Băutură beţivă să nu întrebuinţezi, fiindcă ce folos este în aburii vinului şi ce plăcere în a nu mai şti de tine? Cui i-a adus cinstiri vinul? (Sfântul loan Gură de Aur)

Un duhovnic foarte încercat pe care am avut fericirea de a-l cunoaşte spunea că dacă în familie soţul bea sau bate, acesta este un semn că în inima soţiei lui nu e destulă înţelepciune şi iubire adevărată. Oamenii contemporani sunt foarte slabi, egoişti, înclinaţi spre tot felul de vicii... îndată ce cumpăna iubirii femeieşti înclină spre copii ori spre oricine altcineva (orice altceva), soţul, rămas fără purtarea de grijă a soţiei, începe să se ofilească la fel ca planta lipsită de lumina soarelui. Dimpotrivă, o soţie prevăzătoare, inteligentă, virtuoasă va rămâne concentrată constant asupra inimii soţului, nu-l va lăsa să simtă că grija ei s-a împuţinat, aşa încât el să se simtă satisfăcut, bucuros şi, bineînţeles, să-i plătească soţiei sale cu aceeaşi monedă, arătându-se adevărat cap duhovnicesc al unirii date de Dumnezeu. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

Scrii că soţului tău îi place băutura peste măsură, iar tu te porţi crud cu el, îl baţi atunci când este beat. Cu bătaia nu obţii nimic, ci mai rău o să-l necăjeşti. Mai bine roagă-te pentru el, cu credinţă şi cu osârdie, Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului, şi Mucenicului Bonifatie, ca Atotbunul Domn, pentru rugăciunile bineplăcuţilor Săi, să-l abată de pe calea cea pierzătoare cu judecăţile pe care singur le ştie şi să-l întoarcă pe calea vieţii de trezie şi înfrânare. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Te plângi, roaba lui Dumnezeu, de bărbatul tău, te necăjeşti de soarta ta cea amară. Şi cum să nu te necăjeşti, cum să nu te întristezi? Rar e zi de la Dumnezeu în care nenorocitul tău de bărbat să nu fie beat, rar e zi de la Dumnezeu în care să nu auzi de la el ocări, iar câteodată te şi bate... Omul beat parcă e nebun: greu e să-i faci pe plac, caută mereu nod în papură... Şi atunci, cum să nu se necăjească nevasta, cum să nu plângă?

Şi plângi, necăjeşte-te, roaba lui Dumnezeu, de vreme ce amarul striveşte inima ta ca o piatră grea, de vreme ce nu poţi să înduri liniştită toate necazurile. Prin plângeri nu faci decât să-ţi pui sare pe rănile inimii. Dar crezi că nenorocitul tău soţ este fericit aşa cum e, înrăit în beţia sa? Oare sufletul lui nu suferă, oare conştiinţa lui nu e chinuită? Oare nu are de îndurat dureri chiar în trupul său otrăvit de votcă? Cine ştie? Poate că sufletul lui suferă mai mult decât al tău: tu măcar ai conştiinţa liniştită, pe când el, rob al patimii sale, nu se poate stăpâni, dracul beţiei îl chinuie - cum să nu-ţi fie milă de el? Şi cui o să-i fie milă, cine îi va fi înger păzitor, dacă nu tu, ajutorul lui dat de Dumnezeu? Şi cine este mai aproape de soţ decât soţia? Va lăsa omul, s-a zis, pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de soţia sa, şi vor fi cei doi un trup (Mt. 19, 5). Acestea sunt cuvinte rostite de însuşi Hristos, Mântuitorul nostru. Oricât de neplăcut ţi-ar fi soţul când este beat, tot e un trup cu tine - iar când pe tine te doare capul, ce faci, îl smulgi de pe umeri?

Poate că Dumnezeu a rânduit să te măriţi tocmai cu acest om nenorocit, stăpânit de patima beţiei, tocmai ca prin tine să mântuiască sufletul lui sărman. Şi dacă aşa stau lucrurile, gândeşte-te: ce mare fericire ţi-a menit Dumnezeu - să fii unealta lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii unui om apropiat! Şi atunci, mai poţi să cârteşti împotriva sorţii tale amare?

Aşadar foloseşte toată puterea iubirii tale ca să mântuieşti sufletul nenorocitului tău de soţ! Iubirea soţiei e o mare putere. Inima ta a fost zidită pentru iubire; trebuie, deci, să trăieşti cu inima, nu cu mintea, prin iubire, nu prin gândire... Nu vrea să te asculte? Te ocărăşte? Nici atunci să nu te descurajezi, ci tocmai atunci să alergi mai mult la Dumnezeu, să cazi la împărăteasa Cerurilor, fierbintea şi atotputernica noastră Apărătoare înaintea lui Dumnezeu. O, cât de puternică este rugăciunea ei către Domnul pentru femeile ca tine, care suferă fără vină! Ca să te mângâi, îţi voi povesti istorisirea unei femei-muceniţe asemenea ţie despre felul cum i-a ajutat împărăteasa Cerurilor.

„Mult amar am văzut, multe lacrimi am vărsat din tinereţile mele, când bărbatul meu trăia în beţie. Ce câştiga, bea pe loc, în cârciuma din satul vecin. Odată, toamna târziu, au venit geruri mari, trei copii zăceau cu vărsat, pe moarte. A venit praznicul icoanei Maicii Domnului din Kazan. Dimineaţa devreme vine vecina şi povesteşte că bărbatul meu s-a îmbătat iar, şi-a băut şi hainele de pe el, a rămas numai în cămaşă. De amar, am căzut pe laviţă şi am început să mă tânguiesc cu deznădejdea în inimă.

Vecina s-a speriat, a început să mă mângâie. «Astăzi, zice, este praznicul împărătesei Cerurilor, e păcat să plângi aşa, hai cum mine la biserică să ne rugăm, poate te uşurezi. Iar de copii o să aibă grijă deocamdată soacra...» Nu ştiam ce să mai fac de atâta amar cumplit; m-am sculat şi m-am dus la biserică. Când am ajuns, acolo cântau foarte umilincios: «Apărătoare Osârdnică, Maica Dumnezeului Preaînalt, pentru toţi rogi pe Fiul Tău...»

Lacrimile îmi curgeau râu; am căzut în genunchi şi plângeam, şi mă rugam, şi parcă mi se rupea inima în bucăţi. Nu vedeam pe nimeni în jurul meu, numai auzeam: «De ce plânge aşa, de parcă i-au murit şi tatăl, şi mama?» «Nu, ziceau alţii, nu mai are demult nici tată, nici mamă, însă o duce greu de tot: bărbatul ei...» Atunci am plâns şi mai cu amar, am început să mă rog şi mai fierbinte: «Măicuţă, Apărătoarea mea! Cum să trăiesc eu?! Nu plec de la tine, apără-mă, mijloceşte pentru nenorocita de mine!»

Şi a mijlocit împărăteasa Cerurilor, a auzit rugăciunea mea amărâtă. N-am uitat până în ziua de azi: am ajuns acasă şi nu-mi venea să-mi cred ochilor - bărbatul meu era acasă şi era treaz... Mi-a scăpat fără să vreau: «Ce-i asta, Doamne? Nu cumva te trezeşti din beţie, bărbate?» «Da», zice, şi privea la mine aşa, cu teamă. Şi a povestit că dimineaţa, cum s-a sculat din pat, s-a dus drept la cârciumă, şi cum a ajuns la uşă şi a pus mâna pe clanţă, parcă a strigat cineva după el: «întoarce-te, du-te acasă!» Nici el nu şi-a dat seama de ce s-a speriat, dar a rupt-o la fugă până a ajuns acasă. I-am povestit îndată cum m-am rugat împărătesei Cerurilor, şi am înţeles noi, cu frică şi cu bucurie, că ea, Măicuţa, Apărătoarea noastră, s-a milostivit de noi şi mi-a întors bărbatul de pe calea pierzării. Şi din ziua aceea n-a mai pus picătură în gură, sunt de-acum 25 de ani şi mai bine..." Aşa şi-a încheiat povestirea femeia aceea simplă, fericită că i-a ajutat împărăteasa Cerurilor ca bărbatul ei să-şi bage minţile în cap şi l-a izbăvit de patima beţiei. Roagă-te şi tu pentru nenorocitul tău de bărbat, cere ajutor de la Sfinţii lui Dumnezeu, mai ales de la Mucenicul Bonifatie, care a fost el însuşi ispitit de patimile curviei şi beţiei, şi ca atare îi poate ajuta pe cei ispitiţi...

Adu-ţi aminte de parabola lui Hristos, cu câtă stăruinţă îl ruga văduva pe judecătorul nedrept, şi acesta a ascultat-o până la urmă. Oare Dumnezeu nu te va auzi dacă vei striga către El în necazul tău zi şi noapte? Va auzi, va auzi şi împărăteasa Cerurilor plângerile tale cele cu amar împotriva vrăjmaşului, care l-a robit pe bărbatul tău patimii păcătoase şi pierzătoare, şi o să vezi bucurie, şi o să se trezească bărbatul tău, şi o să dea Dumnezeu să devină alt om, bun şi nebăutor. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Fragment din cartea "Cum sa intemeiem o familie ortodoxa. 250 de sfaturi intelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici", Editura Sophia

Cumpara cartea "CUM SĂ ÎNTEMEIEM O FAMILIE ORTODOXĂ"

• Betia
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Betia spre toate pacatele cuteaza
  Publicat in : Pilda zilei
• Predica la ziua Anului Nou
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Fiecare luna poate fi ultima
  Publicat in : Religie
• Pacatele betiei
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: