Duhovnicul si duhovnicia

Duhovnicul si duhovnicia

Ce alte sfaturi ne mai puteţi da în legătură cu duhovnicul şi duhovnicia?

Niciun cleric (duhovnic) nu poate dezlega la Spovedanie pe cel legat de altul, decât numai dacă cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept şi este dezlegat de episcopul său. Altă învăţătură a Bisericii zice aşa: „Caută să găseşti un duhovnic bun, duhovnicesc, să fie învăţat şi iscusit în fapte, să cunoască bine rănile sufleteşti, ca să ştie să dea o doctorie cu pricepere", precum ar fi făcut când ar fi avut o rană trupească. Căci s-au văzut mulţi în ziua de azi care, necunoscând boala, au omorât duhovniceşte pe mulţi din cei bolnavi, precum zice şi Hristos, „când un orb povăţuieşte pe alt orb, amândoi cad în groapă".

Când vei găsi un duhovnic bun, să nu te mai duci la altul, căci dacă neguţătoreşti mărturisirea, nu te poţi folosi. Dacă te-ai mărturisit la un duhovnic de mai multe ori şi, din pricină că ai căzut în aceleaşi păcate, te ruşinezi de el şi te duci la altul, ca să te ruşinezi mai puţin şi să primeşti canon mai uşor, aceştia „mai rău mânie pe Dumnezeu". Unii creştini obişnuiesc să caute duhovnici foarte îngăduitori, care iartă fără canon şi chiar le dau şi Sfânta împărtăşanie. Unii ca aceştia se pierd pe sine şi se fac pierzare şi pentru alţii, dar „vremea judecăţii (osândei) lor este în veac", zice Sfânta Scriptură.

Alţii uneltesc vicleşugul mai cu măiestrie, căci se duc la un duhovnic şi spun unele păcate, apoi se duc la altul şi spun alte păcate, tâlcuindu-le în aşa fel, încât să le înfăţişeze fără adevărata lor vină. Alţii spun repede păcatele lor, ca duhovnicul să nu le bage în seamă, nici să cerceteze cu de-amănuntul pricinile şi urmările acelor păcate şi, astfel, să poată fi tămăduiţi.

Alţii, ceea ce este şi mai rău, nu voiesc să le mărturisească pe toate, ci ascund pe cele mai mari. Toate aceste uneltiri ale diavolului caută pe orice cale să ducă la pierzare sufletele oamenilor slabi în credinţă.

Duhovnicul nu este decât un martor înaintea lui Dumnezeu şi un organ prin care Duhul Sfânt lucrează Taina iertării păcatelor. Duhovnicul tâlcuieşte şi aplică legea lui Dumnezeu pentru vindecarea sufletului omenesc. „Dacă duhovnicul constată pe cineva că nu este sincer, are datoria să-l respingă de la Spovedanie". Dacă nu ar face aşa, ar însemna că duhovnicul nu slujeşte pe Dumnezeu cu credinţă, cu inimă curată şi devotată.

Pocăinţa este una din cele şapte Taine pe care o lucrează Duhul Sfânt în chip nevăzut, prin slujba văzută a duhovnicului. Când te spovedeşti, nu cumva să-ţi pleci urechea la glasul diavolului, care îţi şopteşte în minte, zicând: „Oare ce va zice duhovnicul când va auzi astfel de păcate?" Uneori diavolul îi şopteşte credinciosului, prin oamenii cei răi şi bârfitori, cum că duhovnicul ar spune altora păcatele de la Spovedanie. La aceasta să-şi aducă aminte fiecare de bogatul ce şi-a mărturisit păcatele sale în mijlocul Bisericii cu glas tare, înaintea tuturor celor de faţă şi, în timp ce şi le mărturisea, îngerul Domnului îi ştergea păcatele lui cele mărturisite în faţa tuturor, cum spune Sfântul Ioan Scărarul în Cuvântul 4 din Filocalia, vol. DC. Să se ştie şi aceasta, că duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l dezleagă Dumnezeu şi nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine prin călcarea poruncilor lui Dumnezeu.

Aşadar, în cele spuse până aici este clar că nici duhovnicul, afară de pricinile arătate mai sus, nu se poate schimba, nici canonul dat de un duhovnic nu-l poate dezlega altul, cât timp duhovnicul lui trăieşte. Iar dacă cineva se sminteşte de vreo slăbiciune a duhovnicului său şi nu mai are evlavie la el, atunci, dacă are motiv bine întemeiat, se poate duce la alt duhovnic, însă numai cu binecuvântarea duhovnicului dintâi. La noul duhovnic este dator să facă o Spovedanie generală din copilărie, ca acela să-l poată cunoaşte bine şi astfel să-i rânduiască un canon potrivit, spre îndreptarea lui.

Fragment din cartea "Lumina şi faptele credinţei", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Lumina şi faptele credinţei"

 

Pe aceeaşi temă

11 Februarie 2019

Vizualizari: 1139

Voteaza:

Duhovnicul si duhovnicia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

duhovnicul duhovnicia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact