„Pe soldat și pe Dumnezeu îi adori, atâta timp cât ești în primejdie. După ce a trecut pericolul, pe Dumnezeu îl uităm, iar pe soldat îl hulim.”
Cine a dat națiunii române cei mai mulți eroi? Există un singur răspuns: Armata României. Cine sunt cei mai huliți, astăzi? Iată că militarii noștri sunt huliți, zi de zi, inclusiv de către politicieni. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că s-a întrerupt firul roșu al legăturii dintre militari și anume, camaraderia. Orice militar, indiferent de grad și funcție, pe câmpul de luptă, duce o luptă aprigă, în primul rând, cu el însuși, cu temerile sale, în al doilea rând, cu adversarul, având permanent privirea îndreptată către cel de lângă el, către camarad, dar și către ținta finală care este îndeplinirea misiunii. Așa că astfel de luptători merită respectați, apreciați, prețuiți și încurajați în demersul lor. Fiecare om, fie el și ostaș duce înlăuntrul ființei sale o cruce pe care nimeni nu o știe, ci numai Bunul Dumnezeu. Fiecare om este unic și are o misiune de îndeplinit. Pentru că așa cum spune filozoful „și a trăi este un semn de curaj”. Cine este camaradul? În dicționar ni se dă o definiție simplă: tovarăș de armă. Or, se știe că un camarad nu este numai atât, el reprezintă mult mai mult. El este omul de lângă tine, care luptă alături de tine, umăr la umăr, cel care îți simte respirația, care îți inspiră încredere și curaj, cel care îți asigură spatele și care își pune în pericol viața pentru a-ți asigura securitatea și pentru îndeplinirea misiunii.
Camaradul este acea persoană care îți ia voința și inima ta în voința și inima lui. Este acea persoană care are răspunsuri potrivite la temerile tale, care te îmbărbătează, care îți dă curaj să mergi mai departe, care urcă împreună cu tine pe muntele eroismului, care are voința și puterea sacrificiului suprem. Dar ce este curajul? Un mare om politic și strateg militar, Napoleon Bonaparte, a spus aceste cuvinte: „Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe, deși nu ai putere”. Tot el a spus că: „Vitejia vine din sânge, curajul din gândire”. Vă spun o mică întâmplare: un cioban trebuia să treacă cu oile sale pe un pod foarte strâmt și cam dărăpănat. Dar la oi le era frică să treacă podul. Atunci, ciobanul, inspirat, a luat un miel în brațe și a pășit primul pe pod. După el a prins curaj mama mielului și l-a urmat pe cioban și apoi au trecut și celelalte oi. Așadar, pentru a ajunge la curaj este nevoie de un impuls, de o forță motrice care să te împingă înainte. Un exemplu demn de încredere îl găsim nu la un general, ci la o tânără care lupta cu arma în mână alături de camarazi, pentru prima dată, este vorba de Ecaterina Teodoroiu, care sub impulsul unei forțe venită din lăuntrul ființei sale și a unei inspirații inefabile folosește niște cuvinte magice care s-au întipărit în mintea soldaților: „Înainte, băieți! Nu vă lăsați, sunteți cu mine!”.
Luptătorul știe tot timpul pentru ce trăiește, de ce trăiește și pentru ce trebuie să moară. Se spune că nu contează cât de mult trăim, ci felul în care murim. Importanța capitală a camaradului pe câmpul de luptă este dată de faptul că fără el, nu se poate îndeplini misiunea. El este legat de locul unde s-a născut, de locul copilăriei, de casa părintească, de prispa casei pe care a stat, de familia lui, de neamul lui de țara lui, de frumosul nume de român, de credința lui, de iubirea lui pentru adevăr, libertate și dreptate. Camaradul știe că prin jertfa lui, dă un sens vieții și un rost nu numai vieții lui de pe pământ, ci și morții, căci a muri pentru aproapele tău sau pentru țară, nu este pagubă, ci un câștig. El dă dovadă de înțelepciune, arătându-ne faptul că „nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneți!”.
Într-o zi am primit o carte, pe care era scris aceste cuvinte: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”. Și văzând ce a scris, l-am întrebat pe autor de ce mi-a scris aceste rânduri și el mi-a răspuns: „Acest verset din Biblie m-a marcat pentru toată viața și m-am gândit că voi aviatorii sunteți mai aproape de acest cuvânt pentru că sunteți gata în orice moment să vă jertfiți pentru aproapele vostru camarad, pentru patrie”. Cine este pregătit să se jertfească pe altarul patriei, astăzi, când războiul este lângă noi? Greu de spus, greu de făcut. Camaradul este pregătit pentru ce este mai greu și unde nu dorește nimeni să meargă, la război.
În aviație, camaraderia capătă alte valențe, fiind mult mai prețuită. Profesionalism, camaraderie, încredere, aceștia sunt cei trei piloni atât de importanți pentru securitatea zborului. Pilot, tehnician, navigator, stat major, meteorolog, transmisionist etc. toți formează o echipă, toți simt, trăiesc și respiră securitatea zborului și, nu numai. Nu pot exista unul fără celălalt. De aceea, camaraderia în aviație e sfântă.
Așadar, cele două coordonate de bază ale luptătorului, în acțiunile sale militare, rămân acum și pentru vecie, camaradul și misiunea.
Comandor (r) Ștefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.