Ajunul Bobotezei, zi de post negru

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare. Postul din Ajunul Botezului Domnului face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie sa primeasca de la duhovnic binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.

Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa".

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

In Ajunul Botezului Domnului sunt savarsite Ceasurile Imparatesti, Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia, apoi Sfintirea cea mare a apei.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire..."). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta") si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant"), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

03 Ianuarie 2022

Vizualizari: 151348

Voteaza:

Ajunul Bobotezei, zi de post negru 4.76 / 5 din 17 voturi. 25 review utilizatori.

Comentarii (25)

  • Gica GheorghePostat la 2019-01-05 10:10

    Doamne ajuta !! Dumnezeu sa ne binecuvanteze si sa ne lumineze calea !!

  • IOAN BUDAIPostat la 2015-01-05 23:06

    Doamne ajută Preacucernicul părinte Pr. lect. Lucian Farcaşiu are și doctoratul.În mod sigur s-a omis din neatenție. Bucurii Iona

  • Andrei PanaitPostat la 2015-01-04 21:49

    "Perioada dintre Crăciun şi Bobotează este însemnată în calendarul nostru bisericesc ca perioadă cu harţi în toate zilele, inclusiv miercurea şi vinerea. Harţile înseamnă dezlegare la toate mâncărurile, adică la produsele de carne, precum şi la lactate şi ouă. Precizările din "Tipiconul" Sfântului Sava rânduiesc în acest sens ca "de Praznicul Naşterii Domnului, chiar dacă se va întâmpla Miercurea sau Vinerea, se dezleagă mirenii la carne, iar monahii se dezleagă la brânză, ouă şi peşte. Şi mâncăm, începând din ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, în toate zilele, până la Ajunul Arătării lui Dumnezeu (adică Praznicul Botezului Domnului). De asemenea, de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi, nici în Biserici şi nici în chilii" (p. 184). Aceste pogorăminte, atât în ceea ce priveşte dezlegarea la mâncare, cât şi în ceea ce priveşte oprirea îngenuncherilor, arată bucuria praznicului care se răsfrânge asupra credincioşilor nu doar în cele duhovniceşti, ci şi în privinţa rânduielii vieţii lor trupeşti".Pr. lect. Lucian Farcaşiu

  • dani cosmaPostat la 2014-01-04 21:09

    Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze PE toti care colaboreaza cu crestin ortodox...sunt foarte frumoase si folositoare...va multumesc mult...Doamne sa ne inerti pacate le...Amin

  • costel popescu Postat la 2013-01-05 17:18

    Astazi, pentru ca Ajunul a cazut sambata, nu se tine post negru - ajunare totala, dar este zi de post.

  • mihail catalin dumitruPostat la 2013-01-05 12:38

    Sfantul Sava in tipicul sau spune ca: atunci cand ajunul Botezului Domnului cade sambata sau duminica nu este post negru. Dupa Sf. Liturghie se mananca paine si se bea un pahar de vin, iar seara se mananca cu ulei.

  • Raluca Vasilica MatiuPostat la 2013-01-05 11:44

    Doamne ajuta! Multumesc pentru articole! In articolul despre ajunare am citit ca in Ajunul Bobotezei se tine post negru. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Azi tinem sau nu post? Multumesc!

  • CORINA GEORGIUPostat la 2013-01-05 08:15

    Chiar daca "se apropie vremea"....noi sa multumim ptr. toate lui D-zeu, dar mai ales ca ni se arata chiar si sub aceasta forma, D-zeu este cu noi asa cum ne-a promis, "PANA LA SFARSITUL VEACURILOR"!!! Asa deci, sa primim cu totii in casele noastre Sf. Botez si, sa ne sfintim (mai ales) sufletele prin aceasta Sf. apa dar mai ales, prin fapte si prin pocainta desavarsita! AN NOU FERICIT tuturor si, bunul D-zeu sa ne ierte, sa ne dea putere sa razbim pana in ziua cand ne vom intalni cu El. Doamne ajuta!

  • ion mirosanuPostat la 2013-01-05 00:57

    Cum deosebeşti o învăţătură corectă de una incorectă atunci când mânat de neştiinţă cauţi în toate părţile un sprijin ce nu ţi se dă decât doar poate dacă mâna Domnului veghează asupra ta . Răul , este adevărat , se poate deosebi de bine şi doar ştiind cele zece porunci ori cele nouă fericiri ale testamentului cel nou . Purificarea cu apă a fost lăsată omului în mai multe forme , din vechiul testament , la Botezul Domnului s-a simplificat atât de tare încât Dumnezeu a sfinţit apa Iordanului prin prezenţa fiului . Ioan a vestit aceasta şi puţini au ascultat . Acum primim Botezul prin toţi unşii bisericii noastre . Ce este de învăţat ? Este ceva de învăţat ? Cum se învaţă ceva ce ne-a fost dat cu atâta mărinimie tuturora ?

  • Mircea SangriuPostat la 2013-01-04 17:38

    Aceasta sarbatoare este extrem de importanta. In Israel , la raul Iordan, apa isi schimba cursul spre deal, spre uimirea crdinciosilor. Doamne ajuta !

  • Vasa NastaPostat la 2013-01-04 12:37

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu curateste-ma de toate faradelegile mele si sfinteste sufletul si trupul meu, ca sa te slavesc si sa-ti multumesc pentru toate binefacerile Tale ! Amin.

  • Vasa NastaPostat la 2013-01-03 11:39

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne si ne mantuieste pe noi care nadajduim intru Tine ! Amin.

  • silviu stoicaPostat la 2012-01-05 21:14

    DA SE POATE SPALA IN AJUN ! Firea apelor se schimba dar dupa 12 noaptea , a se citi cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, care arata ca in vremea sa crestinii luau ape din fantani dupa ora 12 noaptea si care se pastra asa fara a se strica asemeni Aghesmei mari.

  • costel popescu Postat la 2012-01-05 13:51

    Se spune ca de Boboteaza firea apelor se schimba, dar asta nu inseamna ca orice apa devine aghiasma. Din acest punct de vedere poti spala. Dar avand in vedere ca e o zi de sarbatoare, ar fi de dorit sa va ocupati de cele duhovnicesti si sa amanati spalatul rufelor pentru celelalte zile.

  • tudorita parisPostat la 2012-01-05 12:32

    se spala in ajunul bobotezei?

  • berdila vasile Postat la 2012-01-05 00:48

    multumim ptr articol.bine documentat.

  • costel popescu Postat la 2012-01-04 15:58

    Sfantul Sava cel Sfintit in Tipicul sau spune: "Se cuvine sa stim ca daca este Ajunul Craciunului Sambata sau Duminica, atunci se face Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se canta in chiar ziua Praznicului. La fel facem si la Praznicul Sfintei si Dumnezeiestii Aratari, adica a Botezului Domnului. Sa fie cu luare aminte, caci atunci cand nu este ajunul sambata sau duminica, se face Liturghia Marelui Vasile, iar in ziua Praznicului se canta Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur".

  • angela maria balmosPostat la 2012-01-04 14:50

    multumim Domnului ca am ajuns cu bine si la aceste Sf Sarbatori.Sa dea Bunul Dumnezeu ca in acest an sa avem parte de sanatate,si un gram de noroc. D-zeu sa ne ajute pe toti.

  • cosor benoniaPostat la 2012-01-04 11:34

    va multumesc din suflet ca existati!!!!!!!cind am nevoie de liniste sufleteasca accesez pagina dv si mi se transfera energie pozitiva!!!!!

  • Tatiiana MurariuPostat la 2012-01-04 09:14

    In fiecare an, aceste minunate sarbatori, aduc noi emotii sufletesti.Este ca opregatire a naturii, a omului, pentru intampinarea,,SFANTULUI DUH" la sfintirea apelor.Preotul anunta din casa in casa, sfinteste casele si pe credinciosii ce locuiesc in ele;iar oamenii gospodari taie pe rau, crucea uriasa din gheata.Este emotionant ritualul de rugaciune.Iar ''gerurile bobotezei"sunt renumite pentru binecuvantarea anului cu besug de roade.

  • carmen carmenutzaPostat la 2012-01-04 08:49

    foarte interesant si educativ articolul.Mereu avem cate ceva de invatat.Multumim din suflet ca existati

  • stanoia mirabelaPostat la 2011-01-06 20:58

    Doamne ajuta !sa fim adevarati crestini

  • licu monicaPostat la 2011-01-05 21:50

    cand citesc aceste articole simt o eliberare launtrica ,simt acea energie pozitiva care imi invadeaza sufletul si trupul! domne ajuta! VA MULTUMESC CA EXISTATI!!!

  • Magdalena SovaPostat la 2011-01-05 21:17

    Atat Ajunul Bobotezei, cat si Botezul Domnului raman zile semnificative in calendarul nostru ortodox, iar noi crestinii primim cu drag aceste informatii de pe crestinortodox.ro si aducem multumire pentru cei ce se ostenesc a le scrie.

  • razvan CalinicPostat la 2011-01-05 11:55

    foarte instructiv

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Povesti de pe strada mea - Un nou prieten
Povesti de pe strada mea - Un nou prieten Alex e un băiețel si are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Oana. Sunt copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Au mulți prieteni și la școală, și în cartier. Când este timp frumos, merg să se joace în părculețul de la 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei Acasă, Alex se joacă în sufragerie cu un avion, în timp ce Oana, sora sa, răsfoiește curioasă o revistă pentru copii. În bucătărie, bunicuța le pregătește ceva bun. Ce foame îmi este ! spuse Alex. Tare aș mânca ceva bun! Dar abia am stat la masă, cum 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers Este seară. Soarele tocmai apune, iar lumina sa blândă îi face loc cu eleganță întunericului liniștit al nopții. Acasă, Alex și Oana se pregătesc de culcare. Mama îi strigă: Copii, hai să vă spălați pe dinți! Apoi vă spune-ți rugăciunea și - țuști! 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile Dragi copii, tot ceea ce facem are efect și asupra oamenilor din jurul nostru. Atunci când râdem de un coleg sau când îl tratăm urât, acesta se simte trist. Atunci când facem cuiva un cadou sau un compliment, devine vesel. Trebuie să ne amintim mereu 8.50 Lei
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii Sfânta Împărăteasă Elena este un model de referință pentru femeile creștine din toate timpurile, dar mai ales pentru mame, oferind un exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate. Ea a reușit să îmbine cu măiestrie înțelepciunea 12.00 Lei
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se 20.00 Lei
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istorie 70.00 Lei
Familia ortodoxa - mai 2025
Familia ortodoxa - mai 2025 Sfântul Theofan Zăvorâtul: Dragostea este raiul duhovnicesc;Dragostea azi, de Virgiliu Gheorghe;Monahia Matrona Domnaru, fosta stareță a Mănăstirii Hurezi;Sfinții care au făcut din provincia romană Galia Belgica un pământ sfânt... când sufletul cunoaște 14.50 Lei
Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact