Eu cred că, în majoritatea cazurilor, învăţământul teologic are o influenţă demoralizatoare asupra sufletului. Pe Dumnezeu este cu neputinţă să II înţelegi. Pe Dumnezeu poţi numai să-L cunoşti. Dumnezeu ni Se descoperă nouă, nu noi îl descoperim pe El. Aşadar, pentru a fi un om care studiază teologia, viaţa voastră trebuie să fie condusă de sufletul vostru, nu de intelectul vostru. Există marea primejdie de a socoti că, dacă eu înţeleg ceva, înseamnă că şi ştiu aceasta. Dar nu este aşa.
Ce loc îi putem face noi învăţământului teologic în mănăstire? Dedicând învăţământului teologic în viaţa mea mult mai mult timp decât aş fi vrut, eu sunt de părere că trebuie să fim extrem de prudenţi cu cei cărora în mănăstire li se îngăduie să studieze teologia, pentru că aceasta poate omorî dorul lor după Dumnezeu. Ei pot socoti că îl înţeleg pe Dumnezeu, prin urmare nu au nevoie să II caute. Mulţi pierd senzaţia nevoii de rugăciune, pierd evlavia. Totul se transformă în „idei".
Un teolog apusean din secolul al XlII-lea, ne-ortodox, Toma d'Aquino, a spus: primejdia pentru un teolog constă în faptul că, studiind foarte mult, el începe să creadă în propriile lui teorii. Şi, în cele din urmă, îşi ia definiţia sa cu privire la Dumnezeu, îşi pleacă înaintea acestei definiţii genunchii şi i se închină ei, şi nu lui Dumnezeu. Insuşi Toma d'Aquino, înainte de moarte, şi-a dorit ca toate lucrările lui teologice să fie distruse, deoarece nu voia să fie dus cineva de ele în rătăcire. El a spus: fiecare trebuie să îl găsească pe Dumnezeu prin lupta duhovnicească.
Trebuie să înţelegem clar pentru ce anume are monahul de gând să studieze teologia. Trebuie să avem confirmarea faptului că acest om este un om duhovnicesc, nu un intelectual. In caz contrar, omul va fi condamnat la o luptă grea.
Eu socotesc că, atât timp cât omul nu s-a format ca monah, este primejdios să-l iei din mănăstire, înainte de a deveni preot, monahul trebuie să devină o persoană integră. în caz contrar, el va considera că a atins ceva. Aceasta devine pricina slavei deşarte şi a mândriei, şi unui astfel de monah îi va fi greu să l caute pe Dumnezeu. Acest lucru este nedrept faţă de el însuşi. In lume el va întâlni fel de fel de ispite; i se va spune că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este posibil fără asceză. Apoi, viaţa lui monahală va începe să decadă şi, în mod corespunzător, va începe să decadă şi viaţa lui în calitate de preot. Aceasta nu trebuie neapărat să se întâmple în fiecare caz, dar foarte des se întâmplă tocmai acest lucru.
Aşadar, omul care merge să studieze, are nevoie de mai multă rugăciune, de mai multă grijă şi mai multă îndrumare duhovnicească decât cel care rămâne în mănăstire.
Ar fi bine ca aceia pe care îi trimiteţi la studii să aibă o casă în care să locuiască, să aibă un duhovnic comun care să le îndrume viaţa, anumite ore pentru rugăciune, pentru comunicarea între ei. Trebuie ca ei să dea socoteală regulat pentru felul în care îşi petrec viaţa. Atunci studiul va fi de folos.
Chiar dacă monahul studiază la fără frecvenţă, eu socotesc că studiul lui trebuie văzut ca o parte a ascultărilor săvârşite de el, pentru ca el să aibă, într-adevăr, timp pentru un studiu eficient şi să nu fie nevoit să încerce să studieze din când în când în răstimpurile dintre feluritele ascultări. Eu cred că acest lucru nu va fi bun pentru niciuna dintre ascultările lui. Dar asta înseamnă că cineva trebuie să urmărească dacă, într-adevăr, monahul se ocupă cu studiul în timpul alocat, altfel reiese că acest timp se iroseşte pe somn şi odihnă.
Schiarhimandrit Ioachim (Parr)
Convorbiri pe pamant rusesc, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Convorbiri pe pamant rusesc"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.