Luna trecuta s-au implinit 10 ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Staniloae, iar luna aceasta se implinesc 100 de ani de la nasterea sa. Cinstindu-i memoria si nadajduind ca teologia romaneasca sa rodeasca in duhul si la inaltimea lui, reproducem in continuare cateva fragmente esentiale dintr-un articol de tinerete (1934) in care a limpezit teologic, din perspectiva ortodoxa, controversata problema a diversitatilor nationale, precum si legitimitatea principiala a nationalismului crestin. Ii multumim inca o data Doamnei Lidia Staniloae, fiica autorului, pentru ingaduinta reproducerii acestui text (inclus si in volumul "Ortodoxie si romanism", din 1939) inca insuficient cunoscut si valorificat in teologia si cultura de azi. Alaturi de textul Parintelui Galeriu publicat in numarul din septembrie („Despre nobletea ortodoxa a poporului roman“), randurile acestea ne ajuta sa intelegem mai bine importanta factorului national intr-o lume prea adeseori ispitita de o neinteleapta uitare de sine. (R.
Toate cate sunt pe lume sunt opera lui Dumnezeu. Crestinul cu dreapta intelegere nu dispretuieste nici una dintre componentele cosmosului, ci din toate vede stralucind slava si intelepciunea dumnezeiasca. [.]
Lumea aceasta intreaga e, dupa continutul ei, eterna. Toate lucrurile din ea sunt cugetate etern de Dumnezeu, ideile lucrurilor din lume constituie materialul cugetarii fiintiale a lui Dumnezeu. Teologul rus Serghei Bulgakov numeste organismul acesta al ideilor dumnezeiesti [.] Sofia [Intelepciunea] necreata. Iar despre lume spune ca este exact aceeasi Sofie, dar in forma creata. [.]
Dar intre lumea creata si cea necreata nu e numai apropierea dintre copie si model, ci una si mai stransa. Lumea dumnezeiasca nu e un model static, ci e un complex de forte dinamice. [.] Daca o persoana sau o planta se dezvolta intr-un anume fel si pana la un anume grad, aceasta nu se datoreste numai intamplarii oarbe si influentelor externe, ci modelului-forta care, de dincolo de granita metafizica a acelei persoane sau plante, a strabatut in ea si-i orienteaza organizarea si asimilarea influentelor externe. Mai mult chiar: orice persoana sau lucru cuprinde forma sa intreaga in fiecare moment al dezvoltarii, numai ca in diverse stadii de desfasurare. Copilul implica in sine forma sa deplina de la adanci batranete, [.] in embrionul minuscul se include forma desavarsita a exemplarului. Iar dincolo de embrionul din stadiul initial (dincolo nu in sens spatial, ci metafizic), e alt model, modelul spiritual, modelul-forta din care isi ia puterea embrionul creat. [.]
Misterul acesta ne apare in toata adancimea lui atunci cand meditam la creatiunea propriu-zisa a lumii. Prin actiunea modelelor-forta apar deodata germenii creati ai cňpiilor lor, apar deodata chipurile lor, nedezvoltate. Chipurile acestea nu sunt o iradiere a modelelor, dar nici iradierea nu lipseste din chipuri, caci o comunicare de forta de la modele la chipuri trebuie sa aiba loc. S-a facut aici un transcensus misterios, o trecere de la un plan la alt plan, cu totul diferit. Iar in embrionul unui exemplar nu se cuprinde numai forma deplina a acelui exemplar, ci, ca potente, si ale exemplarelor ce vor descinde din el.
In ce priveste pe om in special, Dumnezeu a creat la inceput pe Adam si Eva. Dar in ei se cuprindeau potential toate natiunile. Acestea sunt descoperiri in timp ale chipurilor care exista etern in Dumnezeu. La baza fiecarui tip national actioneaza un model dumnezeiesc etern, pe care acea natiune are sa-l realizeze si in sine cat mai deplin. Nu stiu cat de departe au ajuns cercetarile de laborator referitoare la deosebirea sangelui la diferite rase sau chiar popoare. Dar chiar daca deosebirile ar fi materialmente prea infime pentru a putea fi sesizate cu instrumentele de pana acum, e de la sine inteles ca, precum exista alte deosebiri anatomice destul de remarcabile intre diferitele rase, vor fi existand (fara ca sa se intinda pana la spargerea unitatii neamului omenesc) si deosebiri in sangele care sta la baza organizarii sistemului osos, precum e de la sine inteles ca deosebirile fizice corespund unor deosebiri in puterile psihice si spirituale, care sunt ultimele forte imanente ce conduc organizarea corpului.
Intr-un singur caz n-ar fi natiunile de la Dumnezeu si ar trebui sa luptam impotriva lor: cand diversificarea omenirii in natiuni ar fi o urmare a caderii in pacat, ar fi o deviere de la calea pe care vrea Dumnezeu sa se dezvolte omenirea. [.] Pacatul sau raul e insa de alt ordin decat unitatea sau diversitatea. El inseamna stalcire, desfigurare a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stalcire a umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, cand acest specific national s-ar prezenta drept ceva vicios, meschin, fara inaltimi si puritati de simtire si de gand. Cine nu stie insa ca nimic josnic nu se afla in felul specific cum percepe si reactioneaza in lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei romanesti si in hora noastra nu cred ca e ceva pacatos; sau, daca e si asa ceva, aceasta nu e de caracter national, ci omenesc. Natiunea, in faza pacatului, are manifestari pacatoase, pentru ca natura omeneasca in general, cu toate diversificarile in care se infatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin indreptarea naturii omenesti in general. Daca ar fi ceva pacatos insusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire intre buni si rai in cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai! Chestiunea imi pare atat de evidenta, incat socotesc de prisos sa mai insist.
Se pune problema greu de descurcat a raportului intre national si uman. Nationalul nu intuneca umanul, nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe care sa-l poti lepada in orice moment voiesti?
E de remarcat intai ca nu exista om anational. [.] Un om pur, necolorat din punct de vedere national, fara determinante nationale, este o abstractiune. Asa cum nu poate exista un mar fara determinantele unui anumit soi, tot asa nu poate exista un om fara determinante individuale. Umanul exista numai in forma nationala, colorat national, determinat national, asa cum exista numai determinat individual. Nu se pot extrage la un individ sau la o natiune determinantele individuale sau nationale, pentru a lasa umanul pur. Ar insemna sa distrugi insusi umanul. Nationalul sau individualul e insusi umanul, care are, in mod necesar, o anumita calitate. Un uman fara calitate nu exista. [.] Ceea ce intelegerii noastre ii pare antinomic, in lupta una cu alta, umanul si nationalul sau, cu alte cuvinte, identitatea dintre oameni si deosebirea dintre natiuni, in realitate sunt unite inseparabil, in chipul cel mai intim si misterios, cu mentinerea deplina a amandurora; numai o minte simplista nesocoteste unul sau altul din termenii antinomiei.
De aici urmeaza ca armonia dintre natiuni nu e exclusa, ci foarte posibila, caci ele sunt aceeasi umanitate stand in diferite forme, determinata, in mod necesar, aci intr-un fel, dincolo in altul.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.