Baticul - amanunt sau element de identitate?
Oamenii credinciosi incearca, in general, sa isi exprime propria identitate religioasa, nu doar in cadrul ritualurilor de cult, ci si in viata lor particulara de zi cu zi. In aceasta privinta, imbracamintea joaca un rol foarte important in cele mai multe dintre cazuri. Un exemplu in acest sens il reprezinta valul sau basmaua, care starneste multe controverse nu doar in lumea islamica.
Valul, basmaua, care acopera capul, deseori fata si corpul, provin probabil din Orient. Portul valului ofera protectie in fata privirii celor indiscreti, asigurand, in acelasi timp, o anume intimitate.
Conducatorii musulmani, cum ar fi, de pilda, califii abasizi, apoi imparatii chinezi, purtau un asemenea val, ca sa nu mai vorbim de tuaregii din Sahara, unde doar barbatii sunt acoperiti cu un val. La multe popoare, femeia a trebuit sau trebuie sa poarte capul acoperit partial sau in intregime. In vechiul Orient, valul este consemnat inca din a doua jumatate a mileniului al II-lea i.d.Hr. in legile asiriene, ca un semn distinctiv pentru femeile nobile sau casatorite.
Prin urmare, nu e o surpriza faptul ca valul este intalnit si in iudaism si in comunitatile iudeo-crestine. Sfantul Ap. Pavel a incercat sa introduca portul valului de catre femei si in comunitatile crestine provenite din lumea pagana, ignorand insa faptul ca, in traditia lumii elenistice, valul era purtat doar cu prilejul nuntii sau ca o componenta care tinea mai mult de moda. Femeile din Corint au refuzat portul valului, asa incat Sfantul Ap. Pavel a batut in retragere si a incercat sa vina cu argumente in prima sa epistola trimisa corintenilor (I Cor. 11, 2-16):
"capul" barbatului este Hristos, iar "capul" femeii este barbatul; barbatul nu trebuie sa-si acopere capul, pentru ca el este "chipul si slava" lui Dumnezeu, pe cand femeia este doar "slava" barbatului. Sfantul Pavel incearca sa sublinieze ca, dupa cum barbatul nu poate participa la slujbele Bisericii cu parul lung, tot la fel, femeia fara a avea parul acoperit cu un val (cf. W. Schrage, Der erste Brief an die Korinther, pp. 487-541).
Unii Parinti si scriitori ai Bisericii au continuat si ei sa sustina aceeasi atitudine a Apostolului Pavel fata de portul femeii. Astfel, la inceputul secolului al III-lea, Tertulian, in lucrarea sa De virginibus velandis, cerea ca toate fecioarele sa poarte valul nu doar in biserica, ci oriunde in public. Acest lucru avea sa fie respectat mai tarziu cu strictete mai ales in randul calugaritelor si surorilor din ordinele monahale. Mai mult decat atat, atunci cand intra in biserica, multe credincioase ortodoxe isi acopera parul cu o naframa sau basma. Tot la fel, pana azi, multe credincioase catolice din Italia, la intrarea in biserica, isi pun un acoperamant pe cap sau cel putin o batista; in plus, protocolul prevede ca in cadrul audientelor la nivel inalt la papa, femeile sa poarte un val confectionat dintr-un material foarte fin; acelasi val este purtat cu ocazia unor inmormantari sau la nunti, cand se poarta un val alb.
Nici in perioada Reformei nu s-a pus problema schimbarii sau inlaturarii portului acoperamantului capului femeii, chiar daca J. Calvin a tratat-o cu indiferenta. Astazi, insa, atat in Rasaritul ortodox cat si in Apus, folosirea basmalei de catre femei in spatiul liturgic sau in afara lui nu mai prezinta un interes special din partea preotilor sau episcopilor, in afara unor exceptii, dar tot mai putine.
Altfel stau lucrurile in spatiul islamic. Exista trei locuri in Coran (33,53; 33,59; 24,31), in care se cere femeilor sa se imbrace decent. Termenul arab folosit astazi i
n acest sens, hioab (de la vb. haoaba, "a acoperi") nu inseamna in Coran ceea ce vrea sa insemne cuvantul arab in uz astazi, "basma care acopera capul si umerii". Notiunea hioab apare, intr-adevar, de sapte ori in Coran, dar inseamna doar "izolare, perdea, separare, perete despartitor" (cf. 7,46; 17,45; 19,17; 33,53; 38,32; 41,5; 42,51). Doar in sura 33,53 apare o legatura intre aceasta semnificatie si femeia musulmana: "Iar daca le rugati pe ele (pe femeile Profetului, n. tr.) pentru un lucru, atunci rugati-le de dupa o perdea". Versetul vizeaza, in fapt, spatiul privat al femeilor lui Mahomed, care trebuie protejat; in casa sa, perdeaua separa spatiul in care erau primiti oaspetii de acela in care se aflau sotiile sale. Mai tarziu, semnificatia cuvantului s-a imbogatit, incluzand si acoperamantul de pe capul femeilor musulmane.
Un alt cuvant-cheie legat de portul femeii in lumea islamica e pomenit in sura 33,59:
"Spune soatelor tale si copilelor tale si muierilor dreptcredinciosilor sa se inveleasca in jilbaburile (s.n.) lor, caci astfel va fi mai lesne sa fie cunoscute si sa nu li se pricinuiasca necazuri". Motivul pentru care sotiile Profetului si cele nobile trebuiau sa-si acopere capul era acela de a fi recunoscute mai usor atunci cand ieseau in public si pentru a putea fi deosebite de sclave. Acoperirea capului era in perioada lui Mahomed un semn al nobletei, al elitelor, fapt pentru care o sclava nu avea niciodata dreptul sa-si acopere capul.
In fine, in sura 24,31, in acelasi context, apare termenul himar:
"Si spune dreptcredincioaselor. sa-si coboare valurile (himar, n.n.) peste piepturile lor! Si sa nu-si arate frumusetea decat inaintea sotilor, sau a parintilor lor.". In fapt, himarul arata deosebirea dintre musulmance si femeile altor popoare, care purtau o naframa pe cap, legata in jurul gatului si lasata sa fluture pe spate. In plus, acelasi himar era folosit si de barbati pentru a-si acoperi capul.
Dupa cum se observa, Coranul nu confera imbracamintei un caracter strict religios, ci mai degraba unul social (J. Chabbi, Ce voile que laon dit
"islamique", pp. 32-33). Din pacate, ulterior, locurile amintite din Coran au fost reinterpretate, intr-un sens restrictiv, in baza unor prescriptii din traditia islamica (Hadith). Astazi, cel putin in spatiul islamic, dar nu numai, imbracamintea a devenit un simbol al unei conceptii si atitudini politico-religioase. Prin imbracaminte, femeile musulmane, de pilda, dar si tinerii care refuza sa poarte cravata, pentru ca ar fi de provenienta occidentala, doresc sa-si exprime atasamentul fata de islam si valorile sale, ca si protestul lor fata de procesul de secularizare.
Totusi, dincolo de orice speculatii si mentalitati, istoria a confirmat faptul ca nu
"haina il face pe om", ci omul este acela care poate conferi, sau nu, noblete si identitate "hainei".
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu
.
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.