pe care cautau sa-l realizeze sofistii. De aceea problema cultivarii tineretului devine - gratie sofistilor - o problema centrala in viata culturala a Greciei an­tice. Sofistii sint constienti ca ei sint intemeietorii unei educatii stiinti­fice. Tineretul atenian voia sa fie priceput in ale politicii, pentru a avea succes in viata si in stiinta. Sofistii cautau sa indestuleze aceasta dorinta a tineretului, devenind astfel un fel de dascali ambulanti.

Forma in care sofistii isi expuneau cunostintele lor era foarte dife­rita. Ei isi faceau activitatea lor fie prin conferinte, in fata unui nume­ros auditoriu, in gimnazii, cu ocazia olimpiadelor, fie intr-un cerc mai restrins prin dispute, sau prin cursuri. Metoda cu ajutorul careia faceau ei acest lucru era "eristica", sau arta de a discuta, ce se transforma de cele mai multe ori intr-o logomachie, prin care sofistii nu urmareau o demonstratie clara a adevarului, ci zapacirea si doborirea adversarului prin tot felul de sofisme, lucru ce le-a atras tristul renume de mai tirziu. Prin aceasta metoda, sofistii au ajuns la o adevarata vir­tuozitate, lucru care i-a facut vestiti. Din aceasta pricina, sofistii erau foarte cautati de tineretul avut, bine platiti si purtati in triumf . Se stie de ex. ca sosirea lui Protagoras in Atena era un eveniment extraordinar, ce producea o senzatie enorma, pe care Platon o descrie admirabil in opera sa "Protagoras".

Deoarece scopul cunostintelor teoretice era succesul practic al in­sului, era natural ca sofistii sa caute sa stabileasca o teorie a cunoas­terii, in sensul ca adevar si eroare, bine si rau, drept si nedreptate n-au o valoare general-valabila, ci una subiectiva si relativa, fiindca acestea depind numai de om, de constitutia si interesele individului. Astfel so­fistii ajung la un rationalism critic ce sfirseste in scepticism sau chiar in nihilism.

N.B.

• Epictet
  Publicat in : Perioada etica - religioasa
• Pelerin la Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai
  Publicat in : Reportaj

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: