„Din piedicile fără număr ce ni se pun în calea mântuirii, cea mai însemnată este aceea că nu ne dezlipim cu totul de păcat şi nu ne întoarcem cât mai grabnic spre Dumnezeu, ci, lăsându-ne copleşiţi de ruşine şi de teamă, ne închipuim că drumul ce duce spre El este din cale-afară de anevoios, că Domnul s-ar fi mâniat şi ar fi rău cu noi şi că celor ce vor să se apropie de El le trebuie mult timp ca să se pregătească. Or, gândul la marea iubire de oameni a lui Dumnezeu trebuie să înlăture din mintea tuturor acest fel de închipuiri. Pe cel ce cunoaşte bunătatea lui Dumnezeu, pe cel care ştie cu câtă dragoste să răspundă: «Iată-mă!» când este chemat, ce piedică l-ar mai putea opri să se întoarcă foarte degrabă spre El? Căci o cursă şi o iscusinţă a vrăjmaşului nostru al tuturor este de a ne îndemna cu îndrăzneală şi cu încăpăţânare la păcat; iar după ce am făcut cele mai mari fărădelegi, ne copleşeşte cu ruşinea şi ne face să ne pierdem minţile, ştiind că pe aceste căi ne ajută să cădem în prăpastie şi ne împiedicăm să ne ridicăm, îndepărtându-ne astfel tot mai mult de Dumnezeu şi luându-ne nădejdea de a ne mai putea întoarce la El. Prin urmare, pe două căi potrivnice ne atrage diavolul în aceeaşi prăpastie.
De aceea, trebuie să ne ferim cu toată grija de astfel de curse, să fugim din calea păcatului, precum şi de ruşinea şi de teama ce ne apucă - fără de niciun folos -, după ce am greşit. Pentru că teama aceasta nu naşte îndemn, ci un fel de adormire a sufletelor, iar dacă pentru urmele celor ce am păcătuit ne copleşeşte ruşinea, prin aceasta nu arătăm că umblăm după leac, ci că fugim de privirea Domnului, după cum a făcut şi Adam (cf. Facerea 3,18)”26.
Atunci când reuşeşte să ne ispitească şi să ne facă să păcătuim, diavolul ia arma ruşinii care ne apăra înainte de păcat şi o întoarce împotriva noastră, încercând să ne determine să ascundem patima care ne-a biruit. Un creştin iscusit ştie însă că niciun om nu este lipsit de păcat, că în această vale a plângerii, care este viaţa noastră, căderile pot fi numeroase şi, uneori, foarte dureroase. De aceea, el va folosi ruşinea pentru a se feri de păcate, dar, de va cădea sufleteşte, îşi va mărturisi cu sinceritate în faţa duhovnicului toate erorile, fără a lăsa ruşinea să acopere nimic din acestea.
Dificultatea cea mai mare cu care ne confruntăm nu este păcătui, ci faptul că refuzăm să recunoaştem că suntem înrobiţi lui.
Sfântul Nicolae Cabasila
Fragment din cartea "Texte alese", Editura Cuvantul vietii
Note:
26 SF. NICOLAE CABASILA, Despre viaţa înHristos, pp. 180-181.
-
Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
Publicat in : Pictura -
Diavolul, din furnica ajunge leu
Publicat in : Pilda zilei
-
Poate fi injurat diavolul ?
Publicat in : Editoriale -
Pact cu diavolul?
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.