Ateul ortodox
Departe de a fi un ins nereligios, ateul este sacerdotul cultului inexistentei lui Dumnezeu. Altarul sau este propria sa constiinta teoretica, in fata careia, plin de auto-evlavie, isi oficiaza si isi propovaduieste cultul propriei pareri. Mintea lui cheama cu "suspine negraite" propriul intelect sa pogoare si sa spulbere amagirile teologice.
Fundamentalismul ateu creste ca vascul mai ales pe trunchiul religiilor care au reusit sa se interiorizeze etnic. De aceea, mai atei decat ateii germani, britanici sau americani sunt ateii ortodocsi. Ateul ortodox este hipersensibil la cadrul Ortodoxiei, ale carui stereotipii seducatoare ii asmut nesatul. De altfel, aici se afla ascuns si pericolul care pandeste, cel putin simbolic, destinul crestinismului oriental.
O reflectie teologica incomoda a lui Merejkovski avea sa desconspire tocmai paradoxul acestei conduite: riscul credinciosului ortodox este sa fie intr-atat de hipnotizat de Ortodoxie incat sa ajunga s-o iubeasca mai mult chiar decat pe Hristos! Iata descrise lapidar mentalitatea si comportamentul ateului ortodox. Daca acesta sovaie de obicei sa-L ia in serios pe Hristos sau pur si simplu respinge ca pe o penibila superstitie realitatea lui Dumnezeu si cu atat mai mult evenimentul intruparii Fiului Sau, in schimb este coplesit de prestigiul stramosesc al traditiei religioase, de savoarea inconfundabila a datinilor si de fastul destins al ritualului, in toate acestea admirand tot atatea izbanzi istorico-culturale ale poporului nostru!
Pentru ateul ortodox, cultul reprezinta un fapt eminamente cultural si o "modernitatea religioasa", exclusiv decorativa. Ateul ortodox exalta fara rezerve valoarea muzeala a Ortodoxiei. Pe aceasta o aclama zgomotos, sarind ca ars, ba chiar fiind gata sa se jertfeasca (el, care stiti bine cu cata parcimonie isi administreaza martiriul!) atunci cand careva se atinge de cel mai neinsemnat fir de par din crestetul ortodoxioarei lui.
Fiinta ateului ortodox este captivata de estetica praznicelor, de opulenta podoabelor care insotesc spectacolul liturgic, de "exotismul" ambiantei monahale, de stenica jovialitate a pogora-mintelor de tot felul, ca si de inventivitatea argutiilor duhovnicesti care, in relatiile cu Puterea, consolideaza "taina compromisului". Este un conviv fermecator la agapele clericilor, gata sa participe util la domolirea asperitatilor dintre Hristos si Mamona, stiind mai bine ca oricine cat sa intinda coarda cu popimea.
La toate astea ma gandeam zilele trecute, pe cand strabateam stradutele unui incantator cartier bucurestean, in plina zi de post a "Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul" (29 august, zi de doliu a crestinatatii), cand am avut prilejul sa intalnesc, una dupa alta, biserici care oficiau de zor tot atatea nunti. Patru mirese, toate ignorante, cu alesii lor, ignoranti si ei, si cu rubedeniile lor, ignorante si ele, implineau la mii de ani distanta dorinta anticei Irodiade, "schimband netulburati cap de profet pe trup de curtezana". Este greu de crezut insa ca cei care oficiau aceste taine ar fi slujit in necunostinta de cauza. Iata-i, mi-am zis, care va sa zica, mireni si preoti infratiti in ambianta atot-intelegatorului ateism ortodox postrevolutionar!
In rest, ma bate gandul ca prea ne-am grabit sa ne falim cu imbujoratul rezultat al referendumului recent, care proclama ca ortodoxa aproape 90 % din populatia Romaniei. Realitatea se arata a fi, oricum, mai posaca.
Sorin Dumitrescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.